Pro TV a plătit o sumă uriaşă pentru drepturile Premier League, iar pentru a o acoperi are nevoie de un număr foarte mare de abonaţi noi pe voyo.ro

Retelistica
/
/
27 mai 25
/

Într-un articol de acum câteva zile vă spuneam că Pro TV a luat decizia de a transmite toate meciurile din Premier League doar pe platforma de streaming video voyo.ro. Asta înseamnă că următoarele 3 sezoane de Premier League NU se vor vedea la tv.

Articolul a strâns destul de multe reacţii, unii înţelegând strategia celor de la Pro TV, alţii blamând-o în termeni din cei mai duri. Este absolut normal să existe astfel de discuţii, iar noile informaţii apărute în presă nu fac decât să justifice şi mai tare decizia Pro TV.

Conform celor de la golazo.ro, Pro TV va plăti către Saran Media (agenţia care deţine drepturile pentru perioada 2025 – 2028) peste 10 milioane de euro / sezon. Suma este uriaşă, iar aceasta ar fi aproape imposibil de acoperit doar prin câştigurile generate la tv.

Nici în online nu va fi simplu, cei de la Pro TV având nevoie de un efort considerabil pentru a genera suficiente venituri cât să justifice investiţia. Un abonament standard lunar pe voyo.ro costă 4.76 euro, astfel că Premier League ar trebui să atragă peste 175.000 de noi abonaţi care să plătească lună de lună pe parcursul unui an calendaristic pentru a deveni şi profitabil.

Sigur că mai există şi opţiunea ca Pro TV să scumpească abonamentul la voyo.ro, însă în acest caz există riscul să scadă interesul pentru platformă.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

În curând vom avea o nouă mare reţea de cablu TV în România

Puţină concurenţă nu strică, astfel că în curând vom avea o nouă mare reţea de cablu TV în România.

Orange a actualizat grila de programe tv pentru abonaţii Orange Romania Communications (sunt 11 noi posturi de televiziune introduse cu data de 9 martie 2026)

Orange Romania SA a achiziţionat în 2021 fostul Telekom Romania Communications SA şi deşi în 2022 cea din urmă entitate a fost redenumită Orange Romania Communications SA, aceasta a continuat să funcţioneze ca o subsidiară a Orange Romania SA.