Specificațiile tehnice pentru primele tablete quad-core „românești”

/
/
20 mai 13
/

Știu cel puțin câteva persoane care reacționează ciudat când este folosit termenul de tablete românești. Sunt produse fabricate în China și sub brand local. Cele mai cunoscute branduri locale sunt Allview, Evolio, InfoTouch și E-BODA. Trei dintre cele trei companii aflate în spatele brandurilor respective au anunțat și tablete cu CPU quad-core.

Evolio Quadra3

Visual Fan avea un prototip al lui Allview AllDro 3 Speed Quad încă de la MWC 2013, dar a preferat să amâne lansarea până acum câteva zile. E-BODA a furat startul cu câteva zile față de Allview și au anunțat prima tabletă cu procesor quad-core a unui brand local – E-BODA Supreme XL400QC. Nu contează cine anunță primul o tabletă ci experiența oferită de produsul respectiv. Evolio Quadra va debuta de la mijlocul lui iunie 2013 pentru 999 lei.

E-Boda-Supreme-XL400QC

Am primit Allview AllDro 3 Speed Quad la review, E-BODA va sosi în zilele următoare și Evolio Quadra bănuiesc că va sosi prin iunie. Despre primele două pot scrie în cunoștință de cauză. Vă las cu specificațiile tehnice:

Tablete

Date tehnice

Allview AllDro 3 Speed Quad

E-BODA Supreme XL400QC

Evolio Quadra

Ecran

IPS de 9.7 inch cu rezoluție 2048×1536 pixeli

IPS de 10.1 inch cu rezoluție 1280×800 pixeli

Super IPS de 10.1 inch cu rezoluție 1280×800 pixeli

Procesor

Quad-core la 1 GHz, Allwinner A31 de tip ARM Cortex-A7

Quad-core la 1.5 GHz, Actions ATM7029 de tip ARM Cortex-A9

Quad-core la 1.2 GHz, presupun că este tot Actions ATM7029 pe ARM Cortex-A9

Memorie

2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB

1 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare, slot pentru microSD de până la 32 GB

1 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB

GPU

PowerVR SGX544

Vivanti GC1000

Vivanti GC1000+

Sistem de operare

Android 4.1 Jelly Bean

Android 4.1.1Jelly Bean

Android 4.1 Jelly Bean

Conectivitate

Wi-Fi b/g/n, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS

Wi-Fi b/g/n, miniHDMI, miniUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS

Wi-Fi b/g/n, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS

Cameră foto și video

2 Megapixeli și frontală de 2 Megapixeli

2 Megapixeli și frontală de 0.3 Megapixeli

2 Megapixeli și frontală de 0.3 Megapixeli

Baterie

8000 mAh

6600 mAh

5400 mAh

Greutate

670 gr.

670 gr.

535 gr.

Grosime

9.9 mm

13 mm

9.5 mm

Preț

1199 lei

999 lei

999 lei

Evit a trage concluziile, dar se văd câteva similarități sau diferențe. E-BODA și Evolio merg pe o soluție hardware similară: CPU + GPU + memorie RAM + spațiu de stocare + camere foto și video. Diferența între cele două ar fi dată de frecvența procesorului, greutate și grosime cu plus pentru Evolio Quadra, dar cu baterie ceva mai mică în mAh.

Allview AllDro 3 Speed Quad vine cu o rezoluție de iPad 3 & 4 la display, un CPU Allwinner + PowerVR SGX544. Bateria de 8000 mAh și cei 2 GB memorie RAM sunt justificați având în vedere sporul de performanță necesar pentru rezoluția de 2048×1536 pixeli.

Care dintre cele trei tablete vi se pare mai bine poziționată din prisma specificațiilor tehnice?

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

Robot de aspirare cu funcție mop Roborock Qrevo Edge 2 Pro – review (Ideal pentru covoare și mochete cu fir înalt de până la 3 cm)

Am mai tot testat în ultimul timp fel de fel de aspiratoare, iar dintre cele tip robot de la Roborock pot aminti de cel prezentat mai recent - Q10 PF+ W, iar din urmă cu peste doi ani îmi amintesc de Q7 Max.