Allview îşi pune mari speranţe în primul său smartphone gândit de la zero, iar conform ultimului teaser aflăm o informaţie surprinzătoare: Allview X4 Soul Infinity va putea fi upgradat hardware.
În primă fază un utilizator va putea achiziţiona o versiune inferioară a device-ului, iar dacă ulterior îşi va dori un hardware mai puternic va putea face upgrade-ul către o platformă superioară. Procesul va fi posibil prin intermediul unor kit-uri speciale care vor include (cel mai probabil) procesorul, memoria RAM şi spaţiul de stocare. Practic Allview X4 Soul Infinity va putea fi upgradat în stilul PC-urilor personale.
Suplimentar acestei caracteristici inedite, din articolele colegului meu Emil am aflat că smartphone-ul va integra un display cu aspect ratio 18:9 ce va acoperi peste 80% din suprafaţa frontală, un port USB Type-C, un jack audio de 3.5 mm, o cameră foto de 16 megapixeli protejată cu sticlă de safir + o cameră frontală de 8 megapixeli şi va avea o construcţie din plastic. Avem până acum 2 episoade tip teaser (ep 1 şi ep 2) pentru Allview X4 Soul Infinity realizate împreună cu Alex Stănescu de la Mobilissimo.