Stop joc pentru iPhone 14, iPhone 14 Plus, iPhone SE 2022 şi multe alte produse Apple cu port Lightning (nu vor mai putea fi vândute în UE, deci nici în România, din 28 decembrie)

Smartphones
/
/
15 dec. 24
/

Ştiţi de prin 2022 că la nivelul Uniunii Europene a fost luată decizia ca din 2024 toate device-urile de dimensiuni medii şi mici să fie dotate obligatoriu cu port / porturi USB-C. Vorbim de terminale precum telefoane, tablete, e-readere, căști, aparate de fotografiat digitale, console de jocuri video portabile etc.

Conform directivei UE 2022 / 2380, începând cu data de 28 decembrie 2024 toate device-urile au obligativitatea de a respecta standardul comun.

Astfel, smartphone-uri precum iPhone 14, iPhone 14 Plus, iPhone SE 2022, cât şi orice alt device Apple ce foloseşte port Lightning, vor fi interzise la vânzare peste aproximativ 2 săptămâni.

De menţionat că retailerii şi operatorii telecom vor putea vinde stocul rămas şi după această dată, însă este foarte greu de crezut că aceştia nu şi-au făcut o strategie referitor la această directivă (mă gândesc că stocurile sunt deja epuizate sau foarte mici, în cele mai multe cazuri).

Dacă vreţi să vă cumpăraţi un astfel de gadget produs de Apple, încercaţi să faceţi acest lucru în zilele imediat următoare, altfel este posibil să nu mai găsiţi mare lucru.

Sursa: igen.fr
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

MacBook Neo 13 sau un laptop cu Windows și display OLED în aceeași sumă?

MacBook-ul cu preț redus a fost lansat oficial, iar acum putem discuta cu specificațiile complete pe masă. În SUA costă 599 dolari în varianta de bază, iar mai jos aflați cât a ajuns și în țara noastră.

iPhone 17e – detalii oficiale, imagini şi preţ

În urmă cu doar câteva ore, mărul muşcat a lansat oficial noul smartphone iPhone 17e. Acesta este cel mai accesibil telefon al seriei iPhone 17 şi se prezintă drept urmaş al modelului iPhone 16e.

Apple va lansa cel puțin 5 noi produse între 2 și 4 martie, printre care și un MacBook de buget

Se pare că Apple urmează ca la început de martie 2026 să nu mai organizeze un livestream keynote, ci în schimb să facă o serie de anunțuri / lansări pe durata a trei zile, mai precis între 2 și 4 martie. În ultima dintre aceste zile ar fi programat un „special Apple Experience”, despre care…