Producătorul chinez TCL anunţă lansarea simultană a şase tablete: Nxtpaper 10s, Tab 10L, Tab 8 4G etc

/
/
4 ian. 22
/

Producătorul chinez TCL a lansat în urmă cu câteva ore mai multe device-uri, printre care şi şase noi tablete. Toate, dar absolut toate sunt de ultra low-cost sau low-cost, iar câteva dintre ele vor ajunge pe canal oficial şi în Europa.

TCL Nxtpaper 10s;

TCL Nxtpaper 10s vine cu un ecran IPS LCD de 10.1 inci cu rezoluţie de 1920 x 1200 pixeli şi certificare TUV, procesor MediaTek Helip P23, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare + suport pentru card microSD, cameră foto de 8 Megapixeli, cameră frontală de 5 Megapixeli, baterie de 8000 mAh cu încărcare la 18W şi Android 11.

Tableta este compatibilă cu stylus T-Pen, vine cu modul TCL Kids ce oferă acces la conţinut dedicat copiilor şi va costa 249 dolari.

TCL Tab 10L;

Dacă modelul de mai sus vi se pare modest, trebuie să vă întristez şi să vă spun că acela este cel mai potent dintre toate. TCL Tab 10L vine doar cu un display IPS LCD de 10.1 inci cu rezoluţie HD+, procesor MediaTek MT8167B de tip quad-core, 2 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 2 Megapixeli, cameră frontală de 2 Megapixeli, baterie de 4080 mAh şi Android 11.

Sigur că şi preţul este pe măsură – 99 dolari.

TCL Tab 8 4G;

Această tabletă nu este decât o versiune mai compactă pentru TCL Tab 10L. Vine cu un ecran de IPS LCD de 8 inci cu rezoluţie de 1280 x 800 pixeli, procesor MediaTek MT8167B de tip quad-core, 2 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 5 Megapixeli, cameră frontală de 2 Megapixeli, baterie de 4080 mAh şi Android 11.

Acest model este mai scump decât TCL Tab 10L cu 30 de dolari, asta şi pentru că are conectivitate 4G la bord.

TCL Tkee Max, Mid şi Mini;

Ultimele trei tablete le-am grupat deoarece sunt foarte asemănătore, diferenţa majoră dintre ele fiind dată de diagonală:

  • Max vine cu ecran de 10 inci;
  • Mid vine cu ecran de 8 inci;
  • Mini vine cu ecran de 7 inci.

Toate cele trei tablete sunt destinate copiilor, astfel că vor avea şi husă specială pentru aceştia. Va exista şi modul TCL Kids despre care am scris mai sus, cât şi instrumente speciale denumite Tkee pentru scris şi pictat pe tabletă.

La nivel hardware TCL Tkee Max, Mid şi Mini folosesc un procesor de tip quad-core MediaTek MTK8167B, 1 / 2 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, baterie de 4080 mAh (Max) sau 2580 mAh (Mid şi Mini) şi Android 11 (Max şi Mid) / Android 10 Go Edition (Mini).

Preţurile pentru aceste trei tablete vor varia între 89 de dolari şi 149 dolari.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei MatePad 11.5 S 2026 PaperMatte – review

Piața de tablete a crescut în 2025 cu 10%, iar Huawei s-a aflat pe locul al 4-lea cu peste 3 milioane unități livrate în ultimul trimestru din anul trecut, o creștere față de aceeași perioadă din 2024 de aprox. 15%. 

Apple va lansa cel puțin 5 noi produse între 2 și 4 martie, printre care și un MacBook de buget

Se pare că Apple urmează ca la început de martie 2026 să nu mai organizeze un livestream keynote, ci în schimb să facă o serie de anunțuri / lansări pe durata a trei zile, mai precis între 2 și 4 martie. În ultima dintre aceste zile ar fi programat un „special Apple Experience”, despre care…

Piața de tablete în 2025 pe creștere 📈 de 10%: Apple domină autoritar, iar concurența formată din Samsung, Lenovo, Huawei și Xiaomi nu reușește nici adunat să atingă valori similare

Nu știu cine se aștepta, dar piața de tablete cunoaște un reviriment în 2025 și reușesc a fi pe un trend pozitiv susținut. A fost cel mai bun an de după boom-ul de vânzări generat în 2020 de pandemie.