consum
Opel Astra 2023 BlueHDi 130 AT8 – review
Actuala generație Opel Astra a fost lansată în țara noastră undeva în vara anului 2022 și încă de atunci am descoperit una dintre cele mai bune compacte ale momentului. Când am făcut parte din Juriul Mașina Anului 2023 în România, am avut șansa de a lua din nou contact cu Astra, iar impresiile s-au păstrat,…
Am condus Dacia Jogger Hybrid 140 – primele impresii
Zilele trecute am participat la sesiunea internațională de teste cu noul Jogger Hybrid 140, unul dintre modelele Dacia pe care mulți cred că-l așteptau. Asta fiindcă marchează câteva premiere pentru brandul autohton, dar mai ales pentru că noua variantă vine cu mai multă putere, o cerință a multora dintre cei ce considerau că Jogger este…
Renault Austral 2023 Mild Hybrid 160 Auto Techno Esprit Alpine – review
Renault Austral este cel de-al doilea model dezvoltat integral de constructorul francez după etapa Renaulution. Sigur că de la inițierea planului de restructurare a Grupului au mai fost lansate vehicule, dar acelea erau deja în pregătire. Megane E-Tech Electric și Austral sunt primele mașini ce au pornit din start cu noua concepție.
Kaufland anunţă că reduce consumul de energie electrică în magazinele sale pentru a putea menţine preţurile competitive
La sfârşitul lunii trecute Lidl a anunţat că reduce cu o oră programul de funcţionare al magazinelor sale, totul pentru a putea reduce consumul de energie electrică.
Citroen C3 Aircross 2022 PureTech 130 EAT6 – review
Primul Citroen pe care l-am testat pentru Gadget.ro a fost C4, un crossover care m-a surprins plăcut. Revin acum cu impresiile formate de un alt SUV Citroen, căci așa stătea scris pe caroseria lui. De fapt, C3 Aircross este mai degrabă un micuț MPV ușor înălțat, căruia cu greu îi pot spune chiar și crossover,…
Renault Megane E-TECH Electric 2022 EV60 220CP – review
Renault are multă experiență pe partea de vehicule electrice, ZOE fiind unul dintre primele automobile ZE ce a reușit să genereze cifre de vânzări decente în Europa atunci când piața auto nu era neapărat pregătită pentru astfel de mașini. Constructorul din Hexagon a mai experimentat în zona de electro-mobilitate și cu vehicule precum Twizy, dar…
Dacia Jogger 2022 TCe 110 M6 – review
Recenzia pentru Dacia Jogger 2022 vine ceva cam târziu din partea mea și nu mă refer doar la faptul că această mașină a fost lansată deja de ceva vreme, ci la faptul că eu am avut-o la test pe la jumătatea lunii mai. Am fost foarte ocupat în ultimele luni și așa se face că…
Citroen C4 2022 1.2 PureTech 130 EAT8 Shine – review
După ce în urmă cu câteva săptămâni vi l-am descris pe Opel Mokka, azi revin către voi cu o rudă apropiată a acestuia. Este un model cu care crossover-ul german împarte destule, de la platformă, motorizare și transmisie, până la multe dintre tehnologiile de la bord. Citroen C4, devenit la a treia generație un SUV…
Opel Mokka 2022 1.2 130 CP AT8 GS Line – review
Opel a intrat de ceva timp sub umbrela PSA, care, prin fuziunea cu FCA (Fiat-Chrysler), a format mai departe grupul Stellantis, unul dintre cele mai mari și mai importante din întreaga industrie auto. Cum se prezintă gama Opel acum, la mai bine de 5 ani de când PSA a început a-și pune amprenta asupra constructorului…
Kia EV6 2022 77 kWh Long Range RWD GT Line – review
Kia are ceva experiență în domeniul EV, prima generație a modelului Soul în versiunea complet electrică fiind lansată în 2014, deci cu vreo 8 ani în urmă. Acum însă, Kia ridică mult ștacheta din segmentul mașinilor electrice prin introducerea crossover-ului EV6, ce este realizat pe o platformă complet nouă, dezvoltată în colaborare cu partenerul din…
Renault Arkana 2022 E-TECH Hybrid 145 RS Line – review
Deși nu le dădeam prea mari șanse la început, atunci când și-au făcut apariția primele SUV-uri Coupe, iată că în ultimul timp apar tot mai multe astfel de caroserii. Nu doar în segmentul premium sunt lansate în aproape fiecare clasă, ci iată că și producătorii de volum își ajustează gamele corespunzător. Renault Arkana nu este…
Porsche Taycan Turbo S Cross Turismo – review
Despre conceptul ce a stat la baza actualului Taycan am scris pe sfârșit de 2015. Pe atunci, Porsche avea planul de a investi 1 miliard de euro pentru a se asigura că modelul de serie va fi unul de top. Câțiva ani mai târziu a fost lansat Porsche Taycan, care a zguduit ușor clasamentul vânzărilor…