Cubot este o companie din China ce-și dorește să avanseze cu pași grăbiți către liga superioară a producătorilor de smartphone-uri. Când spun liga superioară nu mă refer la companii precum Apple și Samsung, ci mai degrabă că vor să se bată de la egal la egal cu produse de la LeEco, Elephone, poate chiar Xiaomi, […]
Deși în titlu vă anunț că vom vorbi despre un Huawei, mai corect ar fi trebuit să spun doar Honor 7. Gama Honor a fost creată de Huawei ca una de sine stătătoare, care își dorește să-i concureze pe rivalii de la Xiaomi sau Meizu printr-un foarte bun raport specificații/preț.
Media-Tech, compania de la care vine telefonul testat azi, nu trebuie confundată cu MediaTek producătorul de chipset-uri pentru dispozitive mobile. Media-Tech am impresia că este o companie poloneză ce are câteva gadgeturi prin ofertă.
Designul smartphone-urilor este într-o continuă evoluție, schimbare, dar până la urmă nu se mai pot face prea multe. Se ajunge la un moment dat în situația de a compara un model cu altul, se găsesc mereu asemănări între anumite elemente și cu greu se mai poate spune că există un telefon 100% original.
Culoarea aurie se pare că este la modă în ultimul timp, cel puțin în opinia celor de la Allview. Spun asta nu doar din cauza telefonului pe care îl analizăm azi, ci și uitându-mă la celelalte modele de la aceeași companie care stau la rând spre a fi testate. Încă trei vor veni în săptămânile […]
Încă un review de smartwatch este, în cazul meu, tot pentru un produs din liga a doua, să-i zic așa. Adică nu vorbim despre un gadget al companiilor de top din domeniu precum Apple, Samsung, LG, Sony, Huawei sau alții pe care i-am omis.
Revin în aceeași zi cu încă un review la un produs ASUS. După căștile de gaming, analizăm și un smartphone ce vrea să-și atragă cumpărătorii printr-o autonomie de invidiat.
Încă o pereche de căști ajunge la Gadget.ro în teste, de această dată fiind vorba despre un produs destinat pasionaților de jocuri PC. ASUS Strix Pro sunt încadrate în categoria gaming, acolo unde producătorul taivanez avea deja divizia ROG. Introducerea Strix rămâne sub semn de întrebare, dar nu asta contează prea mult.
Iată că revenim cu un review auto pe Gadget.ro și de această dată fiind vorba tot despre un Ford. Până ce alți importatori ne vor mai acorda mașini la test, rămâne ca azi să prezentăm pe larg impresiile legate de Ford Kuga 2.0 TDCi 182 CP M6 4WD, după câteva zile la bord și cu […]
Nu a trecut prea multă vreme de când am testat ultima pereche de căști. Totuși, astăzi vom analiza un gadget care, spre deosebire de majoritatea celor ce ajung pe la noi, nu a fost trimis spre review de la vreun producător, importator sau magazin online.
Modul în care se desfășoară traficul auto din țara noastră este atât de ciudat, cu foarte puțini șoferi care respectă constant regulile de circulație, încât un gadget pentru înregistrarea video din mașină a devenit, zic eu, obligatoriu.
Razer sunt cunoscuți în principal pentru perifericele și accesoriile destinate pasionaților de jocuri pe PC. Produsul pe care îl testăm astăzi nu face însă parte din seria de gaming, fiind vorba de o pereche de căști on-ear.
Smartphone-urile se găsesc deja într-o varietatea foarte mare de modele, de la din ce în ce mai mulți producători sau companii ce fac doar rebranding, fără a interveni prea tare în procesul de fabricație.
Evolio iSmart Pro este cea de-a doua cameră video de acțiune pe care am ocazia să o testez. Prima a fost dintr-o altă categorie de preț și în consecință rezultatele au fost altele.
Evoluția smartphone-urilor nu s-a simțit doar în materie de sporire a performanțelor hardware, cât mai ales în creșterea diagonalei ecranelor. Aceste două aspecte sunt practic interconectate, întrucât este mult mai ușor pentru un producător să integreze soluții de procesare foarte performante în corpuri cu volum ridicat.