Service-urile independente din România vor putea utiliza componente originale Apple dacă se înscriu într-un program special

/
/
9 iul. 20
/

În prezent utilizatorii de produse Apple, în special iPhone-uri, îşi pot repara device-urile doar la puţinele service-uri autorizate Apple. Aceştia pot apela şi la alte service-uri independente, însă acestea nu beneficiază de expertiza Apple şi nici de piese originale.

Compania americană a lansat anul trecut un program destinat service-urilor independente, unul prin intermediul căruia Apple oferă acestora acces la piese de schimb originale, instrumente, proceduri, ghiduri de servicii, diagnoze şi chiar instruire din partea reprezentanţilor mărului muşcat. Programul a fost disponibil până de curând doar în Statele Unite ale Americii, dar Apple a anunţat extinderea acestuia în Canada şi în 32 de ţări din Europa, inclusiv România.

Înscrierea în program este gratuită, la fel ca și instruirea tehnicienilor pentru companiile acceptate. “Atunci când un client are nevoie de o reparație, vrem ca acesta să aibă o gamă largă de opțiuni, care nu doar că se potrivesc nevoilor sale, ci garantează și siguranță și calitate, astfel încât să își poată folosi iPhone-ul pentru cât mai mult timp.”, a declarat Jeff Williams, directorul de operațiuni al Apple.

Service-urile independente din România se pot înscrie deja pe support.apple.com/ro. Chiar dacă este un program gratuit, un service GSM trebuie să aibă tehnicieni certificaţi de către Apple pentru a fi eligibil.

Categorii: Apple
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Apple va lansa cel puțin 5 noi produse între 2 și 4 martie, printre care și un MacBook de buget

Se pare că Apple urmează ca la început de martie 2026 să nu mai organizeze un livestream keynote, ci în schimb să facă o serie de anunțuri / lansări pe durata a trei zile, mai precis între 2 și 4 martie. În ultima dintre aceste zile ar fi programat un „special Apple Experience”, despre care…

Apple pregăteşte o surpriză europenilor, astfel că începând cu seria iPhone 18, toate smartphone-urile vor veni eSIM only

Apple vrea să implementeze o nouă standardizare în industrie, astfel că în perioada următoare va încerca să devină primul producător de telefoane inteligente din lume doar cu modele eSIM.

Digi Mobil a readus iPhone 17 de 256 GB în stoc, dar acesta este foarte scump şi nici nu beneficiază de sistemul de rate (de parcă nu ar vrea să îl vândă)

Într-un articol anterior vă spuneam că Digi Mobil nu mai are niciun iPhone în oferta sa, deşi Apple este cel mai mare producător de telefoane inteligente din lume (mărul muşcat a livrat în 2025 peste 250 de milioane de iPhone-uri la nivel global).