Sony Walkman NW-WS623 – review

07/10/2017

Căștile reprezintă produsele pe care mă bucur de fiecare dată să le testez. Nu e ca și cum alte categorii de produse le disprețuiesc, doar că este altceva atunci când îmbini în mod util munca cu plăcerea.

Sony Walkman NW-WS623 reprezintă mai mult decât o simplă pereche de căști in-ear. Acest gadget este în fapt un MP3 player de cea mai bună calitate, ce poate reda și în imersie, cu conectivitate Bluetooth și NFC. Mai multe pe parcurs, deocamdată să vedem câteva caracteristici ale produsului. Nu sunt specificații detaliate, căci nu am găsit mai mult de atât.

Specificații pentru Sony Walkman NW-WS623

  • Fișiere suportate: MP3, FLAC, WMA (non-DRM), AAC (non-DRM), Linear PCM;
  • Conectivitate: Bluetooth, NFC, USB 2.0 prin adaptor special inclus în pachet;
  • Capacitate memorie internă: 4 GB;
  • Caracteristici speciale: Ambient Sound Mode, Dynamic Normalizer;
  • Compatibilitate: Windows 7, 8.1 și 10, macOS (v10.8 – 10.12);
  • Rezistență la apă și praf conform IP65/IP68;
  • Baterie: până la 12 ore redare (MP3 128 kbps, Ambient Mode Off), încărcare la capacitate maximă în 1.5 ore, încărcare rapidă – 3 minute pentru până la 60 minute redare;
  • Greutate: 32 grame.

Design

Cutia în care îl găsim pe Sony Walkman NW-WS623 mai conține și un adaptor ce permite încărcarea bateriei și transferul fișierelor, un micuț cablu microUSB – USB 2.0, două seturi de dopuri suplimentare (o pereche clasică și una pentru înot), câteva hârtii cu informații diverse și certificatul de garanție.

Adaptorul ce permite încărcarea bateriei printr-un port USB sau un încărcător compatibil se fixează pe cupa dreaptă. Prin intermediul lui poți de asemenea să-l conectezi pe Sony Walkman NW-WS623 la PC și să transferi fișiere compatibile în memoria internă.

Sunt în total 8 perechi de dopuri cu diferite mărimi. 4 perechi sunt dintre cele clasice, normale, iar alte 4 perechi sunt destinate audițiilor din timpul înotului, deci atunci când asculți muzică în apă. Poți face asta în piscină ori în cadă sau sub duș, de ce nu, dar și în mare. Sony Walkman NW-WS623 rezistă și scufundat în apă salină, ceea ce îi lărgește mult domeniul de utilizare.

Sony Walkman NW-WS623 sunt foarte bine construite, din policarbonat de bună calitate și cauciuc asemena. Se potrivesc ușor, iar brațul de cauciuc ce leagă cele două cupe se așează pe ceafă și asigură o purtare comodă indiferent de activitatea pe care o desfășori cu căștile în urechi.

Fiind un accesoriu gândit pentru oamenii activi, chiar pentru sportivi, Sony Walkman NW-WS623 avea nevoie să fie ușor și comod, iar de aceste sarcini se achită cu brio. Nu exagerez deloc când spun că sunt printre cele mai comode căști in-ear pe care le-am folosit, aproape că nici nu le simți atunci când le porți. Am o colecție destul de mare, de la Philips, Koss, JVC, alte modele Sony, deci pot să fac o deosebire clară.

Fiindcă este deopotrivă un MP3 player, dar și căști wireless cu conectivitate Bluetooth și NFC, pe Sony Walkman NW-WS623 găsim mai multe butoane destinate controlării diferitelor funcții. Avem pe cupa dreaptă buton power, play/pause și next/previous ori rewind/fast forward, iar pe cupa stângă găsim butonul mode, cel de activare/dezactivare Ambient Sound, precum și cele de volum +/-.

Pe cupa dreaptă vedem și un led ce oferă atâtea informații cât poate privind modul de funcționare.

Sony Walkman NW-WS623 a reprezentat cu adevărat o surpriză plăcută în ceea ce privește designul, cu tot ceea ce implică acest capitol de analiză. Sunt bine construite, sunt rezistente la apă, inclusiv la cea salină, foarte ușoare (mai ales dacă ne gândim că nu sunt doar căști, ci și MP3 player cu baterie integrată și conectivitate wireless) și extrem de confortabile la purtare, fiind comode pentru mai multe ore la rând.

Utilizare

Am creat un capitol în plus, fiindcă Sony Walkman NW-WS623 nu reprezintă doar o pereche de căști, după cum deja am repetat. Din cauza asta și pentru că aduc și un mod special, numit Ambient Sound, o să fac câteva precizări.

Poți folosi Sony Walkman NW-WS623 ca atare, fără a le conecta la alt dispozitiv. Desigur, pentru asta este nevoie să încarci câteva melodii în memoria internă. Asta se face extrem de simplu, prin conectarea dispozitivului la un PC cu adaptorul din pachet și adăugarea fișierelor compatibile.

Astfel doar pornești playerul și asculți muzica pe care tocmai ai încărcat-o. Ai la dispoziție mai multe moduri de redare: Normal, Repeat, Shuffle, Shuffle All, Repeat 1 Song, Playback Order (Folder / Playlist / Album). Poți trece prin aceste moduri apăsând butonul Mode de pe cupa stângă, iar confirmarea celui ales va fi una vocală, direct în cască.

Să vedem acum ce presupune modul Ambient Sound. Foarte simplu: fiindcă vorbim despre căști in-ear, izolarea față de sunetele externe este una foarte bună. Astfel, de cele mai multe ori nu auzi nimic din ceea ce se petrece în jurul tău. Când alergi, înoți ori în alte situații îți poți dori să nu fii complet rupt de mediul ambiant și atunci nu ai de făcut decât să activezi modul respectiv.

Cu Ambient Sound Mode pornit, Sony Walkman NW-WS623 folosește cele două microfoane de pe ambele cupe spre a capta sunetele externe pe care apoi le redă subtil în difuzoare. Nu sunt nicidecum deranjante, ba chiar am rămas impresionat de cât de bine reușește să facă acest compromis, între muzică și zgomotele exterioare. Diferența este clară atunci când activezi acest mod, dar niciodată nu am găsit că sunetele externe sunt deranjante, doar ajung la tine atât cât să știi ce se întâmplă în jurul tău.

Despre modul de împerechere cu smartphone-ul ori alte dispozitive cu Bluetooth nu are rost să lungesc vorba. Totul se face extrem de simplu, ca în orice alt caz, cu mult mai facil atunci când și celălalt device dispune de NFC. Sony Walkman NW-WS623 dispune și de microfoane așa că poat fi folosit și ca dispozitiv hands-free în apelurile de voce.

Sunet

Am explicat deja ce face Ambient Sound Mode, așa că acum ne concentrăm doar pe muzică, pe cum redă Sony Walkman NW-WS623 sunetul în difuzoare.

Dacă ar fi să o spun direct și foarte scurt atunci m-aș opri la excelent. Nu perfect, căci nu vorbim despre un produs high-end, dar excelent raportat la dimensiuni, funcțiile oferite și preț, normal.

Sony Walkman NW-WS623 reușeșc să fie extrem de echilibrate, toate frecvențele sunt acolo fix în măsura în care este nevoie de ele. Avem joase cristaline, medii prezente, bine reproduse și joase atât cât trebuie. Nu sunt căști care oferă un bass peste măsură, ci exact cât este nevoie. Cei cărora le place să fie ”zguduiți” de bass vor trebui să caute în altă parte. Nicidecum nu spun că joasele lipsesc, în niciun caz, ba chiar menționez că acestea sunt bine reproduse, fără a deveni vreun moment deranjante.

Orice gen de muzică este bine redat de Sony Walkman NW-WS623 și asta tocmai din cauza faptului că oferă un sunet echilibrat. Fiind căști dedicate persoanelor active, mă așteptam să găsesc o orientare preponderent către muzica pop, hip-hop, dance, club, house, dar nici instrumentala, clasica, jazz-ul ori rock-ul nu-i pun deloc probleme. Se descurcă admirabil cu orice gen muzical în aceeași măsură, iar egalizatorul integrat în dispozitiv își face treaba în mod conștiincios, chiar dacă nu permite reglaje din partea utilizatorului.

Volumul maxim oferit de Sony Walkman NW-WS623 este mai mult decât suficient, indiferent de preferințe. La 100% din capacitate nu am reușit să ascult mai mult de câteva secunde, asta și fiindcă nu-mi doresc să mă aleg cu probleme de auz. Volumul se reglezaă din butoanele dedicate, fiind oferite 30 de trepte de putere, așa că nu ai cum să nu găsești nivelul optim indiferent de situație ori preferințe.

Trebuie menționat că Sony Walkman NW-WS623 poate fi folosit și în apă, la o adâncime de până la 2 metri timp de maximum 30 de minute. Pentru a-l folosi în acest mod este nevoie să purtați una dintre perechile de dopuri corespunzătoare. Acestea prezintă un strat subțire ce izolează căștile de infiltrarea apei în difuzoare, dar duc și la o scădere considerabilă o volumului maxim primit. De asemenea, calitatea are și ea de suferit cu dopurile speciale de înot, așa că nu le folosiți decât în cazul în care intrați cu Sony Walkman NW-WS623 în apă.

Conectivitate

Pe partea de conectivitate, Sony Walkman NW-WS623 pune la dispoziția utilizatorului un adaptor special conceput ce permite legarea dispozitivului la un PC, prin port USB. Tot acest adaptor asigură încărcarea bateriei integrate.

Fără contact direct, Sony Walkman NW-WS623 se conectează la dispozitive compatibile prin Bluetooth. Împerecherea se face simplu, activând funcția de pe cască și căutând dispozitivul în mod clasic, sau prin NFC, acolo unde este disponibil.

Raza de acțiune a Bluetooth-ului este cea clasică, de până la 10 metri în câmp deschis. Cu cât intervin mai multe obstacole pe parcurs, cu atât distanța se micșorează și apar întreruperile.

Autonomie

Nu am găsit detalii legate de capacitatea acumulatorului integrat în Sony Walkman NW-WS623, doar durata maximă de redare în funcție de modul de lucru.

În fișa tehnică găsim până la 12 ore de redare prin player-ul integrat, atunci când ascultăm MP3-uri de 128 kbps, până la 10 ore dacă ascultăm Linear PCM 1411 kbps, tot direct din dispozitiv, și până la 4 ore prin conexiune bluetooth. De fiecare dată cu Ambient Sound Mode oprit.

Când pornim acest mod, autonomia scade destul de evident, însă nu am reușit să mă edific exact în ce măsură.

În mod real, autonomia nu aș spune că reprezintă punctul forte al lui Sony Walkman NW-WS623, ba din contră. Poate fi și de până la doar 2 ore dacă asculți prin Bluetooth cu Ambient Sound Mode pornit și la un volum ridicat.

La o greutate de doar 32 grame, cu atâtea funcții integrate, Sony Walkman NW-WS623 nu putea introduce și un acumulator de o capacitate mai mare.

Preț

Sony Walkman NW-WS623 – 659 de lei pe eMAG.ro

Concluzii

Da, am văzut și eu prețul! Dar aici nu am spus niciodată că avem în față un dispozitiv ieftin, mă gândesc că nici nu ar fi avut cum să ofere atâtea funcții și un sunet excelent dacă nu ar fi afișat acest cost de comercializare. Deci, când îți dorești ceva de calitate superioară, asta e, trebuie să și plătești pentru asta.

Din punctul meu de vedere îl pot recomanda și acum pe Sony Walkman NW-WS623, dar cu ceva precizări. În sensul că nu le văd necesare dacă nu vei folosi tot ce-ți oferă: să le porți la alergat, la înot, chiar și acasă, nu-i problemă, să ai nevoie să activezi modul Ambient Sound, dar să vrei uneori și izolare bună față de zgomotele externe. De asemenea, când știi că ai nevoie să-l și conectezi la smartphone pentru a asculta radio online, de exemplu, sau ca să preiei un apel. Da, Sony Walkman NW-WS623 îți oferă multe moduri de funcționare și, cel mai important, un sunet grozav, echilibrat, de cea mai bună calitate.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru Sony Walkman NW-WS623:

PRO

  • sunet de foarte bună calitate, cu volum maxim impresionant;
  • rezistență la apă și praf, conform standardului IP68;
  • foarte comode la purtare, aproape că nici nu le simți;
  • Ambient Sound Mode îți permite să auzi în fundal sunetele exterioare exact în măsura în care trebuie, fără a deveni deranjante.

CONTRA

  • autonomia reală nu este cea mai ridicată, în funcție de scenariu poate scădea și la doar 2 – 3 ore de redare continuă.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.