Vernee Apollo și OnePlus 3T sunt două telefoane emblematic pentru modul în care smartphone-urile chinezești au evoluat în 2016. Pe de o parte, Vernee Apollo abia ce a intrat în piață și vine din partea unui jucător nou.
Vernee Apollo a fost primul smartphone anunțat de către compania chineză, dar abia pe sfârșit de 2016 au pornit precomenzile, iar livrările încep de la mijlocul lui decembrie.
Vernee a început a-și face reclamă prin Vernee Apollo, flagship cu procesor MediaTek Helio X25. Totuși, au început a promova Vernee Apollo Lite, Vernee Thor, iar în vara au anunțat Vernee Mars. Apollo părea a fi un proiect la care au renunțat din mers.
În prima parte a anului 2012 Samsung menţiona greşit în promovarea proaspătului lansat Samsung Galaxy Beam o memorie gigant de 6 GB RAM. La momentul respectiv nimeni nu ar fi crezut că la 4 ani distanţă producătorul chinez Vivo va lansa primul telefon inteligent cu o asemenea cantitate de memorie RAM.
Vernee este un nou brand pe piaţa smartphone-urilor chinezeşti care promite foarte multe telefoane interesante. După Vernee Thor şi Vernee Apollo, producătorul chinez a oferit primele informaţii şi despre Vernee Apollo Lite.
Acum câteva zile vă scriam că un nou producător chinez îşi doreşte să intre puternic pe nişa telefoanelor inteligente. Numele său este Vernee, iar flagship-ul cu care vrea să atragă se numeşte Vernee Apollo.
Există producători chinezi care stau în umbră şi se mulţumesc cu câştiguri modeste, însă din când în când apare câte unul care vrea să iasă în evidenţă de la prima lansare (în stilul OnePlus). Cel mai nou brand din domeniul telefoanelor inteligente este Vernee. Compania promite să lanseze până în aprilie două noi smartphone-uri: Vernee […]