Tesla Model Y în varianta Standard sau la ce renunți pentru 5000 dolari mai puțin

gAuto
/
/
8 oct. 25
/

Tesla a lansat varianta standard de la Model Y, una ce este mai ieftină și face mai multe concesii spre a obține prețul respectiv.

Cred că Tesla își dorește să concureze mai bine cu automobilele electrice chinezești sau cele provenite din Europa, scopul fiind a avea modele mai ieftine în gamă. De aici au reieșit variantele standard de la Tesla Model Y și Model 3.

Care sunt specificațiile Tesla Model Y în varianta standard?

  • autonomie de 516 km oferită de o baterie de 69kWh, cu 12% mai mică ce se încarcă la maxim 250 kW;
  • jante de 18 sau 19 inci;
  • viteza maximă este de 201 km/h, iar 0 – 96 km/h îi realizează în 6.8 secunde;
  • interior doar în culoarea neagră cu piele vegană și textil;
  • trei variante de culoare: Stealth Gray – inclus, Alb – 1000 dolari în plus, Negru – 1500 dolari în plus;
  • control pentru scaun în centru și nu pe scaun în sine;
  • fără lumină ambientală la interior;
  • 7 difuzoare vs 15 difuzoare + 2 subwoofere;
  • fără scaune ventilate, scaunele față sunt încălzite;
  • oglinzile se pliază manual și nu electric;
  • fără ecran între cele două scaune din față;
  • geamurile sunt într-un singur strat și nu dublu laminat precum la versiunea premium;
  • fără bara luminoasă din față și a fost eliminată și cea indirectă din partea spate.

Cei ce pun preț pe elementele eliminate de mai sus se vor orienta spre varianta mai scumpă. Dacă stai să te gândești, poți avea un automobil fără oglinzi reglabile electric, fără lumină ambientală la interior, fără bara luminoasă etc. Autonomia văd că nu este sacrificată în regim maxim. Sincer, geamurile dublu laminate mi se par a fi cea mai mare concesie.

Prețul în SUA este de 39.990 dolari. Tesla Model Y în varianta Standard înțeleg că momentan va fi adusă strict în SUA, dar dacă va avea succes comercial sunt sigur că vor încerca și piețele din Europa etc cu un model de Model Y mai ieftin.

Au restructurat cumva gama și avem Tesla Model Y după cum urmează:

Tesla Model Y Standard cu tracțiune spate – 39.990 dolari;

Tesla Model Y Premium cu tracțiune spate – 44.990 dolari;

Tesla Model Y Premium cu tracțiune integrală – 48.990 dolari;

Tesla Model Y Performance cu tracțiune integrală – 57.490 dolari;

Tesla Model 3 a primit la rândul său o variantă Standard. Prețurile încep de la 36.990 dolari în SUA, iar detaliile de mai sus sunt valide și în cazul său.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

MG4 EV Urban ce în China are un preţ de plecare de sub 10.000 de dolari, va ajunge pe canal oficial în România la un preţ de peste 30.000 de dolari

În septembrie 2025 cei de la MG lansau în China noua versiune a modelului electric MG4. Aceasta avea un preţ de plecare de sub 10.000 de dolari şi venea cu o baterie de 42.8 kWh.

Chinezii de la CATL anunţă lansarea bateriei 5C, una care promite să ofere o durată de viaţă mai mare decât cea a maşinii (până la 1.8 milioane de kilometri şi încărcare constantă fast charge)

Contemporary Amperex Technology Co. Ltd (CATL) este unul dintre cei mai mari producători globali de baterii pentru maşini electrice şi are ca parteneri nume importante din industria auto precum Tesla, BYD, Daimler, Toyota, BMW sau Volkswagen.

Dacia Spring a fost numită de Green NCAP drept cea mai eficientă maşină electrică din Europa din 2025

În 2019 cei de la EuroNCAP (oferă cunoscutele stele de siguranţă cu care unii producători se laudă prin prezentări) au lansat un nou proiect, unul care să arate utilizatorilor cât de prietenoase sunt maşinile noi cu mediul înconjurător.