Acum ceva timp a fost lansată Evolio Tabby, tabletă adresată celor cu vârsta cuprinsă între 3 – 10 ani. Samsung GALAXY Tab 3 Kids vizează aceeași nișă, dar prețul este de 2 – 3 ori mai mare.
Majoritatea tabletelor achiziționate în 2013 pe plan local sunt situate ca preț sub 4 – 500 de lei. Multe dintre ele au fost cumpărate pe post de jucărie. Tabletele prin aplicațiile și jocurile existente în Google Play pot avea un rol educativ important. Pe de altă parte nici nu trebuie să-ți lași juniorul a petrece câteva ore pe zi doar pe tabletă. Orice exces aduce probleme. Asta este o temă pe care o disecăm în alt articol.
Specificații pentru Samsung GALAXY Tab 3 Kids:
– display TFT de 7 inch cu rezoluție 1024×600 pixeli;
– procesor dual-core pe ARM Cortex-A9 la 1.2 GHz, 1 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB;
– Android 4.1 Jelly Bean;
– Wi-Fi a/b/g/n, Wi-Fi direct, dual-band, DLNA, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS;
– 3 Megapixeli și cameră frontală de 1.3 Megapixeli;
– baterie de 4000 mAh, 302 gr. și 9.9 mm grosime.
Preț – 983 lei pe PCfun.ro.
Nu văd de ce ai investi aprox. 1000 de lei în GALAXY Tab 3 Kids și nu ai achiziționa direct o tabletă Google Nexus 7 II 2013. Singurul avantaj al lui GALAXY Tab 3 Kids fiind dat de conținutul educațional special adaptat: Kid’s Store cu jocuri, divertisment și e-book-uri.