Smartphone-ul pliabil Motorola RAZR 2019 ar putea fi lansat la sfârşitul anului

20/08/2019

Zvonurile legate de smartphone-ul pliabil Motorola RAZR 2019 se înmulţesc, iar dacă iniţial am crezut că este un simplu concept, se pare că telefonul pliabil care imită stilul device-urilor cu clapetă de la mijlocul anilor 2000 se află într-o fază avansată de testare.

Cele mai noi surse susţin că Motorola RAZR 2019 va fi lansat spre sfârşitul acestui an, cel mai probabil în perioada sărbătorilor de iarnă. Din păcate acest model ar putea fi disponibil în prima etapă doar în Statele Unite ale Americii, urmând ca din 2020 să ajungă şi prin Europa.

Printre specificaţiile vehiculate pentru acest smartphone regăsim:

  • ecran flexibil cu diagonală de 6.2 sau 6.5 inci şi rezoluţie de 2142 x 876 pixeli cu închidere / deschidere verticală + display secundar extern cu rezoluţie de 800 x 600 pixeli;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 710 + Adreno 616 GPU;
  • 4 / 6 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare;
  • Android 9.0 Pie;
  • baterie de 2730 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă.

Motorola RAZR 2019 va avea şi un preţ decent pentru un telefon pliabil, adică aproximativ 1500 dolari (comparativ cu celelalte două modele anunţate deja, Samsung GALAXY Fold şi Huawei Mate X).

Sursa: phonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.