Sharp Aquos R Compact – telefon edge-to-edge cu design atipic

/
/
20 oct. 17
/

Sharp este compania care a deschis apetitul pentru smartphone-urile cu display edge-to-edge prin lansarea în 2014 a modelului Sharp Aquos Crystal. Chiar dacă modelul respectiv a fost privit cu admiraţie în urmă cu 3 ani, vânzările au fost destul de reduse în special din cauza prezenţei limitate (doar Statele Unite ale Americii şi Japonia), promovării reduse şi o oarecare incertitudine legată de fiabilitatea acelui nou ecran.

Astăzi device-urile cu display edge-to-edge sau borderless sunt la ordinea zilei, iar Sharp continuă tradiţia prin lansarea terminalului Sharp Aquos R Compact. Telefonul are un design destul de ciudăţel, zona frontală ducându-mă cu gândul la un ciclop. Chiar dacă din faţă aduce puţin cu Essential PH-1, acesta din urmă parcă are un plus de eleganţă şi şarm.

Sharp Aquos R Compact are o construcţie metalică unibody, display de 4.9 inci cu rezoluţie de 2032 x 1080 pixeli, procesor octa-core, 3 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 16.4 megapixeli cu autofocus hibrid (PDAF + contrast focus), baterie de 2500 mAh şi Android 8.0 Oreo.

Noul smartphone Sharp este rezistent la apă şi praf, va fi disponibil pe alb, negru, galben şi mov, iar preţul nu va depăşi suma de 300 dolari. Pentru început va putea fi achiziţionat doar în Japonia.

Specificaţii complete pentru Sharp Aquos R Compact:

  • display IGZO de 4.9 inch cu rezoluție FHD+ (2032 x 1080 pixeli);
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 660, Adreno 512 GPU, 3 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare + suport pentru card microSD;
  • Android 8.0 Oreo;
  • 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, USB Type-C, bluetooth 5.0, A-GPS și GLONASS, senzor pentru citirea amprentei, certificare IP68;
  • 16.4 Megapixeli cu autofocus hibrid (PDAF + contras focus), EIS, LED flash şi cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 2500 mAh cu încărcare rapidă.

Sursa: gizmochina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.