Smart TV Thomson 55UG4S14 – review (Printre cele mai accesibile televizoare de 55 inch cu rezoluție 4K și Google TV)

Televizoare
/
/
8 aug. 25
/

În ultimele zile ale primăverii 2025 aflam că un nou brand de televizoare intră oficial în țara noastră. Bine, nu este un nou brand în adevăratul sens al cuvântului, întrucât Thomson este chiar printre primele mărci de televizoare la nivel mondial. Compania franceză are o istorie de peste 130 de ani, fiind fondată încă din 1893, pentru ca în 1936 să introducă pe piață primul lor televizor. Recent, mai precis în 2023, Thomson a introdus în gamă televizoare OLED și QLED, pentru ca anul trecut să prezinte și un televizor OLED transparent.

Astăzi, Thomson este deținut la nivel de brand de către StreamView GmbH, companie austriacă care se ocupă mai precis de producerea și distribuția televizoarelor și a altor electronice din aceeași gamă sub acest brand. StreamView GmbH avea în trecut drept asupra mărcii Nokia, dar nu la nivel de rețelistică ori telefoane, ci tot pe zona de televizoare.

În fine, noi astăzi nu vorbim despre vreun model de top din gama Thomson, ci despre unul dintre cele mai accesibile televizoare cu diagonala de 55 inch, rezoluție 4K și sistem de operare Google TV. Este vorba despre modelul Thomson 55UG4S14, care, cel puțin pe hârtie și raportat la prețul său, promite multe. Câte dintre aceste promisiuni sunt și respectate în utilizarea cotidiană, încerc să vă arăt mai departe.

Specificații pentru smart TV-ul Thomson 55UG4S14

Date tehnice

Smart TV
Thomson 55UG4S14
EcranIPS cu iluminare din spate Direct LED, diagonală 55 inch / 139 cm, rezoluție 4K Ultra HD 3840 x 2160 pixeli, aspect 16:9, 1.07 miliarde culori (10-bit), contrast 5000:1, 60Hz
Sistem de operareGoogle TV 11
TehnologiiSuport HDR10, Dynamic noise reduction, Adaptive deinterlacing
AccesoriiTelecomandă + baterii compatibile, suport central din două elemente + șuruburi prindere, cablu alimentare, manual utilizare
Clasă eficiență energeticăE
Consum de energie63W SDR, 64W HDR
ConectivitateWi-Fi 6 a/b/g/n/ac pe 2.4 și 5 GHz, Bluetooth 5.0, 2 x USB-A 2.0, 1 x USB-A 3.0, 4 x HDMI (2 x 2.0 + 2 x 2.1), 1 x slot CI+ 1.4, 2 x Antena / Cable / Satellite, 1 x Ethernet LAN RJ-45, 1 x ieșire digitală audio, 1 x AV In
Sunet2 x 10W, Dolby Audio, Digital Surround, AV Stereo
Greutate12.4 kg fără stand
12.6 kg cu stand
Dimensiuni1226 x 712 x 78 mm fără stand
1226 x 745 x 290 mm cu stand

Pachet, design și construcție

🔺Deși mai nimeni nu va privi un televizor din spate, unoeri această perspectivă ne arată atenția la detalii. În cazul de față, având în vedere segmentul unde concurează acest televizor, nu aș spune că este ceva de menționat…

Eu am primit unitatea de test  în cutia de retail sigilată, în care, pe lângă televizor, am mai găsit, cele două picioare cu șuruburi de montaj, telecomanda cu baterii compatibile, un cablu split A/V, cablu de alimentare și o sumedenie de pliante, cu fel de fel de informații.

Cele două picioare ale televizorului sunt din plastic și se atașează imediat, fiind nevoie să strângi câteva șuruburi. Nimic complicat sau pretențios, cum de altfel este tot ce ține de televizorul Thomson 55UG4S14. Fiind un model accesibil, de intrare în gama 4K, dar care anunță multe, nu s-au făcut excese pe partea de design ori calitate de fabricație.

Acum, nu trebuie să ne înțelegem greșit, Thomson 55UG4S14 nu are probleme la construcție, materiale ori finisări de detaliu, dar nici nu te impresionează cu ceva. Este mai mult decât corect, din orice punct de vedere. Ba chiar aș aprecia că marginile din jurul ecranului, cel puțin cea de sus și cele laterale, sunt nesperat de înguste pentru acest nivel de preț.

Latura de jos este ceva mai lată, iar pe centru apare denumirea producătorului. În rest, pe partea frontală nu mai atrage nimic atenția.

Ecran

Calitatea imaginii pe smart TV-ul Thomson 55UG4S14
🔺Calitatea imaginii nu este deloc rea, însă nici nu impresionează neapărat, nici măcar cu conținut nativ 4K HDR nu reușește să te dea pe spate prin ceva.

Aici, sunt cifre și date care chiar atrag atunci când ne raportăm la cât costă acest smart TV. Diagonală de 55 inch, rezoluție 4K și suport HDR10 nu sună deloc rău, iar la analiza imaginii descoperim că mai nimic nu este în neregulă.

Încep cu culorile, care sunt bine reprezentate, fără a ieși neapărat cu ceva în evidență. Nu sunt cele mai vivide ori intens saturate, dar sunt naturale, fără exagerări pe vreo direcție.

La fel și pentru contrast, care este mai mult decât decent, fără un negru extrem de profund, dar, sincer, mult peste așteptări. Intervalul dinamic nu este cel mai extins, cel puțin nu cu conținut SDR, însă per ansamblu nici nu pot să spun că este ceva deranjant. Zonele puternic luminate ale unui cadru își pierd din detalii, însă cele întunecate sunt destul de bine gestionate, deși uneori apare un zgomot de imagine mai pronunțat pe acolo.

Cu conținut HDR nativ, Thomson 55UG4S14 se descurcă mult mai bine, deși nu pot spune că se produce o explozie de culoare sau că nivelul contrastului capătă noi dimensiuni. Este însă vizibilă o îmbunătățire considerabilă de la conținut SDR, care este evident mai anost, să-l numesc.

Luminozitatea maximă a panoului nu este dintre cele mai ridicate, dar cât de mult poți cere în acest segment, să fim serioși. Dacă nu ai lumină naturală care să ajungă direct perpendicular pe ecran, atunci nu sunt nici cele mai mici probleme.

Rezoluția 4K Ultra HD este acolo, dar nici aici nu pot spune că este totul „sticlă”, cum se mai spune. Cel mai probabil procesorul de imagine nu poate ține mereu ritmul când vine vorba să proceseze atâtea milioane de pixeli deodată și, cumva, imaginea nu se prezintă chiar atât de sharp. De upscaling nu prea poate fi vorba, în consecință. Pot spune că se încearcă ceva de la Full HD la 4K, dar nimic care să schimbe consistent conturarea detaliilor fine.

Calitatea imaginii pe smart TV-ul Thomson 55UG4S14

La fel și pentru scenele cu mișcări rapide, unde Thomson 55UG4S14 nu se descurcă tocmai rău, dar apare un blur în jurul subiecților aflați în mișcare, cu atât mai evident când asta se petrece pe un fundal puternic contrastant.

Ca moduri de imagine predefinite, Thomson 55UG4S14 are Standard, Sport, Vivid, Gentle, ECO, Game și Personal. Pentru mine, cel mai bine redate din fabrică, fără să ajustăm altceva, sunt cele Standard și Personal. Cu cel din urmă, dacă mai faci ceva ajustări, după preferințele personale (cum altfel) poți ajunge la o imagine mai bună decât cea standard. Este adevărat că nu sunt opțiuni prea extinse pe partea de reglaj, nu poți face ceva detaliat, dar cu ce ai la dispoziție poți ajunge la o imagine mai bună.

Acum, poate că din tot ce am expus până aici la acest capitol unii ar putea înțelege că Thomson 55UG4S14 nu produce o imagine de cea mai bună calitate, ceea ce nu este greșit. Numai că, raportat la prețul acestui smart TV, Thomson 55UG4S14 se descurcă mai mult decât decent, surprinzător de bine, de altfel. Ce vreau să spun este că, dacă îți faci așteptările corecte, atunci nu doar că nu vei fi dezamăgit, ci vei avea parte de o surpriză extrem de plăcută. Da, nu ai mai nimic spectaculos, dar nici costul de achiziție nu face mai deloc gaură în bugetul tău. În fine, de reținut este că Thomson 55UG4S14 este foarte corect prin ceea ce oferă la calitatea imaginii.

Sunet

🔺Sunt cinci moduri predefinite pentru reglajul sunetului din fabrică, cu cel Personal care permite cele mai ample ajustări.

Aș continua în aceeași notă și cu acest capitol, unde Thomson 55UG4S14 nu face spectacol, dar nici nu se face de râs. Cumva, sunetul completează natural imaginea. Nu are nimic care să te dea pe spate, dar face ce trebuie. Bass nu este prea adânc ori cald, dar este acolo cât să poată contura plăcut o voce mai baritonală, de exemplu precum cele din unele documentare. Apoi, mediile sunt chiar bine reproduse, exact și bine delimitate unele de celelalte. pentru ca înaltele să nu iasă prea tare în evidență. Dar, una peste alta, sunetul nu este nici pe departe rău, ba chiar aș spune că surprinde plăcut și el.

La fel  și pentru volumul maxim, care nu va deranja pe nimeni, dar care face față pentru orice fel de conținut. Nu-i neapărat ce trebuie pentru a asculta muzică în cele mai bune condiții, dar pentru emisiuni TV, pentru filme și sport, nu-i nimic în neregulă.

Hardware, sistem de operare și aplicații

🔺Google TV 11 îți dă șansa de a instala cea mai largă varietate de aplicații din universul smart TV, dar în acest caz totul rulează greoi.

Din punct de vedere al ansamblului hardware, aplicația AIDA64 pe care am instalat-o pe TV ne dă ceva informații valoroase. Avem un procesor de tip quad-core, cu două nuclee ARM Cortex-A75 și alte două ARM Cortex-A55, memoria RAM este de 2 GB, în timp ce spațiul intern de stocare este de 16 GB, dintre care, din păcate, doar puțin peste 10 GB sunt disponibili utilizatorului.

Capturi de ecran din AIDA64 cu informații despre televizorul Thomson 55UG4S14:

În ceea ce privește sistemul de operare, Thomson 55UG4S14 are instalată versiunea 11 Google TV, care este fix așa cum am tot regăsit-o în ultimul timp. Nimic schimbat de Thomson.

Galerie cu capturi de ecran din interfața sistemului de operare Google TV 11 de pe Thomson 55UG4S14:

Google TV 11 este ok, cu marele atu care ține de aplicațiile pe care le poți instala, nenumărate, să zic. Doar că, în cazul Thomson 55UG4S14, există și un mare dezavantaj, anume cum rulează acest sistem de operare. Este clar că ansamblul hardware nu poate susține o navigare fluidă, lag și chiar întârzieri de secunde bune de la comandă până la preluare nu sunt deloc rare, ba din contră. Mai mult, instalarea unei aplicații durează mult, uneori foarte mult, la fel și pentru o actualizare de sistem. Pe de altă parte, imediat după inițializarea televizorului, acesta a primit o actualizare de sistem, ceea ce nu e rău pentru un smart TV din acest segment de preț. Câte va mai primi de-a lungul vieții, nu-mi este clar și nici nu am găsit astfel de informații oficiale.

Așa cum se întâmplă mereu la Google TV, interfața cu setările OSD este integrată în cea a sistemului de operare, deci și aici apare o senzație de deja-vu. Evident că fiecare producător inserează aici propriile meniuri, în funcție de capabilitățile sistemului, iar Thomson 55UG4S14 nu face excepție.

Galerie cu capturi de ecran din meniul de setări OSD al televizorului Thomson 55UG4S14:

Conectivitate

🔺Nu prea aș avea ce să spun că lipsește aici…

Bine spre foarte bine și aici, atât timp cât ne amintim mereu unde este poziționat Thomson 55UG4S14. Pe partea wireless avem Bluetooth 5.0, pentru ca pe Wi-Fi să existe modul ac dual-band, pe 2.4 și 5 GHz. Bine zic eu, la fel cum este și pe zona de conectivitate fizică.

Vedem din imaginea de mai sus că porturile sunt dispuse către partea din dreapta (cum privim televizorul din spate). Aici sunt majoritatea elementelor de conectivitate, doar slotul pentru modul CI+ este sus, însă în aceeași zonă.

Telecomandă

Telecomanda Smart TV Thomson 55UG4S14
🔺Chiar dacă nu anunță multe prin design, telecomanda se dovedește un companion de nădejde în interacțiunea cu acest smart TV.

Din nou clasic și aici, fără ceva special. Totuși, telecomanda este una smart, se conectează prin Bluetooth la TV, deși există în continuare și modul IR pentru anumite comenzi, cel puțin pentru cele de Power când televizorul este oprit. Integrează și microfon, pentru comenzi vocale către asistentul Google, deci deloc în urmă la acest capitol.

Telecomanda are un aspect clasic, este realizată din plastic de o calitate în regulă, este ușoară, dar poate o idee cam mare pe lungime. Măcar are multe butoane, inclusiv pe cele numerice, pe care am văzut în ultimul timp că tot mai mulți producători le elimină (nejustificat, dacă mă întrebați pe mine).

Ce însă nu mă așteptam să găsesc la o telecomandă de televizor din acest segment de preț este retroiluminarea butoanelor. Pentru momentele în care în cameră este întuneric, o astfel de opțiune este cu adevărat utilă.

Preț

Smart TV Thomson 55UG4S141.599 lei pe Altex.ro (preț valabil la data publicării acestui review).

Thomson 55UG4S14
3.9 / 5 Gadget Score
Pro
  • design și construcție mai mult decât OK pentru un televizor din această gamă;
  • calitate a imaginii nesperat de bună;
  • Google TV 11 oferă acces la cea mai largă paletă de aplicații din universul smart TV;
  • conectivitate cel puțin decentă;
  • raport bun între preț, specificații și experiență de utilizare.
Contra
  • chiar dacă imaginea este bună la modul general, nu există nimic care să impresioneze cu adevărat, nici măcar conținutul 4K HDR nativ nu iese neapărat cu ceva în evidență;
  • ansamblul hardware nu reușește să susțină o experiență de utilizare măcar normală prin interfața Google TV 11.
Concluzii

Probabil că pe alocuri am lăsat impresia, prin analiza făcută, că Thomson 55UG4S14 nu este neapărat ceea ce trebuie, însă este exact invers. Raportat la prețul său, acest televizor mi se pare că oferă destule și că se descurcă admirabil la majoritatea capitolelor. Evident că dacă ceri mai mult sau ai alte așteptări, nu vei fi satisfăcut, cum s-ar spune, dar, pe de altă parte, dacă înțelegi ce este posibil să primești de la un astfel de televizor pentru prețul dat, nu ai cum să nu înțelegi că este mai mult decât în regulă. Ca bonus, să zic, trebuie specificat că acest televizor, ca de altfel și toate celelalte Thomson, beneficiază de o garanție de 3 ani. Nu este cea mai mare din industrie, dar este cu 50% mai îndelungată decât cea standard.

Design
Display
Sunet
Hardware & Conectivitate
Software
Pret / Specificatii

Thomson 55UG4S14 a fost testat timp de peste o lună și va rămâne la noi. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 7, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.

Orange a testat în premieră în România tehnologia 5G mmWave (au fost obţinute viteze în download de până la 10 Gbps)

Orange ne informează că a reuşit să testeze în premieră în România tehnologia 5G mmWave, una care funcţionează în banda de frecvenţe de 26 GHz.

Mio MiVue Pro 802W Pro, 803W Pro, 903W Pro și 903WD Pro Dual – concepute spre a fi folosite și când automobilul este parcat, iar prețurile încep de la 469 lei cu kitul de parcare inclus

Mio a lansat o întreagă gamă de dashcam-uri auto: MiVue 802W Pro, MiVue 803W Pro, MiVue 903W Pro și Mio MiVue 903WD Pro Dual.

Dreame Aqua 10 Ultra – roboți de aspirare și curățare a podelelor cu apă caldă la 45°C, compartiment cu soluție dublă, mecanism retractabil cu picior ce permite urcarea pragurilor de până la 6 cm etc

Dreame a anunțat o gamă avansată de roboți de aspirare. Seria Dreame Aqua 10 Ultra reunește tehnologic cele mai avansate soluții de la producătorul chinez.