EURO 200
Programul EURO 200 merge mai departe şi în 2023, cu acelaşi ajutor financiar de 200 euro stabilit în 2004
Deşi poate mă repet, mi se pare că acest program EURO 200 este gândit bine, dar implementat prost. Să oferi acelaşi ajutor de 200 de euro de 20 de ani este cu adevărat de neînţeles.
Programul EURO 200 continuă şi în 2022. Valoarea ajutorului financiar este acelaşi din 2004
Programul EURO 200 a fost lansat în 2004 în baza legii nr. 269 / 2004. Ideea din spate este simplă şi corectă: elevii şi studenţii ce fac dovada că vin din familii nevoiaşe primesc un ajutor financiar de 200 euro (echivalent în lei) pentru achiziţionarea unui calculator nou.
Update: Ce laptop ASUS promovează Flanco în programul EURO 200 fără cost suplimentar?
Flanco participă în programul EURO 200. Trebuie să recunosc că nici nu știam că mai există această inițiativă pe plan local. Cred că se numește EURO 200 de acum 16 ani când a apărut, nu au făcut upgrade în ce privește suma alocată.