Razer Blade 14 2023 review: arhitecturii AMD Zen 4 îi șade bine cu o carcasă ultra-compactă

Recenzia de față, la cel mai nou laptop de gaming Razer Blade 14 2023 reprezintă o dublă premieră peste care nu pot să trec, permiteți-mi o clipă.

Razer Blade 14 2023 nu doar că este primul laptop Razer pe care am avut plăcerea să pun mâna (și sunt în acest domeniu de ceva vreme), dar din ce am putut citi în spațiul nostru mioritic, review-ul de față este foarte posibil să fie și primul review din România la un laptop Razer! Da, am văzut la noi la TV (24IT) o (foarte) scurtă prezentare acum vreo lună, și mi-am spus: laptop Razer în România? Este într-un final adevărat? Dar ca și review propriu-zis, iată, avem o premieră .ro pe Gadget.ro! 

Despre Razer nu mai e cazul să vă fac nicio introducere, oricine are o mică pasiune pentru gaming, a auzit de ei, a pus mâna măcar odată pe o tastatură/mouse/căști sau alte periferice de gaming de la ei. Sau și-a dorit. :)   

Însă dacă Razer DeathAdder, Huntsman, Blackwidow, Kraken vă pot suna foarte familiar, nu la fel s-a întâmplat cu laptop-urile Razer. Pur și simplu ele nu existau oficial în România. De ce? Este o întrebare bună, la care nu pot răspunde, cel puțin nu obiectiv (posibil să aduc în discuție țări exotice și banane). Am văzut mai nou pe emag, pcgarage laptop-uri Razer listate, dar lanțul de distribuție rămâne un mister, cel puțin pentru mine. Iar pentru modelul de față a trebuit să mă duc pe site-ul Razer Europe, dar despre asta, la final mai multe.

Ce pot să spun? Noroc cu reprezentanții AMD România care ne-au trimis la test această bijuterie, ce scoate perfect în evidență punctele forte ale celei mai noi tehnologii AMD, mai exact, ale arhitecturii Zen 4, aflată la baza procesoarelor din seria AMD 7000 (doar din seria 7040 si 7045, nu și seriile 7020,7030 și 7035, a se vedea în imaginea din dreapta jos!). Ca o paranteză, a treia cifră din numele 7xxx chiar asta explică; cifra 2 semnifică prezența arhitecturii Zen 2, 3 pentru Zen 3 și evident, cifra 4 = Zen 4.  

AMD Zen 4 – procesoare și mai bune pentru laptop-uri!

AMD a adus cu Zen 4 două abordări importante pe segmentul mobil:

  1. Seria Ryzen Mobile 7045, ”Dragon Range” – seria dedicată laptop-urilor mari de gaming/productivitate (16,17,18”), laptop-urile desktop replacement, unde e loc să poți ține sub control un monstruleț de procesor cu 16 nuclee, 32 de fire de execuție și TDP de începe de la 55W.
  2. Seria Ryzen Mobile 7040, ”Phoenix” – serie dedicată laptop-urilor de ”Content Creation”, dar și pasionaților de jocuri, însă pentru a fi integrate în notebook-uri portabile. Aceste procesoare, de la Ryzen 5 și până la Ryzen 9 sunt puțin mai cuminți, dacă le putem spune astfel. 

Deși seria pe care ne concentrăm astăzi, Phoenix este puțin mai cuminte, din capul locului aș dori să fac o observație importantă: chiar dacă TDP-ul declarat al seriei Ryzen Mobile 7040HS este de 35-54W, am observat că micuțul Razer Blade 14 2023 a avut ”motorul turat” la 70-80W constant, chiar și după sesiuni lungi, de peste 10min, în 100%, în aplicații multi-core dedicate, precum Cinebench. Asta să nu cumva să rămână cineva aici cu impresia falsă că seria ”Phoenix” ar fi ceva mai puturoasă, pentru ultrabook-uri banale 🙂  

Razer Blade 14 - Cinebench R15 Multi-CPU - AMD Ryzen 9 stă lejer peste 70W când sistemul și testele îi cer să lucreze la maxim.
Razer Blade 14 – Cinebench R15 Multi-CPU – AMD Ryzen 9 stă lejer peste 70W când sistemul și testele îi cer să lucreze la maxim.

Razer nu se mulțumește cu puțin, a implementat vârful de gamă AMD Ryzen 9 7940HS în micuțul Blade 14. Tocmai de aceea am fost foarte curios să văd dacă lucrurile nu s-au încins prea tare, la propriu. 

Să admitem că se știa că seria Blade, fiind compusă din unele dintre cele mai subțiri laptop-uri de gaming de pe piață, a suferit de multe ori la capitolul răcire, precum și alte laptop-uri de gaming de la concurență (ROG Zephyrus, MSI Stealth, Alienware X14 sunt doar câteva exemple) 

Bun, am văzut primele idei despre motorul laptopului, e momentul să vedem specificațiile noului Razer Blade 14 2023. 

Notebook Gaming

Date tehnice
Razer Blade 14 2023
EcranAfișaj WQXGA (2560×1600) de 14”, IPS, 16:10 la 240 Hz, 100% DCI-P3 (producător, măsurat de noi 97%)
ProcesorAMD Ryzen 9 7940HS
- 8 de nuclee fizice
-16 fire de execuție, frecvența Max-Turbo 5200 MHz;
frecvența de bază 4000 MHz
- 16 MB Cache L3
-35-54W TDP
tehnologie 4nm (TSMC FinFET)
Placă graficăNVIDIA GeForce RTX 4070 140W, 8 GB GDDR6 VRAM, NVIDIA Optimus
- integrat: AMD 780m
Memorie16 GB DDR5-5600 (sloturile de memorie permit upgrade!)
Spațiu de stocare1 TB SSD, Samsung PM9A1, PCIe Gen4 x4, M2. 2280
Sistem de operareWindows 11 Home
ConectivitateWiFi 6E (Qualcomm WCN6856)
- 1 x 3,5 mm Jack Audio Combo;
- 2 x USB 3.2 Type-A;
 - 2 x USB 4 Type-C suportă DisplayPort 1.4 / power delivery (via iGPU);
- HDMI 2.1
Cameră foto și videoWindows Hello built-in IR HD webcam (1080P)
Alte specificațiiTastatură cu iluminare RGB per-tastă, iluminare logo Razer capac laptop
Baterie68Wh și încărcător la 230W
Dimensiuni și greutate17,99 mm x 228 mm x 310,7 mm
1,84 kg

Razer Blade 14 2023 – Design și construcție

Încă de când am scos laptop-ul din cutie, prima reacție a fost: wow, dar ce greu e! Am o vorbă, legată de electronice, de imediat vreo 2 decenii: mai greu, mai bun. Lăsând la o parte gluma, la majoritatea componentelor se păstrează observația personală: sursele de PC, carcasa de PC, sistemele de răcire în general, la toate greutatea este un factor comun când vine vorba de calitate. 

Laptop-urile de gaming nu fac excepție (există totuși o excepție mică: notebook-urile cu carcase ce conțin aliaje ușoare, precum magneziul). 

Razer Blade 14 2023, în ciuda dimensiunilor compacte (șasiu de 14”, grosime de doar 1,8 cm) este greu. 1,84 kg nu e de aici de colo. Dar i-am apreciat fiecare gram. Să vă și explic.

Îl deschizi, îl închizi, nu scârțâie, nu flambează, nici măcar zona tastaturii (exceptând un pic ecranul, dacă e manevrat / e apucat  de un colț). Este rock solid. Este mai solid decât majoritatea Zenbook-urilor, Alienware, MSI, Acer cu care m-am delectat în timp. Nu mă miră că unii l-au comparat pe net cu MacBook Pro la construcție. În ciuda faptului că este totuși foarte subțire, deh…marca Blade. 

Pe vremuri, adică acum vreo 10 ani, CEO-ul Razer, Min-Liang Tan anunța lansarea primului model Razer Blade 14, cel mai subțire laptop de gaming din lume la vremea respectivă. De-a lungul anilor acest titlu s-a mai mutat în tabăra taiwanezilor de la ASUS (ROG Zephyrus S) sau americanilor de la Alienware (modelul x14), dar un lucru este cert: un Blade rămâne un Blade. Poate nu mai sparge recordurile de cel mai subțire laptop de gaming, dar poate e cazul să se oprească cursa asta și să ne concentrăm pe ce trebuie.

Și asta a și făcut Razer. În primul rând, a ales procesorul cel mai puternic ce nu ia foc într-o carcasă atât de subțire. Apoi vom vedea, sistemul de răcire este unul din cele mai performante existente pe piață. Iar monoblocul de aluminiu de pe partea inferioară a carcasei închide trio-ul perfect răcire/performanță/zgomot – și totul într-un șasiu cât mai compact.         

Tastatura și Touchpad 

Tastatura este obișnuită, în sensul că cei care sperau la tastaturi exotice, precum switch-uri optice liniare (red), precum pe Hunstman v2, speră degeaba. Printre care și autorul de față. Nu știu ce să spun…Razer a anunțat primul laptop de gaming cu tastatură mecanică în 2016, primul laptop de gaming având tastatură cu switch-uri optice în 2019 (Blade 15)…, deci…, unde au dispărut acele tastaturi?

Asta nu înseamnă că tastatura clasică, pe membrană, încă nu e iubită de gameri. Avem taste cu o cursă relativ OK și obișnuită pentru grosimea laptop-ului, de 1 mm. Apreciez și scot în evidență mereu o forță de apăsare mai mare, aici Razer se laudă cu 63 g. Deci fără apăsări accidentale aiurea. 

Iluminarea este de top, softul Razer Synapse este la fel de permisiv precum orice soft RGB modern (iCUE îmi vine în minte), se pot combina efecte, se pot crea layere de efecte noi, se suprapun ca layerele din Photoshop 🙂. Pe scurt, sunt suficiente moduri de a face laptop-ul să arate ”bine” la capitolul iluminare. Iar retro-iluminarea este printre cele mai faine văzute de mine.

Și legat de iluminare, aș menționa și Razer Connect, deoarece oamenii ăștia au lucrat la personalizarea iluminării tastaturii în funcție de jocuri, de exemplu în Cyberpunk am avut o surpriză plăcută. Au o listă destul de vastă de jocuri, bravo lor.

Touchpad-ul este Gi-gan-tic. 15 cm x 8,5 cm. Nu știu dacă mai e vreun laptop de 14” pe piață cu un touchpad atât de generos. Exagerat de generos. Imediat nu mai ai unde să-ți așezi încheieturile mâinilor. 🙂

Revenind la touchpad, acesta este acoperit de sticlă, este de calitate, alunecă ireproșabil, gesturile sunt ușor de realizat. Click-urile (fără apăsare, doar atingere) sunt silențioase, dar dacă vreți să apăsați tare, să aveți senzația fizică a click-ului, precum pe MacBook Pro de exemplu, este și asta posibil. Și acest click fizic, prin presiune este plăcut, moale și nu foarte zgomotos.   

Conectică și posibilități de upgrade

Mă declar foarte mulțumit de layout-ul porturilor: conectorii USB Type-A și Type-C au fost frățește împărțiți pe cele două laterale, satisfăcând și stângacii și dreptacii, în mod egal.   

Prin porturile USB 4 (cele type C) avem și ieșire DisplayPort, evident, via iGPU. 

Pentru monitoarele mai noi, sau TV-urile care știu și așa ceva, avem și HDMI 2.1.

Portul de încărcare este proprietar, dar nu e panică, aici am două mențiuni:

  1. Este reversibil, precum un port Type-C, deci fără bătăi de cap, plus are și cable management în focus, fiind un conector la 90 de grade.
  2. Dacă totuși v-ați uitat încărcătorul de 230W acasă, sau la birou, puteți încărca laptop-ul și pe portul Type-C, dar e nevoie de un încărcător serios, nu glumițe gen un încărcător Samsung 🙂. Razer la accesoriile lui Blade 14 menționează Razer USB-C 130W GaN Charger, asta dacă brusc bugetul vostru nu mai are limite (totuși să dai 900 Lei pe un încărcător USB Type-C, mi se pare puțin cam deplasat, să îmi fie cu iertare).

Am lăsat la finalul acestui capitol ce era cel mai frumos: Razer Blade 14 2023 are capabilități de upgrade nemaivăzute la un laptop de asemenea dimensiuni! Da, acum înțelegem de ce a devenit cu aproape 2 mm mai gros laptop-ul față de generația anterioară: nu mai avem cipuri de memorii sudate pe placa de bază, ci avem două sloturi în care puteți instala orice module SO-DIMM DDR5, ideal 5600 MHz, până la 64GB!

Razer Blade 14, interior upgradabil: două sloturi de meorie, SSD. Credits: hardwarecanucks (nu am desfacut laptop-ul, suruburile au fost deja ”maltratate” de inaintașii mei, păcat.
Razer Blade 14, interior upgradabil: două sloturi de meorie, SSD. Credits: hardwarecanucks (nu am desfacut laptop-ul, suruburile au fost deja ”maltratate” de inaintașii mei, păcat.

Și nu doar memoriile sunt upgradabile, dar evident, și SSD-ul.  

Razer Blade 14 2023 – Ecran IPS 14”, WQXGA (2560×1600), 16:10, 240 Hz

Razer Blade 14 nu vine cu vreun ecran super fancy, OLED, Mini-LED etc. Nici măcar LTPS. Dar este un IPS din care s-a scos maxim se se poate. 

Îmi place în primul rând că avem un format 16:10. Evident, rama de jos mai groasă stă mărturie că se poate și mai bine, pe viitor, e loc de mai multă rezoluție pe verticală, pentru productivitate, dar oricum, rezoluția WQXGA ajută mult la acest capitol. 2560 x 1600 este o rezoluție pentru care și placa video NVIDIA RTX 4070 se dovedește că e cea mai potrivită, cel puțin din perspectiva potențialului de gaming.

Luminozitatea măsurată de mine este mult peste așteptări, în mijlocul ecranului avem 550 cd/m2 și avem o deviație pozitivă de 8% pe marginile din stânga (zonă insesizabil mai luminoasă) și o deviație negativă de 4% pe marginea din stânga (zonă mai întunecată).

Contrastul este unul obișnuit pentru un IPS, aprox 1200:1, ce se datorează unui Black Luminance un pic cam mare, de 0.4 cd/m2, dar asta e normal la o astfel de luminozitate. 

Culorile sunt frumoase, vii, am măsurat de asemenea și un spațiu de culoare DCI-P3 de 97%. Deci ideal și pentru prelucrări foto-video (mai ales video).

Ecranul este rapid, avem 240Hz, iar pe baterie ecranul trece automat pe modul de salvare a bateriei, adică avem 60 Hz.   

Deasupra ecranului avem un webcam 1080p cu IR și mai mult, avem și un switch să acoperim camera web, un lucru demn de menționat.

Sistem audio

Și la Razer Blade 14, ca și la ROG Flow Z13 ACRNM, punctul cel mai slab  este sistemul audio. Nu este atât de rău ca la modelul ROG, dar nici nu se ridică la nivelul prețului cerut. Mai ales că avem speaker-ele pe partea superioară a șasiului, flanchează tastatura. Avem un setup stereo, de la care mă așteptam la mai mult, atât ca și volum, dar și mai mult bass. Claritatea e bună, mediile și înalte sunt OK, bass cam puțin, foarte puțin. Atâta s-a putut pentru 2023. Poate la anul. 

Razer Blade 14 2023 – Performanțe peste așteptări cu AMD Ryzen 9 7940HS + NVIDIA GeForce RTX 4070 Laptop (140W)

Razer Blade 14 2023 - motor AMD Ryzen 9 7940HS cu boost la 5,2GHz + NVIDIA GeForce RTX 4070 140W
Razer Blade 14 2023 – motor AMD Ryzen 9 7940HS cu boost la 5,2GHz + NVIDIA GeForce RTX 4070 140W

Noul procesor AMD Ryzen din seria 7000 Mobile a avut o prestație surprinzător de plăcută și ne-a demonstrat că există compatibilitate între un Ryzen 9 potent și o carcasă foarte compactă. 

A se vedea scorul de CineBench R23 – 17.200 de puncte (testul Multi-CPU) e un scor respectabil, pentru un procesor cu 8 nuclee și un total de 16 fire de execuție. De exemplu, ROG Flow Z13 a obținut 18.300 puncte în R23, cu 14 nuclee și 20 de fire de execuție (Intel Core i9-13900H). Deci da, procesorul nou AMD dedicat laptop-urilor micuțe și compacte, dar puternice, este și foarte eficient.   

Mai jos în stânga: scorul Cinebench R23 (”Cel mai bun scor” – adică prima rulare, la rece) iar în dreapta, scorul obținut după un test de 10 minute de rulat în loop automat. Se observă o foarte mică scădere, de 400 puncte, de la 17200 la 16800. Practic, laptop-ul nu încetinește în modul Custom (Max Performance).

TDP-ul pare mai reținut, în gaming într-adevăr procesorul nou AMD consumă în parametrii specificați și chiar sub (în F1 22 am avut un consum sub 20W, ba chiar sub 15W!), în schimb devine o adevărată bestie în randări, unde sare lejer de 70W. 

Razer Synapse ne permite două moduri de performanță: modul Balanced și modul Custom, care aduce performanțe vizibil mărite în aplicații de randare, unde e nevoie de cât mai multă forță brută. În Cinebench diferențele au fost de chiar și 10-15%.

Mai jos se vede în stânga cum am scăzut de la 17200 puncte în modul Custom (Full Performance) la 15000 de puncte în modul Balanced, iar în dreapta scorul în modul Balanced după 10 minute.

Dacă la începutul articolului ați putut vedea cum zbursă procesorul cu peste 70W TDP în Full Power, în modul Balanced este blând ca un mustang îmblânzit.

Razer Blade 14 2023 - în modul Balanced, în randări, procesorul este cuminte și nici nu se încinge.
Razer Blade 14 2023 – în modul Balanced, în randări, procesorul este cuminte și nici nu se încinge.

Iată și comportamentul – căldura degajată în randări în modul Balanced:

Razer Blade 14 2023: temperatura în randare, în modul Balanced, al procesorului AMD Ryzen 9 7940HS rămâne sub 80C, o valoare demnă de invidiat.
Razer Blade 14 2023: temperatura în randare, în modul Balanced, al procesorului AMD Ryzen 9 7940HS rămâne sub 80C, o valoare demnă de invidiat.

Razer Blade 14 2023 – în modul Balanced, în randări, procesorul este cuminte și nici nu se încinge.În schimb în jocuri, cu excepția lui Cyberpunk 2077, unde în modul Custom am avut un 5-10% în plus, în alte jocuri diferențele s-au păstrat minime, de multe ori nici măcar 1 fps în plus (Metro Exodus de exemplu).

Chiar și producătorul recomandă modul Balanced. Problema e însă la căldură. Am nimerit taman această săptămână minunată cu 37C+ afară, ceea ce se traduce cu 24-25C în casă în cele mai optimiste scenarii. Fără aer condiționat am avut lejer și 27C în apartament, ceea ce a scos în evidență limitările răcirii de tip Vapor Chamber: VP disipă căldura, nu o conduce precum heatpipe-urile, și la temperaturi mari ale mediului ambiant își mai pierde din eficiență. În schimb după o sesiune de AC de câteva ore în care am adus temperatura ambientală la 24C, chiar și modul Balanced este perfect.

Și culmea, nu la temperatura procesorului este problema pentru modul Balanced. Nu. În Cinebench R23, pe modul Balanced, procesorul nu trece de 45W consum și astfel temperatura rămâne sub 80C, ceea ce este fantastic de bine. În modul Max Performance, procesorul pleacă de la 88W, se stabilizează după 10 minute la 70W + consum, dar și ajunge la 100C.   

În schimb în jocuri, după câteva zeci de minute, suprafața laptop-ului (atât zona deasupra tastaturii, dar și mijlocul tastaturii) devine mai fierbinte în modul Balanced decât în modul Max Performance. Și asta pentru că aici procesorul nu are un grad atât de ridicat de încărcare, iar ventilația mult mai puternică adusă de modul Custom (dacă se lasă și căsuța max fans bifată) disipă mult mai repede căldura. Dacă în modul Balanced în jocuri mijlocul trastaturii a ajuns pe alocuri și la 45-46C, în modul Custom nu am trecut de 42C.

De menționat că aerul rece este tras în interiorul șasiului prin două direcții: prin tastatură, în stânga și prin dreapta ei, răcind mult aceste zone, și prin fantele aflate pe partea inferioară a șasiului, unde sunt 2 fante de admisie exact cât ventilatoarele de mari. 

PCMark10 ne spune că scorul obținut de Razer Blade 14 este ”mai bun decât 95% din toate rezultatele” – cele din bazele lor de date,așadar micuțul laptop iese cu fruntea sus din testul popular.. 

Da, procesorul a văzut eticheta de throttling, dar asta doar în randare. cu toate cele 16 fire de execuție încărcate la maxim. În jocuri nu a mai fost cazul. 

Mai multe rezultate 2D aici:

Teste sintetice (benchmark-uri 2D)Razer Blade 14 2023
PCMark 107826
GeekBench - single2636
GeekBench - multi11942
CineBench R23 single1793
CineBench R23 multi17233

Iar acum legat de placa video NVIDIA GeForce RTX 4070.

În specificații, Razer ne spune că are 140W TGP. Dar oare contează atât de mult, dacă în testele noastre nu am depășit 100-110W? NVIDIA a cam limitat seria nouă 4050/4060/4070 și nu mai e ușor de observat o diferență între 100 și 140W TGP. Evident, dacă avem o placă video cu 65W cum era în ROG Glow Z13, da, era o problemă mare, placa aia era săraca mult frânată. Dar aici…nu mai este cazul. 

Razer Blade 14 2023 - Metro Exodus a reușit să pună în valoare la maxim, adică 110W TGP placa video NVIDIA GeForce RTX 4070, alte jocuri au reușit să o forțeze doar la 90-100W.
Razer Blade 14 2023 – Metro Exodus a reușit să pună în valoare la maxim, adică 110W TGP placa video NVIDIA GeForce RTX 4070, alte jocuri au reușit să o forțeze doar la 90-100W.

Grație sistemului de răcire masiv (și scump) pentru dimensiunile laptop-ului (sistemul Vapor Chamber Razer am înțeles că are și ceva patente), placa video nu depășește 82C în jocuri, în modul Balanced și 78C în modul Custom (Max Performance).  

Jocuri, rezoluție 2KRazer Blade 14 2023 - Custom Mode (Max Performance)
CyberPunk 2077 (RT Merdium + DLSS Quality, DLSS3 FG)64 fps
Chernobylite (settings - high, RT Medium + DLSS Quality)74 fps
Metro Exodus (settings Ultra, RT High + DLSS on)60 fps
Watch Dogs Legion (Settings Very High, RT High + DLSS Quality)67 fps
Guardians of the Galaxy (Settings High, RT high, DLSS On)101 fps
F1 22 (Settings Ultra, RT Ultra, DLSS Quality, DLSS3 FG)59 fps

Procesorul este mai fierbinte, dar depinde de scenariu. De exemplu, în F1 22 nu am depășit 69C în Balanced și 77C în modul Custom, în schimb în Chernobylite sau Cyberpunk 2077 am avut 80-90C în Balanced respectiv 92 și 89C în modul Custom. 

Subliniez, în modul Custom procesorul în jocuri a fost mereu cu 5-10W, chiar 20W mai sus în consum față de modul Balanced, de aici și temperaturile mai ridicate, în ciuda ventilației mai mari.

Și aici, ca și la ROG Flow Z13, am observat că o parte din cădura degajată ajunge în ecran, mai exact baza ecranului are cu peste 10C mai mult decât partea superioară a ecranului. Nu știu, dar aceste lucruri m-au deranjat mereu…

Razer Blade 14 2023 – Performanțe, part II: SSD-ul

SSD-ul Samsung format M.2 2280 este rapid, foarte rapid. Demn de 2023. Și dacă vreți și mai mult spațiu, este upgradabil. 

Razer Blade 14 2023 – Autonomie și viteză încărcare

În testul PCMark10 Battery Test – Modern Office, 7 ore și 40 de minute reprezintă o autonomie OK-ish pentru micuțul Razer Blade 14 2023. De la 68Wh mă așteptam la măcar 8 ore, dar având și aproape 160 niți (setați cu calibratorul, la a 6-a treaptă de luminozitate), mă declar mulțumit. 

Pe partea de video playback, PCMark10 Battery test, am obținut doar 7 ore și 11 minute, asta m-a cam dezamăgit, sincer să fiu.

Timpul de încărcare este satisfăcător de rapid, fără însă a sparge vreun record de viteză: în 60 de minute ajungem la 70% din capacitatea bateriei, după încă 10 minute avem 80%. După 90 de min Blade 14 are bateria de 68Wh la 95%. Evident, de aici curba încărcării se aplatizează, bateria 100% plină e obținută după 2 ore (da, 30 de minute pentru 5% 🙂).

Menționez că în timpul încărcării laptop-ul funcționa, nu era închis cum mulți fac să se încarce mai repede.  Încerc să redau scenarii realiste, nu doar scoruri frumoase doar de dragul de a arăta cât mai bine pentru unii și alții. 

Razer Blade 14
4.3 / 5 Gadget Score
Pro
  • răcire de top - Vapor Chamber masiv;
  • memorii upgradabile (2 sloturi);
  • cran de calitate (luminozitate mare, culori foarte bune);
  • silențios (modul Balanced);
  • rulează toate jocurile cu setări Very High / Ultra cu RT activat și DLSS pe Quality;
  • carcasă solidă;
Contra
  • prețul un pic cam piperat;
  • sistemul audio - un pic dezamăgitor;
Concluzii

Primul laptop Razer Blade cu care am avut plăcerea și ocazia deosebită să mă joc, nu dezamăgește. Noul AMD Ryzen 9 7940HS și-a arătat potențialul, punând o presiune și mai mare pe Intel și, ca niciodată, lupta se intensifică între cei doi giganți.

Dar cel mai important factor rămâne sistemul de răcire Vapor Chamber marca Razer, fără de care nu cred că am fi avut astfel de rezultate.

Per total, Razer Blade 14 2023 este un laptop bine construit, robust, compact și subțire, dar totuși greu pentru această gamă. Modul Balanced este silențios, nu trecem de 43dB în jocuri, iar dacă aveți căști, modul Custom generatoare de zgomot mare (52dB) aduce extra răcire a șasiului.

Aștept să văd și în România noul model, pe site-ul European este listat la 3300 EUR. Un pic cam piperat, însă și ROG Zephyrus G14 cu aceeași configurație se învârte cam la același preț (cu 200 EUR mai puțin, totuși, să fim exacți), având însă ecran Mini-LED.

Design
Ecran
Sunet
Conectivitate
Performanță
Autonomie
Raport preț / specificații
Cezar Dumitrescu
Cel mai nou membru al echipei Gadget.ro. Veți găsi articole, review-uri și editoriale pe diverse teme din domeniul tech.