Reclama Sony ce a primit mii de share-uri în spațiul online românesc

/
/
23 sept. 16
/

Sony a dat lovitura cu o reclamă ce a primit zeci de mii de share-uri în spațiul online românesc. Materialul este filmat în clădirea cazinoului din Constanța, loc istoric lăsat în paragină și scos în evidență de către compania japoneză în cel mai nou clip de promovare pentru televizoarele sale. 

httpvh://youtu.be/_gYdwWxSXBM

Câteva detalii:

  • 1.5 tone de sclipici multicolor, 4000 de baloane;
  • sloganul reclamei – More Brilliance. More Beauty;
  • filmată de către regizorul american Andre Stringer cu echipa DDB Berlin;
  • reclama urmează a rula în Marea Britanie, Irlanda și Germania de la începutul lui octombrie;
  • sunt promovate televizoarele Sony BRAVIA 4K HDR – ZD9, XD93/XD94, XD85, XD83, XD80, XD75, XD70, SD85 și SD80.

Declarații oficiale:

Tom Odell a declarat: „Reclama e foarte frumoasă. Admir munca lui Andre Stringer, așa că mi-am dorit să mă implic. True Colours este unul din cântecele mele preferate și m-am bucurat mult să-l pot interpreta și folosi în film. Versurile m-au impresionat dintotdeauna, pentru că au un mesaj unic; să fii tu însuți și să fii mândru de acest lucru. Din această perspectivă, sper că vă va plăcea, la fel de mult cât mi-a plăcut mie să-l înregistrez.

Alin Popescu, fotograf român, declară: ”Am fost invitat recent de Sony pentru a participa la filmarea acestei reclame, în calitate de fotograf de platou. Am primit invitația cu entuziasm, datorită istoriei încărcate a locației și a conceptului inedit. Averi au fost câștigate și pierdute în acest loc, iar povești de dragoste s-au scris în apropierea cazinoului. Am luat parte la crearea unor cadre cu adevărat spectaculoase, care au readus strălucirea cazinoului din Constanța.”

Alice Bottaro, director de creație la DDB Berlin, explică: „Filmarea acestei reclame a necesitat săptămâni de pregătiri și un efort uriaș din partea partenerilor care s-au ocupat de efectele speciale și design de producție. Sclipiciul este un element cu care se lucrează foarte greu, mai ales că noi am vrut să prezentăm particulele în detaliu și în toată strălucirea lor. De asemenea, am fost norocoși să obținem o locație frumoasă: în timpul filmării am putut trăi experiența transformării cazinoului abandonat într-un loc plin de culoare și de viață.”

Apreciez gestul Sony, dar am și un gust amar dat de către faptul că autoritățile din țara noastră nu sunt capabile să renoveze cazinoul, să-l transforme într-un obiectiv turistic vizitabil. Îl lasă în paragină și la un moment dat o să rămânem doar cu cadrele trase de Sony & filmele documentare.

Categorii: Televizoare
Cuvinte cheie: sony
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Cum arată viitorul în materie de televizoare LED – Samsung a lansat primul televizor Micro RGB cu diagonala de 130 inci / aprox. 330 cm

Samsung are în ofertă televizoare cu panel LED, QLED, OLED și Micro LED. Pe partea de LED și QLED ne-am îmbogățit cu o nouă linie de televizoare - Micro RGB.

TCL a prezentat la CES 2026 noua generație de panouri TV SQD Mini‑LED – peste 20.000 de zone de dimming local și luminozitate maximă de 10.000 niți

TCL a prezentat la CES 2026 o serie de noutăți în zona televizoarelor, în frunte cu tehnologia SQD‑Mini LED, care reprezintă o evoluție a sistemelor Mini LED pe care compania le dezvoltă de mai bine de un deceniu. TCL spune că această generație aduce îmbunătățiri vizibile în ceea ce privește precizia iluminării, reproducerea culorilor și…

TOP 10: Gadgeturi testate în 2025

Nu aș spune că acest tip de articol reprezintă cumva o tradiție pe sfârșit de an, dar am mai publicat și alte dăți astfel de materiale, cel de anul trecut putând fi de actualitate și astăzi, dacă ne gândim că multe dintre gadgeturile prinse atunci în acel top sunt încă disponibile comercial. Anul 2025 se…