Știrea zilei: Sennheiser își construiește fabrică la Brașov

/
/
20 mart. 18
/

Sennheiser a anunțat că a patra fabrică din portofoliul companiei urmează a fi ridicată la Brașov. Celelalte trei fabrici sunt în Germania, Irlanda și Statele Unite ale Americii. 

Observați că România este țara cea mai modestă din cele în care și-a ridicat o facilitate de producție. De admirat că nu au picat în mirajul asiatic, sud-american etc.

Alte detalii din comunicat:

  • au ales Brașovul pentru infrastructură, pentru mediul de afaceri și conexiunea cu restul Europei;
  • fabrica urmează a fi deschisă în 2018, iar în etapa inițială vor fi fabricate electronice destinate publicului larg (presupun că se referă la bunuri cu valoare adăugată mai mică, să acumuleze experiență și ulterior să treacă spre elemente cu grad mai ridicat de complexitate);

Declarații oficiale:

“Unul dintre principalele motive pentru care am ales Brașovul este infrastructura, apoi conexiunea foarte bună cu zona economică europeană”, a declarat Daniel Sennheiser, Co-CEO at Sennheiser. “Așteptăm cu nerăbdare să cooperăm cu Industrial Park Brașov (IPB). Ca un partener important, IPB va juca un rol cheie în a asigura standardele de înaltă calitate pe care le avem pentru fabricarea produselor noastre”, a completat Daniel Sennheiser, Co-CEO al Sennheiser.

Suntem încântați să primim în curând compania Sennheiser în comunitatea dinamică a organizațiilor internaționale din Brașov”, a declarat Călin Costan, proprietarul grupului de firme ICCO (Industrial Park Brașov). “Afacerea de familie Sennheiser este recunoscută la nivel mondial atât pentru inovațiile sale, cât și pentru crearea unor produse de cea mai înaltă calitate”.

Pentru a îmbunătăți schimbul de experiență, intenționăm să intensificăm relațiile dintre cele patru fabrici Sennheiser”, spune Andreas Sennheiser. În timp ce fabrica din Tullamore, Irlanda, produce în special monitoare de studio și traductoare acustice, la sediul central din Wedemark producția este concentrată în special pe produse premium și profesionale, inclusiv microfoane wireless. Microfoanele pentru piețele americane și asiatice sunt produse la fabrica din Albuquerque, Statele Unite ale Americii.

Legat de producția de electronice și electrocasnice autohtonă, grupul KOC ce deține și Arctic se pregătește să deschidă cea mai mare fabrică de electrocasnice din Europa, la Ulmi – lângă Târgoviște.

Cu Sennheiser nu prea am intrat în contact până acum, cu excepția căștilor in-ear Momentum pe care le recomand și apreciez. Produsele companiei sunt recunoscute pentru calitate.

Categorii: Audio
Cuvinte cheie: Sennheiser, stirea zilei
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Sonos Play și Era 100 SL – două noi boxe ce pot fi folosite ca atare sau integrate în ecosistem

Sonos a anunțat două noi modele de boxe - Sonos Play și Sonos Era 100 SL. Conform companiei, ambele sunt concepute pentru a simplifica atât intrarea în ecosistemul companiei, cât și extinderea unui sistem audio existent. Lansarea marchează o revenire la ideea de produse esențiale, compatibile pe termen lung și integrate într-o platformă comună.

Galaxy Buds4 și Galaxy Buds4 Pro sau cum se prezintă noua generație a căștilor True Wireless Stereo de la Samsung și cât costă la precomandă

Cu ocazia evenimentului de prezentare în cadrul căruia am luat un prim contact cu Samsung Galaxy S26 Ultra, dar și cu Galaxy S26+ și S26, am avut ocazia de a vedea cum se prezintă și noua generație a căștilor de tip TWS. Este vorba despre Samsung Galaxy Buds4 și Buds4 Pro, iar eu am fost…

Sony WF-1000XM6 – căști true wireless cu cel mai avansat ANC al companiei japoneze de până acum și sunet „premium” (2 procesoare, DAC integrat, 32 biți, 2 microfoane și senzor de conducție osoasă pe fiecare cască)

Sony a prezentat cele mai noi căști premiun in-ear din ofertă - Sony WF-1000XM6. Au adus ce au mai bun pe această zonă, iar experiența de utilizare ar trebui să fie superioară față de generația anterioară, indiferent că discutăm de sunet în sine, ANC sau apeluri.