Router 4G + wireless Tenda N300 4G680 v1.0 – review

/
/
20 dec. 19
/

Tenda 4G680 este un router wireless cu design clasic, două antene externe și slot pentru cartelă de date 4G. În urmă cu câteva luni l-am testat pe Tenda 4G185 ce l-aș considera mai degrabă un modem de buzunar. 

Trebuie precizat că pe Tenda 4G680 l-am găsit în mai multe configurații. Modelul testat este V1.0. Am văzut că magazinele online românești listează un 4G680 cu alt design, ceva mai rotunjit și antenele poziționate distinct. Îl găsiți pe aici și este V2.0. 

Tenda 4G680-ul testat în versiunea 1.0 îl găsiți în oferta unui alt shop online local. Prețurile sunt undeva în jurul a 300 de lei. Am remarcat că un partener al eMAG din Marketplace îl avea la sub 130 lei, dar cu mențiunea Stoc epuizat

Specificații 

Design 

În pachet dați de router, cablu cu mufă RJ-45 la ambele capete, alt cablu pentru cei interesați să conecteze un telefon fix, alimentator cu energie la 12V / 1A, manual cu instrucțiuni de utilizare. 

Avem un router clasic cu două antene detașabile (cele două puncte de conexiune de pe corpul router-ului par a fi suflate cu aur industrial pentru a împiedica o eventuală corodare în timp). 

L-au îmbrăcat în plastic alb, antenele externe în aceeași notă (plastic mat față de plastic lucios la corpul dispozitivului). Răcirea se face pe la bază, tot acolo sunt două spații ce permit celor interesați să-l fixeze pe un perete în plan vertical. 

În partea frontală au adus o sumă de LED-uri de notificare (power, rețea 4G, internet, LAN 1, 2 și 3, WAN, rețea Wi-Fi, telefon). Galeria de imagini ce însoțește articolul ar trebui să fie destul de elocventă spre a cunoaște cum arată Tenda 4G680 v1.0. 

Interfața pentru PC, setări și utilizare

Am încercat să am mai multe informații legate de procesor, memoria RAM, spațiul de stocare etc, dar nu am găsit nimic în cele câteva minute de căutare pe google. 

Cea mai simplă metodă de configurare este legată de SIM. Slotul dedicat se află pe lateral, în partea stângă. Este un slot de dimensiuni normale și l-am testat cu un SIM de la Digi Mobil. Pur și simplu, îl conectezi la o sursă de energie, SIM-ul introdus și gata. Își ia singur APN-ul, setările etc. 

Informații legate de rețeaua presetată sunt pe partea spate. 

Pentru logarea pe un browser: 

192.168.1.1 și la parolă și utilizator – admin.

De obicei spun că setările și interfață sunt ușor de vizualizat etc. Interfața nu mi se pare a fi la fel de user friendly precum la alte produse din portofoliul curent al Tenda, dar pe de altă parte trebuie să recunosc că nu este nici greu. Poți afla detaliile importante, oricum nu o să stai în continuu prin setările router-ului. 

Performanță

Singurul SIM de dimensiuni normale ce-l aveam la îndemână era în modemul 3G de la Digi Mobil (teoretic plătesc un modem 4G, nu am schimbat SIM-ul și cred că de fapt sunt limitat la conexiune 3G).

 Am 2 nanoSIM-uri în telefoanele mobile, de Orange și Digi Mobil pe 4G, dar în momentul în care am redactat review-ul nu aveam o carcasă adaptor la îndemână. 

Teoretic, urcă până la 150 Mbps în download și 50 Mbps în upload. În tabelul cu specificațiile am precizat benzile pe care le acoperă în 4G, 3G etc. Important de notat că se descurcă și pe TDD-LTE în banda 38 (ce oferă Digi Mobil pe 2600 MHz). 

Cartelă Digi Mobil + laptop;

Cartelă Orange + laptop;

 

Conectivitate

În partea spate se află locașurile de andocare pentru cele două antene externe, jack-ul proprietar de încărcare, 3 porturi LAN pe 10 / 100 Mbps, port WAN pe 10 / 100 Mbps și portul ce permite conectarea unui telefon fix. 

În lateral dreapta au adus slotul pentru SIM și butonul fizic pentru WPS. Răcirea se face pe la bază, iar în partea superioară se află LED-urile de notificare ce se aprind pe verde. Le-am punctat și la capitolul Design.

Tenda 4G680 dispune de Wi-Fi în standardele b/g/n, single band pe 2.4 GHz și cu viteze teoretice de până la 300 Mbps (limitarea WAN-ului la 10 / 100 Mbps face ca vitezele teoretice să nu fie atinse pe wireless). În ce privește 4G-ul ar putea urca până la 150 Mbps în download și 50 Mbps în upload.

Preț

Router 4G + Wi-Fi Tenda 4G680 – 339 lei;

Concluzii 

Tenda 4G680 este alegerea celor ce mizează pe o cartelă cu date mobile spre a avea acces la internet. Este ușor de setat din acest punct de vedere și în funcție de semnal reiese și calitatea conexiunii. Bineînțeles, poate fi utilizat și ca router clasic.

PRO

  • conexiune 4G pe FDD-LTE și TDD-LTE;
  • setări realizate automat pe SIM-ul introdus;
  • interfață cu multiple opțiuni pentru un pasionat.

CONTRA

  • lipsă Wi-Fi ac;
  • lipsă bandă 5 GHz;
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Orange Romania ar urma să unifice grilele de programe tv începând cu data de 18 martie

În urmă cu doar câteva zile vă spuneam că, începând cu data de 9 martie, Orange a actualizat grila de programe tv pentru abonaţii Orange Romania Communications (fostul Telekom Romania Communications).

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.