Atacul efectuat de către Rusia asupra Ucrainei s-a lăsat cu sancțiuni importante din partea SUA. Ele amintesc puțin de modul în care Departamentul de stat american s-a comportat cu Huawei.
Pe 28 februarie începe MWC 2022 din Barcelona. Este o ediție ce va fi ținută cu prezență fizică, după 2 ani de zile în care contextul pandemic a făcut ca un eveniment în formatul clasic să fie imposibil de realizat.
Staţia Spaţială Internaţională (SSI) este folosită la comun de Rusia, Statele Unite ale Americii şi alte 16 ţări parte din programul spaţial. Acest domeniu este unul în care, cel puţin teoretic, Rusia şi Statele Unite ale Americii se înţeleg, au o colaborare satisfăcătoare.
Apple a ales să accepte și să respecte legislația din Rusia, iar iPhone-urile și iPad-urile vor avea o suită de aplicații preinstalate în procesul de setare inițială. Lista este furnizată de către guvernul din Rusia.
Rusia se declară o ţară democratică, însă realitatea pare să o contrazică în fiecare zi. Dacă în urmă cu câteva săptămâni vă scriam că în această ţară a fost interzisă reţeaua de socializare LinkedIn, în presa de specialitate a apărut o altă situaţie cel puţin bizară: guvernul rus vrea să interzică jocul FIFA 2017 pe […]