Realme Watch 2 şi Realme Buds Q2 – detalii oficiale şi preţ

/
/
3 mai 21
/

Realme, brand secundar Oppo, a anunţat lansarea a două noi produse de buget: smartwatch-ul Realme Watch 2 şi căştile wireless Realme Buds Q2.

Realme Watch 2 este un ceas ieftin ce beneficiază de câteva caracteristici aproape standard în 2021: măsurarea pulsului, măsurarea gradului de oxigenare a sângelui, monitorizarea somnului, suport pentru moduri sportive, certificare IP68 pentru rezistenţa la apă şi praf etc.

Smartwatch-ul dispune de un ecran color IPS LCD de 1.4 inci cu rezoluţie de 320 x 320 pixeli şi protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass 3, conectivitate bluetooth 5.0, baterie de 315 mAh ce promite o autonomie de până la 12 zile şi cântăreşte 38 de grame.

Realme Watch 2 va fi disponibil doar pe negru la un preţ de aproximativ 58 dolari.

Realme Buds Q2 sunt la rândul lor o pereche de căşti wireless ieftine, unele cu driver de 10 mm (ajutate de o funcţie denumită Bass Boost+), certificare IPX4 ce atestă rezistenţa la picături de apă, conexiune bluetooth 5.0, tehnologie ENC (un fel de funcţie de anulare a zgomotului de fundal în variantă light) şi autonomie de până la 5 ore per cască (40 mAh) şi până la 20 de ore cu cutiuţa de încărcare (400 mAh).

Căştile cântăresc 4.1 grame fiecare, beneficiază de Game Mode şi costă aproximativ 39 dolari.

Surse: fonearena.com 1, 2
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

IKEA a lansat o lampă de veghe cu senzor de mişcare foarte accesibilă

Personal apreciez la IKEA că oferă tot timpul idei şi soluţii noi pentru casă, iar de multe ori nici nu conştientizăm că avem nevoie de un produs anume, până nu îi vedem utilitatea în altă parte.

Oferta zilei: smartwatch-ul Huawei Watch GT 6 de 46 mm poate fi cumpărat pentru doar 823.57 lei

Dacă sunteţi în căutarea unui smartwatch cu raport calitate – preţ excelent, vin către voi cu următoarea propunere.

Cum arată şi cât costă bateria externă de 24.000 mAh cu încărcare combinată de până la 300W?

Bateriile externe au evoluat foarte mult în ultima perioadă, astfel că din ce în ce mai mulţi producători reuşesc să integreze mulţi mAh în corpuri din ce în ce mai mici şi mai portabile.