OnePlus
OnePlus Nord – review
Am avut OnePlus Nord la test pe o perioadă mai lungă de timp, dar trebuie să recunosc că abia în ultimele zile i-am acordat o atenție specială și pot să spun că regret că nu i-am acordat mai mult credit. În cele câteva zile de utilizare s-a dovedit un dispozitiv capabil, cu adevărat un best-buy…
OnePlus 8T – detalii complete
OnePlus 8T nu are cine știe ce actualizări majore, dar una peste alta îl putem considera o versiune îmbunătățită a lui OnePlus 8.
Co-fondatorul OnePlus părăseşte compania
Peste doar câteva ore OnePlus va anunţa flagship-ul de toamnă, modelul OnePlus 8T. Alături de acest smartphone vor fi prezentate şi câteva accesorii, însă în mod paradoxal nu noutăţile hardware pregătite de OnePlus au atras atenţia presei de specialitate în ultimele ore.
OnePlus Nord a ajuns în oferta Orange
Veste bună pentru cei ce așteptau un smartphone OnePlus în oferta unui operator de telecomunicații din țara noastră. Gata, zvonurile de acum niște ani de zile s-au adeverit pe principiul, mai bine mai târziu decât niciodată. OnePlus Nord este listat cu mențiunea Exclusiv la Orange.
OnePlus 8T apare listat pe evoMAG la un preţ de plecare de 3299 lei
Ne-am obişnuit ca din când în când retailerii români să listeze anumite smartphone-uri nelansate pentru a beneficia de puţină reclamă gratuită, însă aceste listări ne confirmă mare parte din specificaţii şi chiar preţ.
OnePlus Nord N10 – al doilea smartphone din seria “Nord” va fi lansat în octombrie
Cel mai probabil pe 14 octombrie OnePlus va lansa al doilea smartphone al seriei “Nord”, device dedicat pieţei americane: OnePlus Nord N10.
Când termenul Pro nu este utilizat în mod corect în universul smartphone-urilor?
Apple în 2019 a ales să lanseze iPhone 11, iPhone 11 Pro, iPhone 11 Pro Max. În 2020 vor crește linia de iPhone-uri prin nou venitul iPhone 12 Mini (cel puțin așa se vorbește la bursa zvonurilor).
OnePlus 8T 5G ar urma să fie mai scump cu 100 de euro decât OnePlus 8
În articolul de ieri legat de data lansării noului smartphone OnePlus 8T 5G am menţionat la final că preţul de plecare al acestui device ar urma să fie 650 – 700 euro. În secţiunea de comentarii mi s-a atras atenţia că sunt prea optimist, că am un simţ al umorului dezvoltat şi iată că aţi…
OnePlus 8T 5G se va lansa oficial pe 14 octombrie
OnePlus a anunţat oficial că OnePlus 8T 5G va fi lansat oficial pe 14 octombrie. Evenimentul va fi transmis online începând cu ora 17:00 ora locală a României, iar compania chineză ne promite o gamă largă de noi tehnologii şi îmbunătăţiri ce vor duce experienţa de utilizare la noi standarde.
Care sunt brandurile de smartphone-uri ce se devalorizează cel mai rapid?
Pe foarte mulţi utilizatori nu îi interesează acest concept de devalorizare, însă acest aspect ar trebui luat în calcul atunci când ne achiziţionăm un smartphone deoarece un brand mai puternic cu o devalorizare mai redusă ne poate ajuta la o eventuală revânzare a device-ului.
Vameşii americani au confiscat 2000 de căşti OnePlus Buds ca fiind clone de Apple AirPods
Vameşii americani de pe Aeroportul Internaţional John F. Kennedy s-au lăudat zilele acestea pe reţelele de socializare de capturarea a 2000 de căşti chinezeşti copii de Apple AirPods. Site-ul oficial al Autorităţii Vamale Americane a emis şi un comunicat de presă prin intermediul căruia laudă colegii de pe aeroport şi minte cetăţenii americani în legătură…
OnePlus 8T – imagini detaliate şi câteva specificaţii hardware
În toamna acestui an OnePlus va lansa variantele “T” ale flagship-urilor actuale OnePlus 8 şi OnePlus 8 Pro (există surse care susţin că OnePlus 8T Pro nu va exista, însă nu sunt confirmate 100%). Cei de la pricebaba.com împreună cu OnLeaks au realizat primele randări clare a modelului OnePlus 8T, imagini detaliate realizate pe baza…
Ce ne pregăteşte OnePlus pentru această toamnă ?
Vânzările de smartphone-uri premium sunt în scădere, iar unul dintre cei mai afectaţi producători de acest trend este OnePlus. Compania se baza până de curând doar pe această nişă, însă schimbările globale actuale o provoacă şi o obligă la diversificare.