Samsung GALAXY M10
Samsung GALAXY M30 – noi detalii
Samsung GALAXY M10 şi M20 au fost bine primite de presa de specialitate şi de internauţi, însă adevărata provocare va veni în momentul în care cele două device-uri vor fi disponibile la comercializare (momentan au fost doar două valuri de flash sale prin India cu cantităţi limitate).
Samsung GALAXY M10 – display IPS de 6.2 inch, procesor Exynos octa-core și cameră duală cu 13 + 5 Megapixeli de la 467 lei
Samsung GALAXY M10 și M20 sunt smartphone-urile prin care compania sud-coreeană și-a propus să îndrepte situația pe piața din India și mă gândesc că nu ar avea de ce să nu le aducă și în alte piețe emergente, în România s-ar potrivi la fix.
Seria GALAXY M de la Samsung porneşte la drum cu stângul
Samsung se pregăteşte să lanseze noua serie de smartphone-uri GALAXY M, una ce ar trebui să ofere un raport calitate-preţ cel puţin la acelaşi nivel cu concurenţa. Producătorul sud-coreean va lansa primele device-uri din această gamă pe 28 ianuarie în cadrul unui eveniment organizat în India.
Bursa zvonurilor: Prețurile din India pentru Samsung GALAXY M10 și M20 – de la 522 lei
Din start trebuie să spun că suntem la bursa zvonurilor, GALAXY M10 și M20 vor fi lansate în India pe 28 ianuarie. La momentul respectiv o să avem detaliile pe masă (specificații, preț, disponibilitate).
GALAXY M10, M20 și M30 – răspunsul Samsung la Honor, Redmi și Realme de la Huawei, Xiaomi și Oppo?
Pe 28 ianuarie urmează a fi prezentată o nouă serie de telefoane mobile de la Samsung. Despre cele trei modele ce vor fi anunțate în această gamă se cunosc suficient de multe detalii. Este vorba despre Samsung GALAXY M10, M20 și M30.
Samsung GALAXY M10 – câteva specificaţii hardware
În contextul în care vânzările de telefoane inteligente sunt într-un declin puternic, anul 2019 se anunţă unul al schimbărilor pentru Samsung. Una dintre aceste schimbări va fi reprezentată de fuziunea seriilor GALAXY J, GALAXY C şi GALAXY On în GALAXY M.