O fi având succes în USA dar la noi trebuie o chestie mai motivaţională şi inhibativă să răpui talentul nativ al unor personaje. Un talent care se transpune prin termenul cleptoman – om cu gusturi ce doreşte să îşi însuşească diverse lucruri. Nu am avut parte de „darurile” lor. Era odată să îmi ia portofelul o ţigancă bătrână cu fuste largi în trenul cu care mă deplasam spre mare (un tren care pe bilet era numit Accelerat şi care în sine nu era decât un amărât de personal ce de la Feteşti oprea din staţie în staţie).
Altădată, prin clasa a VIII-a, un ţigan vestit pentru buzunărerile sale a început să mă controleze prin buzunare. Nu aveam decât un ceas ce semănă foarte mult cu un pager. Îmi era tare drag. Când să ajungă la el mi-am adus aminte proverbul: Fuga este ruşinoasă dar sănătoasă :) şi am decis să îl pun în aplicare.
Uitasem de cei pe care nu i-am văzut dar urmează să mă ridice de turul pantalonilor în sus ca să scoată şi ultimul bănuţ din buzunar. Ei acţionează pe „nevăzute”. Nu îi simţi fizic ci doar financiar şi psihic. Îmi taie salariul cu 25%, decontul mai aduce şi el o reducere de aproximativ 30%, creşterea de TVA de 5%. Să văd de unde fac rost de finanţe că probabil o să ceară şi de astea ca să am onoarea de a mă duce la serviciu.
Se spunem că suntem o naţie descurcăreaţă. Eu nu văd adaptarea decât ca la începuturile evului mediu prin trecerea la economia autarhică. Oraşul este perimat. Profesorul sau bugetarul sărac trebuie să ia sapa din cui şi să revină la origini spre a îşi asigura traiul său şi al familiei. Decât lucrurile de bază să le cumpere (zahăr, ulei, on topic). Restul prin forţe proprii.