Se discută aprig reforma învăţământului românesc. Fiecare îşi dă cu părerea ce este bine şi ce nu. Cu siguranţă se vor face schimbări majore, poate chiar o reformă. Comunităţile locale vor hotărî aproape totul în ceea ce priveşte şcoala. Ceea ce va fi pozitiv – până la urmă o gospodărire proastă a şcolii şi a cadrelor didactice va duce la un sat sau o comună care va avea sau nu viitor. De multe ori primarul sau consilieri nu gândesc în perspectivă şi şcoala va deveni un instrument util, dacă nu cel mai util, de manevrare a electoratului. Directorul poate exercita o influenţă ridicată la ţară şi este visul oricărui partid politic să îşi pună omul. Mi-ar plăcea să cred că directorul se gândeşte real la binele şcolii şi nu la cel personal dar suntem în România şi cunoaşteţi realitatea poate mai bine şi decât mine.
Directorul de şcoală va fi asemeni unui manager de companie care îşi va alege staff-ul. Unui manager i se cere performanţă în raport cu concurenţa. În şcoală nu există conceptul de concurenţă – indiferent că unul se zbate sau nu îi pasă, şcoala merge mai departe. Directorul nu este neapărat stresat să aibă o echipă de top iar la ţară va putea să pună pe cine consideră el – vor fi avantajaţi şi dezavantajaţi. Primăriile vor remunera munca profesorului în funcţie de ce vor ele: fonduri, bun plac. Va fi, probabil, un salariu de bază iar restul la mâna primăriei. Sună neplăcut pentru un cadru didactic dar cui îi pasă oare de viitorul sistemului.
Este incorect, se spune, la ora actuală. Se vor face schimbări dar, probabil, sunt îndoielnice şi efectul lor se va vedea peste 4 – 5 ani cân vom avea şcoli de top (pe la oraş) şi şcoli de joasă speţă (jalnice ca aspect şi pregătire a celor ce vor preda, majoritatea profesorilor vor fi din comunitatea locală şi vor face parte dintr-o adevărată încrengătură politică, zic eu).
Va fi o aşa-zisă reformă şi de cunoscut o vom cunoaşte doar când ne va afecta direct.
Îmi doresc sincer o reformă reală dar nu cred că avem persoanele capabile să o gândească şi să o aplice.