Divizia ROG a ASUS a avut o idee năstrușnică, să lanseze o tabletă de gaming cu grafică dedicată NVIDIA. Așa a ieșit ASUS ROG Flow Z13 ce impresionează prin dimensiunile sale compacte, dacă ne raportăm la specificațiile integrate (procesor Intel din generația a 12-a, placă grafică dedicată NVIDIA GeForce RTX 3050 Ti etc).
Am testat un pre-sample în ultimele zile, iar impresiile formate le-am grupat în recenzia de față.
Avem nevoie de o tabletă de gaming?
Mi se pare că discutăm de portabilitate maximă, iar ASUS cred că și-a făcut temele destul de bine cu ROG Flow Z13. Este concepută pentru cei interesați să aibă la dispoziție un notebook de gaming cu dimensiuni de tabletă. Nici nu o simți în rucsac, iar când pleci pe undeva te conectezi rapid la un monitor sau TV și duci jocurile pe un ecran mai mare. Ai nevoie să editezi ceva pe partea foto și video, nicio problemă. Deschizi ROG Flow Z13 și pornești la muncă. Sunt o sumedenie de scenarii pe care consider că pliază și vine cumva la fix.
ASUS ROG Flow Z13 este un dispozitiv conceput să ruleze orice joc de ultimă generație. Poate fi accesorizată cu procesoare până la Intel Core i9-12900H cu 14 nuclee, grafică dedicată NVIDIA GeForce RTX 3050 Ti, iar prin XG Mobile are acces la GeForce RTX 3080 Ti. La nivel de display sunt două opțiuni: 4K cu rată de refresh la 60Hz sau 1080p cu rată de refresh la 120Hz. Tableta cântăreșt…,1.1 kg.
Am să listez specificațiile pentru modelul sosit la review.
Specificații
Design
În pachet dați de tableta ASUS ROG Flow Z13, tastatura detașabilă cu alcantara în partea spate (cel puțin așa mi s-a părut mie), adaptorul de 100W (output de 20V și 5A). Iese în evidență de la însuși pachetul de retail, un argintiu ce contrastează cu tot ceea ce am văzut la ASUS până acum.
Discutam astăzi la evenimentul de lansare cu un prieten ce spunea că nu este tocmai tabletă prin dimensiunile sale. Într-un fel ai putea spune că are dreptate, iPad Pro de 12.9 inci cântărește 682 gr. și are 6.4 mm în talie, Samsung Galaxy Tab S8 Ultra la diagonală de 14.6 inci cântărește 726 gr. și atinge 5.5 mm.
Totuși, niciuna dintre cele două tablete nu este capabilă de performanțele atinse de către ASUS ROG Flow Z13. Discutăm despre un dispozitiv capabil să ruleze jocuri AAA în 1080p, fără absolut nicio problemă. ROG Flow Z13 se transformă într-o adevărată unealtă de lucru. Nu prea ai cum să cobori sub 1 kg în greutate și sub 12 mm în talie spre a acomoda cele mai noi componente de la Intel și NVIDIA și în același timp să implementezi o răcire capabilă să mențină întregul sistem în condiție optimă pe durate maxim de timp.
Tehnic, este o tabletă. Practic, se transformă într-un notebook de gaming cu dimensiuni liliputane.
M-am bucurat să văd că tastatura atașabilă magnetic se află în pachet și nu trebuie achiziționată separat la un preț piperat, cum se întâmplă prin alte părți.
Ecranul de 13.4 inci are margini cumva specifice unui notebook de 13 inci în 2022. Pe lateral stânga și dreapta au adus elementele de conectivitate. Pe spatele din aluminiu au adus un stand pliabil ce permite poziționarea în plan vertical sau orizontal și se deschide până la 170 grade spre a se plia pe cât mai multe scenarii de utilizare. Tot aici se află o sumă de incizii sub lg forma log-ului OG, un senzor pentru cei curioși să facă poze sau să transmită un live cu tableta, dar și un decupaj iluminat RGB ce permite vizualizarea componentelor interne.
ASUS nu a vrut ca ROG Flow Z13 să fie orice altă tabletă din piață, iar designul din partea spate individualizează produsul și mi se pare a fi cea mai geek tabletă cu Windows lansată până în momentul de față.
Ecran și sunet
Am testat ASUS ROG Flow Z13 cu display IPS touch de 13.4 inci și rezoluție 1920×1200 pixeli, rată de refresh la 120Hz, acoperire 100% în spectrul RGB, luminozitate de 500 nits și contrast de 1000:1. Pe alb a urcat ca luminozitate la o valoare superioară față de cea oferită de către producător.
Display-ul mi-a plăcut, are suficient de multe detalii, rata de refresh ridicată ajută în jocuri, dar și în utilizarea de zi cu zi. Nu reflectă spațiul ambiant într-un mod deranjant. Sunt curios cum se vede modelul cu rezoluție 4K și 60Hz. Personal, aș alege pe cel FHD cu 120Hz. Totuși, ASUS s-a gândit și la cei doresc un raport ppi cât mai bun.
În ROG Crate sunt mai multe moduri ce pot fi implementate pentru display. Îi poți regla luminozitatea printr-o combinație Fn cu taste dedicate poziționate pe rândul de sus al tastaturii detașabile.
Tot acolo găsiți mai multe moduri de funcționare pentru display: Default, Racing, Scenery, RTS / RPG, FPS, Cinema, Eyecare și Vivid. Cred că denumirile alese sunt suficiente de concludente.
Display-ul IPS de 13.4 inci de pe ROG Flow Z13 are suport pentru adaptive-sync pe partea de rată de refresh, are certificare Dolby Vision și Pantone.
Sunetul cade în sarcina a două difuzoare. Are certificare Dolby Atmos și mi s-a părut cu adevărat gălăgioasă. Asta și pentru că cele două difuzoare sunt poziționate în lateral dreapta și stânga și nu sunt obstrucționate precum la un laptop convențional. Totuși, decupajul făcut de ASUS mi s-a părut destul de mic, iar la volum maxim distorsionează, iar sunetul pe care cam plat. Aș recomanda să fie ținută pe la un maxim 50 – 60% (se aude suficient de tare pentru o încăpere de 12 – 15 mp). Bineînțeles, poți conecta căști pe bluetooth 5.2 sau pe jack-ul combo de 3.5 mm ce se află în lateral dreapta. Tot de aici se oferă și reglare a volumului cu o singură tastă mare pentru Up și Down.
Sunt mai multe moduri pentru cele trei microfoane încorporate: Omnidirecțional (preia sunetele din jurul tabletei), Stereo, preia sunetele din trei direcții (dreapta, stânga și față), Cardioid (preia sunet doar din partea față).
Hardware, sistem de operare și aplicații
Într-un dispozitiv de 1.1 kg și cu 12 mm grosime au adus procesor de ultimă generație din oferta Intel + placă grafică din ultimul val de produse lansate de NVIDIA.
ROG Flow Z13 dispune de procesorul Intel Core i7-12700H dezvoltat pe 10nm, ce rulează la 2.7 GHz și urcă cu Turbo Boost la 4.5 GHz. Se adaugă 16 GB memorie RAM ce nu pot fi upgradați și un SSD de 1 TB de la Western Digital. Cine dorește și mai mult, poate conecta ROG Flow Z13 la o stație ROG XG Mobile și grafica se duce la nivel de flagship în ceea ce ai putea obține pe un dispozitiv mobil.
Informații furnizate de CPU-Z;
Este un ansamblu hardware puternic ce este capabil să ruleze orice joc AAA în 1080p. În funcție de titlu, poate urca în rezoluție și fps-uri.
Ce m-a impresionat?
Cât de bine ține temperaturile sub control. ASUS a alocat mult R&D pentru o eficiență crescută și menținere a performanțelor în sesiuni prelungite. Aerul este împins puternic prin partea superioară a tabletei. Sunt trei moduri: Silențios, Performance și Turbo. Da, în Turbo devine ușor zgomotoasă, dar mi s-a părut că stă ceva mai bine față de ASUS ROG Strix Scar III-ul personal.
Au ales soluția unei camere de vapori și metal lichid pentru o răcire mai bine pusă la punct față de cea oferită de conducte de căldură. ASUS spune că forma de tabletă a permis folosirea unei camere de vapori de dimensiune considerabilă. Până și faptul că avem componentele în spatele ecranului, iar spațiul respectiv nu este obstrucționat cu tableta pe stand ajută în procesul de răcire a componentelor.
Modelul sosit la review rula Windows 11 Pro. Nu avea cine știe ce aplicații ASUS preinstalate, cu excepția ROG Crate ce mi se pare cu adevărat util. De acolo puteți customiza o sumă de elemente, de la un mod de funcționare personalizat, moduri de funcționare pentru ecran, galeria de jocuri instalate pe tabletă și până la știri din gaming etc.
Este o tabletă capabilă. Poți să editezi fotografii și clipuri 4K, să joci cele mai noi titluri din gaming. Nu vei simți că ești limitat. Poți oricând să treci de la ecranul de 13.4 inci spre un monitor sau televizor. Ai conectică dedicată pentru asta.
Opțiunile din ASUS ROG Crate;
Performanță
Mai jos găsiți câteva teste de benchmark și rezultatele obținute de ROG Flow Z13;
Teste de benchmark rulate pe ASUS ROG Flow Z13;
Conectivitate
Wi-Fi 6e și bluetooth 5.2 sunt tehnologiile cele ma noi pe care ASUS le putea aduce pe tableta sa. Am făcut un test cu SpeedTest, iar pe conexiune gigabit a obținut valori de peste 7 – 800 Mbps la download și upload. La upload s-a oprit în maximul pe care îl poți obține, iar pe download dacă aș fi avut un router cu Wi-Fi 6e cred că ar fi trecut peste 8 – 900 Mbps.
În lateral dreapta se află butonul de pornire ce are și rol de cititor de amprentă, tasta de reglare a volumului, portul USB 2.0 și jack-ul de 3.5 mm. În lateral stânga veți găsi portul USB Type-C ce suportă specificațiile Thunderbolt 4, conectorul pentru stația XG Mobile, slotul pentru microSD a fost adus ingenios în partea spate, deasupra standului.
Dacă se achiziționează o stație XG Mobile se obțin o sumedenie de porturi, doar că și prețul va fi pe măsură. Într-o stație de genul se află și o placă grafică dedicată în genul RTX 3080, performanțele ajung sus, costul idem.
Tastatură și touchpad
Cred că este una dintre cele mai bune tastaturi de tip cover pe care le-am văzut la lucru de-a lungul timpului. Tastele de direcție sunt individualizate, cursa tastelor este de 1.7mm. Touchpad-ul nu are dimensiuni prea mari, dar mi s-a părut destul de bine pus la punct, feedback decent. Nu m-am văzut nevoit să conectez mouse-ul spre a avea un control bun. Plus că aveți la dispoziție și ecranul de 13.4 inci cu touch.
Tastatura este iluminată RGB și dispune de Aura Sync.
ASUS a pus și un port USB 2.0 pentru periferice care să fie conectate. Totuși, îți cumperi produsul pentru faptul că este compact, versatil etc. Era oricum bluetooth 5.2 pentru cei dornici să adauge altă tastatură sau mouse. Aș fi adus mai degrabă un USB 3.2 de generație nouă. Pentru cei dornici să aibă un monitor conectat pe USB Type-C și să facă transfer de date de pe o unitate flash etc.
Autonomie
ASUS spune că poți obține până la 10 ore de autonomie de la bateria de 56Wh ce se încarcă de la 0 – 50% în 30 de minute cu încărcătorul de 100W din pachet.
Da. Presupun că poți obține valorea respectivă în anumite scenarii de utilizare. În mod real, cu luminozitatea la 50% și utilizare intensă poți atinge în jur de 4 – 5 ore SOT. Dacă începi cu jocuri ce necesită grafică din plin și ecran pe luminozitate maximă = și mai puțin, 2 – 3 ore.
Dacă folosești tableta cu intermitențe, în aplicații ce necesită grafică redusă, în modul Silențios și cu ecranul pe luminozitate mai mică poți obține valori mai bune.
Preț
ASUS ROG Flow Z13 cu Intel Core i7-12700H, placă grafică NVIDIA GeForce RTX 3050 Ti, 16 GB RAM și SSD de 512 GB – 9999 lei (este cea mai apropiată configurație față de ceea ce am testat).
- design ce impresionează vizual cu un spate futurist, stand inclus + dimensiuni compacte;
- tastatură de tip cover inclusă în pachet;
- display de bună calitate, luminos, fără reflecții puternice ale spațiului ambiant și cu moduri dedicate;
- hardware puternic, cel mai nou chipset de la Intel + grafică RTX 3050 Ti;
- suport pentru XG Mobile, pentru cei interesați de un plus de performanță;
- sunet puternic, dar ușor strident la peste 80% din ce oferă;
- ar fi fost excelent dacă venea cu mai multe porturi pe USB Type-C sau pe lângă cel USB Type-C să fie și unul de tip HDMI spre a conecta mai multe monitoare;
- ipsă stylus în pachet, pentru cei ce sunt creativi și ar folosi produsul la maxim în editare grafică etc;
ASUS ROG Flow Z13 este o demonstrație de forță din partea companiei taiwaneze. Este prima tabletă de gaming cu RTX 3050 Ti, cu procesor Intel din generația curentă, cu hardware capabil să ruleze orice aplicație și joc, chiar și cu o autonomie decentă raportat la ceea ce poate livra.
Prețul este pe măsură, pentru că discutăm de miniaturizare, de răcire studiată intens etc.
Nu este o tabletă pentru oricine, iar cine o cumpără apreciază portabilitatea și puterea de procesare livrată la pachet. Ai un dispozitiv capabil pe care aproape că nu-l simți în rucsac sau geantă