Nu am văzut meciul dar din câte citesc Rapidul a câştigat meritat. Mă bucur pentru ei dar la ce le foloseşte? Oricum sunt departe de Champions League iar în Europa League se joacă pe puţin. Aproape că îmi pare rău că nu am văzut meciul. Am ţinut foarte mult cu Rapid în “tinereţe”, acum pe la noi se joacă un fel de manea a fotbalului (adică doar mingea indică că se joacă fotbal). M-au sictirit Becali, Copos, Turcu, Borcea, Mititelu şi cine dracu o mai fi pe acolo. Se joacă pe spongi, fără cap şi fără coadă. Avem o palidă umbră a sportului de altădată.
Totuşi Rapid a câştigat, aşa-zisul, derby, Steaua este în derivă. Cel mai probabil Lăcătuş va pleca (cel mai târziu la sfârşitul campionatului) şi Piţurcă îşi face încălzirea pe margine. Piţi nu ştie că Becali de acum este altul şi îl va “fuma” şi pe el rapid, maxim un tur stă pe banca Stelei.
Rapidul dacă îşi va găsi un investitor adevărat (nu unul cu arici ca şi Copos) va emite, iarăşi, pretenţii la titlu. Însă până atunci doar vise şi un praz verde (nu ajungi la Mecca fără un burduf cu apă zdravăn – aluzie la bugetul lor de criză).
Rămân vorbele memorabile ale lui Lazăr: “Satisfacţia e mult mai mare când joci şi câştigi. Banii nu sunt importanţi în acest moment. Vor veni ei la un moment dat. Sper că-l vom forţa pe domnul Copos să ne vireze banii în cont.” Ce bine ar fi dacă şi noi am reuşi să ne mobilizăm cu puţinul pe care îl avem. Sună utopic, nu?