Sony Xperia XZ1 Compact – primele impresii

/
/
8 sept. 17
/

Alături de Sony Xperia XZ1 la IFA Berlin 2017 a fost adus și cel mai puternic smartphone Android cu display de sub 5 inch – Sony Xperia XZ1 Compact. 

Este admirabil că Sony aduce Snapdragon 835 într-un terminal cu display de 4.6 inch. Dimensiunile lui XZ1 Compact sunt de 129 x 64 x 9.3 mm. iPhone 7 cu diagonală de 4.7 inch atinge 138.3 x 67.1 x 7.1 mm. Alt element inedit pentru XZ1 Compact – difuzoare frontale stereo.

Material video:

httpvh://youtu.be/1pmwmaevU-k

Design – nu sunt prea multe de comentat. Avem un produs premium, materiale de foarte bună calitate și atenție maximă la detalii. Avem forma clasică de smartphone Sony din seria Xperia, unghiuri drepte în cele 4 colțuri, formă rectangulară specifică dispozitivelor companiei japoneze.

Marginile superioară și inferioară au primit difuzoare frontale stereo, punct important în opinia mea. Astfel de soluții mi-aș dori să văd pe mai toate smartphone-urile.

Dispune de certificare IP68 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful, slotul pentru nanoSIM și microSD merge a fi accesat fără agrafă, display-ul este protejat cu o sticlă rezistentă la zgârieturi – Gorilla Glass 5, dar și tratat oleofobic spre a preîntâmpina acumularea amprentelor în ritm alert. Integrează tehnologiile proprietare Sony în ce privește afișajul – X-Reality Engine și Triluminos display.

La primul contact, remarci cât de micuț este și cât de bine cade în palmă. Îl văd recomandat pentru doamne sau domnișoare sau pur și simplu, pentru cei ce preferă un smartphone cu adevărat compact. Dacă vor telefon Android ușor de strecurat în buzunar + specificații premium, XZ1 Compact nu are rival direct.

Hardware – identic cu Xperia XZ1 și aici avem Snapdragon 835 + 4 GB RAM + 32 GB spațiu de stocare 64 GB spațiu de stocare, slot pentru cardurile microSD, tehnologie de top pe partea de conectivitate. Nu sunt prea multe de spus, una dintre cele mai bune configurații hardware la momentul actual.

Software – Android 8.0 Oreo, alături de Xperia XZ1 este unul dintre primele telefoane mobile cu cea mai nouă iterație software Android preinstalată. Nu sunt mari schimbări la nivel de UI, la prima vedere. Noutățile sunt în firmware, într-un sistem de operare mai fluent și stabil etc.

Cameră – nu am testat și nu am ce concluzii să trag. Aici rămâne de văzut dacă Sony și-a făcut temele în mod corect. Ar fi cazul să livreze calitate, mai ales că sunt sigur că XZ1 și XZ1 Compact nu vor fi poziționate prea jos ca preț.

Specificații Sony Xperia XZ1 Compact;

  • display HD Triluminos de 4.6 inch cu rezoluție HD (1280 x 720 pixeli) şi protecţie Corning Gorilla Glass 5;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 835 de tip octa-core, Adreno 540 GPU, 4 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare 64 GB spațiu de stocare + suport pentru cardurile microSD de până la 256 GB;
  • Android 8.0 Oreo;
  • 4G VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.0, NFC, A-GPS, GLONASS, jack de 3.5 mm, port USB Type-C, scanner de amprentă, difuzoare frontale, certificare IP65 şi IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf;
  • 19 Megapixeli cu deschidere f/2.0, autofocus hibrid (PDAF + laser) cu timp de răspuns de doar 0.03 secunde, stabilizare digitală pe 5 axe, LED flash, EIS, filmare 4K, slow motion la 960 fps, dimensiune a pixelului de 2.3 microni + cameră frontală de 8 megapixeli cu deschidere f/2.4 şi filmare la 1080p;
  • baterie de 2700 mAh cu funcţia Qnovo Adaptive Charging, 140 g. greutate şi 9.3 mm grosime.
Categorii: Smartphone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.