Dacă până nu demult asamblarea unui desktop PC însemna strict alegerea componentelor în funcție de buget și de atingerea performanțelor optime în limita resurselor financiare, recent mai toți producătorii hardware încearcă să convingă clienții să ia mai tare în considere și designul. Adică, să obții la final un sistem nu doar puternic și cu o răcire corespunzătoare, ci și unul care să atragă privirile.

Astfel, în cazul în care ești genul de persoană pentru care minimalismul reprezintă un principiu de bază, sistemul pe care îl voi prezenta mai departe va bifa toate așteptările, oferind cel mai simplu și curat aranjament interior al oricărui sistem desktop pe care l-am văzut până acum.

Sistem ASUS TUF BTF cu NVIDIA GeForce RTX 4070 Ti SUPER

Pe scurt, desktop PC-ul powered by ASUS TUF este alcătuit din următoarele componente:

Elementele principale care permit obținerea acestei simplități maxime în materie de design sunt carcasa TUF Gaming GT302 ARGB White în combinație cu placa de bază ASUS TUF GAMING Z790-BTF WIFI, care este o placă de bază ASUS cu conectori ascunși.

Conectorii sunt montați pe partea posterioară a plăcii, ceea ce maximizează gradul de discreție al managementului cablurilor. Practic, nu vei vedea niciun cablu în interiorul carcasei, nici măcar pe cele de alimentare suplimentară pentru placa video ASUS TUF Gaming GeForce RTX 4070 Ti SUPER BTF White Edition, care este realmente vedeta acestui build.

Iar dacă tot este vedetă placa video ASUS TUF Gaming GeForce RTX 4070 Ti SUPER BTF White Edition, hai să vedem de ce anume este în stare și ce tehnologii folosește spre a genera rezultatele pe care le prezentăm mai jos.

De departe, cea mai impresionantă dintre tehnologiile de îmbunătățire a imaginii și a performanțelor este NVIDIA DLSS, unul dintre primii algoritmi AI importanți din orice placă grafică. DLSS a fost introdus de NVIDIA în urmă cu circa cinci ani și sporește performanța folosind randarea neuronală, posibilă datorită nucleelor Tensor din fiecare GPU GeForce RTX.

Orice variantă NVIDIA DLSS este deja impresionantă în jocuri, iar noua versiune 3.5 a algoritmului introduce și Ray Reconstruction, un nou model AI care creează imagini ray-traced de calitate superioară pentru jocuri și aplicații ray-traced intensive.

Urmărește clipul din Black Myth: Wukong cu Full Ray Tracing și NVIDIA DLSS 3.5:

Ce înseamnă și cum funcționează ray tracing-ul

Pentru a înțelege ce ne așteaptă, poate ar fi util să recapitulăm ce avem deja și aici trebuie să vorbim puțin despre mecanismul ray tracing. În primul rând, motorul oricărui joc generează geometria și materialele unei scene, toate având atribute bazate pe fizică, care le afectează aspectul și modul în care lumina interacționează cu acestea. Un eșantion de raze este apoi trasat din punctul de vedere al spațiului, determinând proprietățile surselor de lumină dintr-o scenă și modul în care reacționează lumina atunci când lovește materialele. De exemplu, dacă razele lovesc o oglindă, sunt generate reflexii.

 

Cu toate acestea, trasarea razelor pentru fiecare pixel de pe ecran ar fi prea solicitantă din punct de vedere al puterii de calcul, chiar și pentru o randare offline, care calculează scenele pe parcursul mai multor minute sau ore. De aceea sunt utilizate eșantioane de raze din diferite puncte ale scenei, pentru a obține un eșantion reprezentativ al iluminării, reflexiilor și umbrelor la nivelul întregii scene. Rezultatul este o imagine zgomotoasă, pătată, cu goluri, dar suficient de bună pentru a stabili cum ar trebui să arate scena atunci când este trasată cu raze.

Completarea detaliilor lipsă

nvidia real time denoiser

Pentru a completa pixelii lipsă care nu au fost urmăriți prin raze, așa-numiții „denoiseri” ajustați manual utilizează două metode diferite, acumulând temporal pixelii din mai multe cadre și interpolându-i spațial pentru a amesteca pixelii vecini. Prin acest proces, rezultatul brut zgomotos este convertit într-o imagine trasată cu raze.

Fiecare denoiser reglat manual acumulează pixeli din mai multe cadre pentru a spori detaliile, furând de fapt raze din trecut, dar cu riscul de a introduce imagini fantomă, de a elimina efecte dinamice și de a reduce calitatea celorlalte. De asemenea, interpolează pixelii vecini și amestecă aceste informații, în final existând riscul de eliminare a prea multe informații detaliate sau de a nu „amesteca” suficient și de a crea efecte de iluminare neuniforme.

De aceea, upscaling-ul este ultima etapă a iluminării ray-traced și este esențială pentru a experimenta cele mai detaliate și solicitante jocuri la rate rapide de cadre. Dar odată cu eliminarea sau scăderea calității efectelor, limitările denoiserilor reglați manual sunt amplificate, fiind eliminate detaliile fine (denumite informații de înaltă frecvență) pe care upscalerii le folosesc pentru a produce o imagine clară și curată.

NVIDIA DLSS 3.5

NVIDIA DLSS 3.5 Ray Reconstruction

Cea mai recentă inovație, NVIDIA Ray Reconstruction, introdusă în NVIDIA DLSS 3.5, face parte dintr-un sistem de randare neuronală prin AI, care îmbunătățește calitatea imaginilor trasate cu raze pentru toate GPU-urile GeForce RTX prin înlocuirea denoiserilor ajustați manual cu o rețea AI antrenată de un supercomputer NVIDIA care generează pixeli de calitate superioară între razele eșantionate.

Antrenat cu de 5 ori mai multe date decât DLSS 3, DLSS 3.5 recunoaște diferite efecte de trasare a razelor pentru a lua decizii mai inteligente cu privire la utilizarea datelor temporale și spațiale și pentru a reține informațiile de înaltă frecvență pentru upscaling de calitate superioară.

DLSS 3.5 Ray Reconstruction

Antrenat folosind imagini generate offline, care necesită mult mai multă putere de calcul decât poate fi furnizată în timpul unui joc în timp real, Ray Reconstruction recunoaște modelele de iluminare din datele de antrenament, cum ar fi iluminarea globală sau ocluziunea ambientală, pe care le recreează în joc pe măsură ce te joci. Rezultatele sunt superioare utilizării denoiserilor reglați manual.

Datorită RTX, vei avea, efectiv, puterea a două computere în PC-ul sau laptopul tău. Primul, un supercomputer NVIDIA care antrenează modelul AI DLSS cu miliarde de puncte de date, pentru a crește performanța și calitatea imaginii. Al doilea, placa grafică GeForce RTX, cu nuclee Tensor dedicate pentru a executa modelul AI în timp real, plus nuclee RT specializate, inovații precum Shader Execution Reordering și puterea brută a fiecărui GPU RTX, oferind cel mai bun ray tracing din clasă.

Spor de putere

Sistem ASUS TUF BTF cu NVIDIA GeForce RTX 4070 Ti SUPER

Spre a crește și mai mult performanța în cele mai solicitante momente, pline de acțiune, NVIDIA aduce DLSS Frame Generation (FG) pe GPU-urile din seria GeForce RTX 40, o tehnologie care analizează cadrele secvențiale pentru a crea cadre suplimentare menite să crească și mai mult fluiditatea.

Pentru a-ți face o idee despre combinația Super Resolution, Frame Generation și Ray Reconstruction, DLSS 3.5 multiplică ratele cadrelor Cyberpunk 2077 în total de 5 ori față de redarea nativă 4K cu DLSS oprit.

Gaming de top

Am pus la treabă placa video ASUS TUF Gaming GeForce RTX 4070 Ti SUPER BTF White Edition, asistată de varianta curentă de DLSS, iar rezultatele au fost impresionante.

Am instalat câteva jocuri spectaculoase: Hogwarts Legacy, Marvel’s Spider-Man Remastered, Warhammer 40k Darktide, Cyberpunk 2077 și F1 22. Pentru fiecare am activat DLSS pe setările Quality, cu Frame Generation și NVIDIA Reflex.

Pentru toate titlurile am obținut valori FPS jucabile, deși fără DLSS unele valori au fost mai degrabă perfectibile, cea mai mică fiind de 41 FPS. În tabelul de mai jos, poți observa nivelul de performanță fără ray tracing și DLSS, comparativ cu ele activate.

Joc

RTX si DLSS
Valoare medie FPSValoare maximă FPS
Hogwarts Legacy
RTX OFF, DLSS OFF6464
RTX ON, DLSS OFF4243
RTX ON, DLSS ON9698
Marvel's Spider-Man Remastered
RTX OFF, DLSS OFF114116
RTX ON, DLSS OFF5859
RTX ON, DLSS ON111112
Warhammer 40k Darktide
RTX OFF, DLSS OFF7779
RTX ON, DLSS OFF4142
RTX ON, DLSS ON8993
Cyberpunk 2077
RTX OFF, DLSS OFF106133
RTX ON, DLSS OFF3036
RTX ON, DLSS ON108132
F1 22
RTX OFF, DLSS OFF152178
RTX ON, DLSS OFF5160
RTX ON, DLSS ON89104

De remarcat că activarea ray-tracing-ului fără DLSS scade considerabil nivelul FPS, în vreme ce ambele activate rezultă într-un nivel mai mult decât jucabil, având în vedere că 60 de FPS este considerată în general valoarea minim acceptabilă pentru un gameplay fluent și pe deplin satisfăcător. Observăm că Spider-Man Remastered și F1 22 oferă un FPS mai mare fără activarea celor două funcții, așa că ar fi recomandabil să testezi diversele setări disponibile în jocurile tale. Noi am ales pentru acest test setarea optimă pentru calitate în cele trei jocuri, dar dacă vrei mai multe FPS poți alege setarea optimă pentru performanță. Așadar, DLSS are un impact semnificativ asupra jocurilor, iar îmbunătățirile așteptate în viitor vor amplifica și mai mult performanțele jocurilor tale.

Teste de benchmark rulate pe sistemul ASUS TUF BTF:

Spațiul. Ultima frontieră…

Spațiul generos al carcasei ASUS TUF Gaming GT302 ARGB permite montarea chiar și a celor mai mari plăci de bază disponibile, în format E-ATX, dar în acest build a fost integrată placa ASUS TUF GAMING Z790-BTF WIFI. Particula „BTF” din denumire vine de la „Back To (the) Future”, o inovație care deschide o nouă eră pentru toți jucătorii de pe scena PC DIY. Asta pentru că plăcile de bază din seria BTF ascund toți conectorii pe partea posterioară a plăcii de bază, ceea ce conduce la o gestionare curată a cablurilor și un aspect minimalist al întregii construcții.

Ideea în sine este excelentă, dar de ce nu am întâlnit deja astfel de variante de la alți producători? Motivul este că placă de bază singură nu este suficientă, trebuie să ai și o carcasă compatibilă, special proiectată pentru acest tip de asamblare. Iată că ASUS produce toate componentele necesare, iar proiectul Back To Future este interesant pentru că, pe de o parte, ASUS a creat o linie completă de produse pentru construirea întregului sistem, iar pe de altă parte a încheiat acorduri cu unii dintre cei mai importanți producători de hardware, precum Corsair, Cooler Master, InWin, SilverStone și Thermaltake, pentru a oferi mai multe opțiuni celor care intenționează să adopte noile standarde.

Pe placa de bază, chiar lângă portul PCI Express în care urmează să fie instalată placa video, există un conector suplimentar, care permite alimentarea plăcii video fără a utiliza cabluri. Această soluție ingenioasă elimină unul dintre cele mai nepotrivite elemente care pot fi văzute în interiorul oricărei carcase, adică acele cabluri de alimentare care se conectează la placa video pe latura sa cea mai expusă privirii. Rezultatul final în acest build este însă într-adevăr remarcabil și sistemul va fi foarte curat, singurele cabluri care pot fi văzute fiind cele ale coolerului cu lichid, în acest caz.

Un sistem pregătit pentru viitor

Prin urmare, sistemul oferă un avantaj vizual extrem de evident, fără a compromite prea mult compatibilitatea viitoare. Pentru că, spre exemplu, carcasa poate fi utilizată și cu plăci de bază tradiționale, în caz că, la viitorul upgrade, nu vei mai opta pentru o placă BTF. Singura componentă care este mai limitată din acest punct de vedere este placa video, care nu are un conector tradițional de alimentare și poate fi utilizată doar cu plăci de bază compatibile, care sunt foarte puține în acest moment, ce-i drept. De asemenea, în partea din spate a carcasei, unde se adună toate cablurile, nu există prea mult spațiu, motiv pentru care o carcasă cu două camere ar fi fost poate o idee și mai bună, care este posibil să fie deja pe birourile designerilor ASUS.

Așadar, ideea din spatele proiectului Back To Future este una corectă, pentru că mutarea cablurilor în spate este o soluție reală la problema cablurilor expuse. Acum rămâne doar de văzut în ce măsură soluția ASUS va fi adoptată și de alți producători. Dacă toți conectorii rămân pe pozițiile lor clasice, dar vor fi montați pe partea spate a plăcii, viitoarele carcase BTF ar trebui să fie compatibile cu orice placă de bază BTF. Dar există oricând și posibilitatea ca fiecare producător să vină cu un aranjament propriu al conectorilor, ceea ce va duce la un haos, care sperăm că va fi evitat.

Până una alta, dacă îți vei construi un sistem ASUS BTF vei avea parte de cea mai minimalistă experiență disponibilă în acest moment!

Acest articol este susținut de ASUS și NVIDIA.