Ford Mondeo a fost prima mașină pe care am testat-o pentru Gadget.ro. La mai puțin de un an de zile și fără să fi adunat extrem de multe materiale pe zona auto, am ales să facem o recenzie pentru un al doilea Mondeo.
Nu cred că există constructor auto în lume care să aibă mai mulți fani decât BMW. Această marcă a reușit de-a lungul timpului să ofere unele dintre cele mai bune motoare și șasiuri, axate în special pe dinamică, care nu aveau cum să nu trezească emoții în rândul pasionaților auto.
A trecut ceva timp de când am redactat ultimul review auto. Peste 3 luni s-au scurs de la întâlnirea cu un model extrem de reușit, Ford Mustang. Azi vedem ce are de oferit cel mai mare SUV al gamei pentru Europa de la același constructor american.
Am avut ocazia ca în urmă cu câteva zile să particip la evenimentul de lansare în țara noastră a noului Ford Focus RS. După câțiva zeci de km rulați în oraș, pe autostradă, pe drum național și pe circuit, pot să trasez câteva impresii legate de această mașină.
Mulți dintre voi ne-ați solicitat review-uri auto pentru mașini mai ieftine, accesibile unei mase mai largi a populației. Vom încerca pe viitor să venim cu astfel de materiale, dar deocamdată avem pentru voi un test drive realizat unei mașini cult. Ce-i drept nu atât de întâlnită pe meleaguri autohtone sau măcar europene, dar o legendă […]
Dacă înainte de acest review auto anunțam o premieră pentru Gadget.ro, testarea unei mașini electrice, acum ar trebui să fac același lucru. În momentul în care am început a redacta materialul de față mi-am dat seama că dintre toate review-urile auto de pe site acesta este primul pentru o mașină cu motor pe benzină. Adică eu […]
Mulți spun, printre care și eu, că mașinile electrice urmează să apară din ce în ce mai des prin trafic, iar asta nu poate anunța decât cum va arăta viitorul automobilelor. Nu vorbim neapărat de ce se va întâmpla în țara noastră și în mod clar nu peste puțin timp, dar, dacă ne uităm în […]
Ford Ranger, la fel ca toate pick-up-urile din clasa lui, este încadrat în categoria autoutilitarelor, deci aș putea spune că review-ul de față marchează o premieră pentru Gadget.ro. Până la urmă, genul ăsta de mașină poate fi folosit foarte bine și ca autoturism de zi cu zi, făcând unele compromisuri totuși, așa că haideți să […]
Fix un an a trecut de când NVIDIA anunța prima generație a computerelor pentru automobile ce pot face față procesărilor complexe necesare mașinilor autonome. La CES 2016 apare succesorul acestor computere, care promite o putere de procesare echivalentă cu cea oferită de 150 de laptopuri MacBook Pro.
Google dorește a menține atractivitatea pentru suita Google Drive, iar prețurile pentru spațiul de stocare au fost reduse substanțial. Folosesc Docs + Drive și plăteam 4.99 dolari pe lună pentru 100 GB, dar acum cred că-mi voi upgrada spațiul de stocare în cloud. Planurile tarifare pentru Google Drive: 15 GB – oferiți gratuit; 100 GB […]
Au fost multe informații aduse înainte de anunțul oficial și avem mai degrabă o confirmare a serviciului de stocare în cloud furnizat de către Google. Denumirea este cea arhicunoscută de Google Drive.