flagship
Nokia 9 apare în AnTuTu cu procesor Qualcomm Snapdragon 835 şi 4 GB RAM
HMD Global va lansa foarte curând un flagship în adevăratul sens al cuvântului, iar sursele actuale susţin că numele său va fi Nokia 9. Despre acest smartphone se vorbeşte de cel puţin 2-3 luni, iar de curând a apărut în baza de date a cunoscutului test de benchmark AnTuTu. Conform acesteia, Nokia 9 ar urma…
ZTE Nubia Z17 – primele detalii pentru un viitor flagship
ZTE Nubia Z17 va fi lansat undeva în luna iunie a acestui an, iar primele informaţii susţin că vom avea un flagship în adevăratul sens al cuvântului. Device-ul va utiliza un display de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, procesorul Qualcomm Snapdragon 835, 4 / 6 GB RAM, 64 / 128 GB spaţiu de stocare, cameră…
Fabricarea unui Samsung Galaxy S8 de 64 GB costă puţin peste 300 dolari
Chiar dacă mulţi utilizatori îşi manifestă nemulţumirea legată de preţul piperat al smartphone-ului Samsung Galaxy S8, se pare că noul terminal are un succes remarcabil în sesiunea de precomandă, iar primele cifre arată deja câteva milioane bune de unităţi vândute.
Xiaomi Mi 6 va fi disponibil în 11 variaţii de culoare + preţuri actuale
Xiaomi Mi 6 este în acest moment cel mai ieftin smartphone ce integrează procesorul octa-core Qualcomm Snapdragon 835. Device-ul a fost lansat în urmă cu două zile în patru variante de culoare: negru, alb, albastru şi argintiu.
HTC U nu va dispune de jack audio de 3.5 mm, însă va avea certificare IP57 pentru rezistenţă la apă şi praf
Cel mai puternic smartphone HTC al anul va fi HTC U. Acesta urmează a fi lansat în această primăvară şi va integra o caracteristică nouă pentru compania taiwaneză: funcţia de touch a ramei exterioare.
Sharp Aquos R – flagship cu Qualcomm Snapdragon 835, display QHD şi cameră foto de 22.6 megapixeli
Sharp s-a trezit din hibernare şi după lansarea modelului mid-range Sharp Z3, iată că la câteva zile distanţă anunţă un flagship echipat cu de toate: Sharp Aquos R. Văd că este o modă în 2017 ca fiecare producător să integreze un asistent virtual, iar Sharp nu face excepţie. Pe Sharp Aquos R debutează EMOPA, un…
Flagship-ul Nokia 9 ar urma să fie lansat în vară la preţul de 750 euro
Se pare că HMD Global lucrează intens la un flagship Nokia pentru acest an, iar noile informaţii susţin că acesta se va numi Nokia 9. Sursele spun că smartphone-ul va avea cea mai nouă versiune stock a sistemului de operare Android şi că producătorul va oferi update-uri constante pentru o lungă perioadă de timp.
Xiaomi Mi 6 ajunge în AnTuTu şi obţine peste 170.000 puncte
Lansarea flagshipului Xiaomi Mi 6 este mai aproape ca niciodată, unele surse din China afirmând că acesta ar putea fi lansat chiar astăzi. Până atunci însă primim din partea AnTuTu confirmarea specificaţiilor importante despre care am scris în ultima perioadă.
Sony Xperia XZ Premium şi Xperia XZs – flagship-uri camera foto Motion Eye şi specificaţii de top
Flagship-urile prezentate de Sony în cadrul MWC Barcelona 2017 sunt Sony Xperia XZ Premium şi Xperia XZs. Compania japoneză a implementat pe cele două smartphone-uri noua generaţie de camere foto denumită Motion Eye. Aceasta integrează cel mai nou senzor Sony de 19 megapixeli, autofocus hibrid (PDAF + laser) cu timp de răspuns de doar 0.03…
Huawei Honor V9 – flagship cu 6 GB RAM, display QHD şi procesor Kirin 960
Huawei a lansat în China un nou smartphone puternic sub titulatura Huawei Honor V9. Device-ul vine ca un upgrade pentru Huawei Honor V8, terminal ce a fost foarte bine primit de utilizatori.
Flagship-ul Nokia 8 va fi lansat 100% în cadrul MWC Barcelona 2017. Avem şi un prim preţ
HMD Global a promis că în cadrul MWC Barcelona 2017 va lansa mai multe smartphone-uri sub brandul Nokia. Dacă până acum era doar un zvon, Nokia 8 va fi cu siguranţă unul dintre terminalele prezentate pe 26 februarie. Vorbim de un flagship în adevăratul sens al cuvântului.
OnePlus 3T – primele impresii şi câteva detalii legate de livrare
După 1 an şi 3 luni am renunţat la HTC One M9-ul meu şi am trecut la OnePlus 3T. Îmi doream ceva cu ecran mai mare, baterie mai bună şi o cameră foto peste medie. Iniţial eram indecis şi variam între LeEco Le Pro 3 şi Xiaomi Mi 5s Plus, însă am ales într-un final…
HTC 11 – primele informaţii hardware şi software
Chiar dacă un oficial HTC a anunţat în urmă cu câteva săptămâni că viitorul flagship al companiei taiwaneze nu se va numi HTC 11, în articolele în care vom discuta despre acest device vom utiliza în continuare această denumire până când vom afla noul nume.