TOP 10: Cele mai bune smartphone-uri cu Android pe care le poţi cumpăra la sub 1500 lei în România

28/06/2016

Piaţa telefoanelor inteligente este una aflată într-o continuă mişcare şi într-o continuă schimbare. Preţurile sunt diferite de la o zi la alta, smartphone-uri noi apar ca ciupercile după ploaie, iar dacă astăzi eşti mulţumit de pe terminalul pe care îl ai, mâine s-ar putea să îţi doreşti altul.

Majoritatea utilizatorilor care ne scriu au bugete limitate, iar cele mai căutate telefoane sunt cele mid-range cu preţuri cuprinse între 1000 – 1500 lei. Pentru cei care doresc achiziţia unui smartphone în această perioadă, am alcătuit un TOP 10 al celor mai bune device-uri ce utilizează sistemul de operare Android şi au preţul mai mic de 1500 lei.

10. HTC One X9 – 1488 lei;

HTC-One-X9-9

HTC One X9 este un smartphone care are puţin din toate şi pare a fi tiparul standard al unui terminal mid-range.  Nu are un design care te atragă prea mult, însă oferă un hardware care duce cam tot ce există la ora actuală în Google Play, Android 6.0 Marshmallow şi o cameră foto de 13 megapixeli cu rezultate decente.

  • display IPS de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920×1080 pixeli) cu o densitate a pixelilor de 401 ppi;
  • procesor octa-core MediaTek Helio X10 pe 64 biţi tactat la 2.2 GHz, Power VR G6200 GPU, 3 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD de până la 2 TB;
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • dual-SIM, 4G cu viteze de până la 150 Mbps în download, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, radio FM;
  • cameră foto de 13 Megapixeli, OIS, autofocus, flash dual-LED şi dual-tone + cameră frontală de 4 Megapixeli cu tehnologie UltraPixel şi deschidere f/2.0;
  • baterie de 3000 mAh, 7.99 mm grosime şi 173 g. greutate.

9. HTC One M8 – 1189 lei;

HTC-One-M8-20-630x420

Chiar dacă au trecut mai bine de 2 ani de la lansarea oficială, HTC One M8 continuă să fie unul dintre cele mai frumoase device-uri din piaţă, iar difuzoarele frontale BoomSound şi camera frontală de 5 megapixeli întregesc un peisaj frumos. Nici la capitolul hardware nu stă rău deloc, iar HTC a lansat deja update-ul oficial la Android 6.0 Marshmallow. Toate aceste informaţii asezonate cu un preţ de sub 1200 lei, transformă HTC One M8 într-o alternativă excelentă.

  • display Super LCD3 de 5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 441 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 801 quad-core la 2.3 GHz, Adreno 330 GPU, 2 GB RAM, 16 / 32 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB;
  • Android 4.4 KitKat cu update la Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G și viteze în download de până la 150 Mbps, Wi-Fi în standardele a/b/g/n/ac, Wi-Fi direct, dual-band, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, NFC, port infraroșu, microUSB cu MHL, USB on-the-go, USB host, jack de 3.5 mm, A-GPS și GLONASS;
  • dual 4 Megapixeli, autofocus, dual-LED flash și dual-tone, dimensiune a pixelului de 2 microni, detecție a feței și a zâmbetului, stabilizare video, sunet stereo, filmează la 1080p cu 60 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli ce filmează la 1080p cu 30 fps, HDR
  • baterie de 2600 mAh, 160 gr. și 9.4 mm grosime.

8. Xiaomi Mi 4c – 1099 lei;

Xiaomi-Mi-4c-21-960x640

Chiar dacă nu este importat oficial în România, Xiaomi Mi 4c este un terminal cu un raport calitate-preţ foarte bun, mai ales că la 1099 lei vorbim de versiunea cu 3 GB RAM + 32 GB spaţiu de stocare. Primiţi un procesor hexa-core Snapdragon 808, Android 5.1.1 Lollipop cu MIUI 7, port USB Type-C, port infraroşu şi o construcţie simplă, dar compactă. Xiaomi Mi 4c chiar este o ofertă foarte tentantă pentru oricine.

  • ecran IPS OGS de 5.0 inci cu rezoluție Full HD 1920 x 1080 pixeli și densitate de 441 ppi;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 808 de tip hexa-core pe arhitectură big.LITTLE cu 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz și 2 x ARM Cortex-A57 la 1.8 GHz, accelerator grafic Adreno 418, 2 / 3 GB memorie RAM și 16 / 32 GB spațiu de stocare;
  • Android 5.1.1 Lollipop cu MIUI 6 şi update promis la MIUI 7;
  • dual-sim, 4G LTE, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, dual-band, bluetooth 4.0, GPS cu A-GPS, GLONASS, Radio FM, port infraroşu, port USB Type-C și jack de 3.5 mm;
  • 13 Megapixeli, filmează Full HD 1080p cu 30 fps, flash dual-LED și cameră frontală de 5 Megapixeli cu diverse funcţii de înfrumuseţare;
  • baterie de 3080 mAh cu funcţia Quick Charge 2.0, greutate de 132 grame și 7.8 mm grosime.

7. ASUS Zenfone Selfie – 1049 lei;

ASUS-Zenfone-Selfie-13-960x640

ASUS Zenfone Selfie este unul dintre cele mai ieftine telefoane cu 3 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare. Dispune de una dintre cele mai bune camere frontale puse pe un smartphone până la această oră, capace interschimbabile, sunet clar şi o autonomie care va mulţumi majoritatea utilizatorilor. Din păcate ASUS a ales pentru acest terminal un procesor mediocru, Qualcomm Snapdragon 615, însă limitările sale se văd în condiţii dure de folosinţă. Dacă nu aveţi ştacheta ridicată prea sus, iar bugetul este primordial, ASUS Zenfone Selfie este o variantă de analizat.

  • display IPS LCD de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 615 pe 64 biţi, accelerator grafic Adreno 405, 3 GB memorie RAM şi 32 GB memorie internă + suport pentru card microSD de până la 64 GB;
  • Android 5.0 Lollipop.
  • 4G / LTE, dual-sim, Wi-Fi, bluetooth 4.0, port microUSB 2.0, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS;
  • cameră foto de 13 megapixeli cu dual-LED flash, deschidere F/2.0, 1/3.2″ senzor Toshiba şi autofocus cu tehnologie laser + cameră frontală de 13 megapixeli cu dual-LED flash, deschidere F/2.2, 1/3.2″ senzor Toshiba şi autofocus cu tehnologie laser;
  • baterie de 3000 mAh, 10.8 mm grosime şi 179 g. greutate.

6. LeEco Le 2 – 1008 lei;

LeEco-2-3

Cel mai ieftin smartphone din acest top este cu siguranţă LeEco Le 2, iar dacă nu mă înşel este şi cel mai nou lansat dintre toate. LeEco nu este o firmă mult prea cunoscută în România, însă produsele sale sunt calitative, cu estetică plăcută şi preţuri foarte avantajoase. Minusul acestui producător este acela că nu prea oferă update-uri după lansări, astfel că riscaţi să rămâneţi cu Android 6.0 Marshmallow cu interfaţa EUI 5.8. Fie vorba între noi, pentru 1000 lei + garanţie 2 ani, LeEco Le 2 este o variantă care merită toţi banii. Uitaţi-vă la hardware.

  • ecran de 5.5 inch cu rezoluție 1920 x 1080 pixeli;
  • procesor MediaTek Helio X20 de tip deca-core cu un dual-core la 2.3 GHz pe Cortex-A72, un quad-core la 2.0 GHz pe Cortex-A53 și un quad-core la 1.4 GHz pe Cortex-A53, GPU Mali-T880 MP4, 3 GB de memorie RAM LPDDR3, 32 GB spațiu de stocare tip eMMC 5.1 NAND;
  • dual-sim, 4G LTE Cat 6, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac dual-band (2.4 și 5 GHz), bluetooth 4.2, GPS, GLONASS, USB Type-C;
  • Android 6.0 Marshmallow cu interfața EUI 5.8;
  • cameră principală de 16 Megapixeli cu autofocus cu detecție de fază, cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 3000 mAh, 7.5 mm grosime și greutate de 153 grame.

5. LG Nexus 5X – 1058 lei;

LG-Nexus-5X-21-960x640

Marele avantaj al lui LG Nexus 5X este acela că cel puţin în următorii 2 ani veţi primi update la cele mai noi versiuni de Android direct de la Google. Veţi primi astfel sistemul de operare în cea mai pură stare posibilă. Pentru a fi smartphone-ul mid-range ideal mi-aş fi dorit să aibă 3 GB RAM, însă aşa este doar o altă alternativă. Recomandarea mea este versiunea cu 32 GB spaţiu de stocare, variantă ce ajunge undeva pe la 1300 – 1350 lei.

  • display IPS de 5.2 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 808 de tip hexa-core cu 2 x ARM Cortex-A57 și 4 x ARM Cortex-A53, Adreno 418 GPU, 2 GB RAM, 16 sau 32 GB spațiu de stocare;
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G / LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, port USB type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS;
  • 12.3 Megapixeli cu f/2.0 și dimensiune a pixelului de 1.55 microni, fără OIS, filmează la 2160p, cameră frontală;
  • baterie de 2700 mAh, 136 gr. și 7.9 mm grosime.

4. Huawei P9 Lite – 1139 lei;

huawei p9 lite

Huawei P9 Lite este pariul celor de la Huawei în ţara noastră pe segmentul mid-range, iar efoturile de marketing sunt considerabile pentru a-l transforma într-un succes.  Îmi place că primim un smartphone elegant, echipat cu senzor de amprentă, display FullHD, Android 6.0 Marshmallow cu Emotion UI + suport pentru o bună perioadă de timp, cameră foto de 13 megapixeli cu rezultate bune şi conectivitate 4G cu viteze în download de până la 300 Mbps. Şi aici mi-aş fi dorit un 3 GB memorie RAM, însă va trebui să ne mulţumim doar cu cei 2 GB prezenţi. Când preţul va ajunge pe la 1000 lei, cu siguranţă Huawei P9 Lite va deveni un veritabil best-buy.

  • display IPS de 5.2 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli;
  • procesor HiSilicon Kirin 650 de tip octa-core cu 4 x ARM Cortex-A53 la 2.0 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.7 GHz, Mali-T830 MP2, 2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot combo (2 x SIM sau 1 sim + 1 microSD de până la 128 GB);
  • Android 6.0 Marshmallow cu Emotion UI;
  • 4G cu viteze de până la 300 Mbps în download și 50 Mbps în upload, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, radio FM, cititor de amprentă;
  • 13 Megapixeli cu f/2.0, autofocus, LED flash, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli cu f/2.0 și LED flash;
  • baterie de 3000 mAh, 147 gr. și 7.5 mm grosime.

3. LG G Flex 2 – 1179 lei;

LG-G-Flex-2-17-630x420

Chiar dacă vorbim de versiunea cu 2 GB RAM şi 16 GB spaţiu de stocare, LG G Flex 2 este unul dintre cele mai ieftine smartphone ce utilizează Qualcomm Snapdragon 810, poate cel mai puternic procesor din 2015. Telefonul este unul foarte echilibrat, cu un hardware puternic şi un design original cu care sigur veţi atrage atenţia. Personal recomand să urmăriţi acest device, deoarece au fost oferte şi mai avantajoase (sub 1100 lei).

  • display P-OLED curbat de 5.5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli și protejat cu Corning Gorilla Glass 3;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 810 de tip octa-core pe arhitectură big.LITTLE cu 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz și 4 x ARM Cortex-A57 la 2 GHz, versiune cu 2 GB RAM și 16 GB / 32 GB spațiu de stocare sau 3 GB RAM și 32 GB spațiu de stocare, Adreno 430 GPU, slot pentru microSD de până la 128 GB;
  • Android 5.0.1 Lollipop;
  • 4G cu viteze de până la 450 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, NFC, A-GPS și GLONASS, port infraroșu, radio FM stereo cu RDS, microUSB, jack de 3.5 mm;
  • 13 Megapixeli cu autofocus bazat pe tehnologia laser, stabilizare optică de imagine, dual-LED flash, detecție a feței, HDR, sunet stereo, filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 2.1 Megapixeli ce filmează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 3000 mAh cu QuickCharge de la 0 la 50% în sub 40 de minute de când a fost pus la încărcat, 142 grame și grosime între 7.1 și 9.4 mm.

2. LG G4 – 1489 lei;

LG-G4-19-960x640

Preţul lui LG G4 a scăzut foarte mult după lansarea lui LG G5, iar în acest moment versiunea cu capac din piele a ajuns să coste mai puţin de 1500 lei. Cu siguranţă este un preţ foarte bun, iar caracteristicile sale sunt excelente: una dintre cele mai bune camere foto din 2015, capace interschimbabile şi acces la baterie, compact, elegant, display excelent, pachet hardware foarte potent, ce să mai, prea bun, prea ca la ţară. Sunt absolut sigur că preţul va fi şi mai aşezat, iar în toamnă, poate chiar de Black Friday îl vom vedea pe la 1200 – 1300 lei. Wow !

  • display IPS Quantum Display uşor curbat (Slim Arc design) de 5.5 inch cu rezoluție QHD (2560 x 1440 pixeli), o densitate a pixelilor de 538 ppi și protejat cu Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 808 de tip hexa-core pe arhitectură big.LITTLE cu 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz și 2 x ARM Cortex-A57 la 1.8 GHz, accelerator grafic Adreno 418, 3 GB memorie RAM și 32 GB spațiu de stocare, slot pentru microSD de până la 128 GB;
  • Android 5.1 Lollipop cu LG UX 4.0 și update la Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G cu viteze de până la 300 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, NFC, A-GPS și GLONASS, port infraroșu, radio FM stereo cu RDS, microUSB, jack de 3.5 mm;
  • 16 Megapixeli cu senzor de 1.26 inci, deschidere f/1.8, stabilizare optică de imagine OIS 2.0 pe 3 axe, dual-LED flash, detecție a feței, HDR, sunet stereo, filmare în format 4K, cameră frontală de 8 Megapixeli ce filmează la 2160p;
  • baterie de 3000 mAh ce poate fi încărcată wireless prin intermediul unui capac special, 155 grame și grosime de 9.8 mm.

1. Sony Xperia Z3 Plus – 1465 lei.

sony_xperia_z3_plus

Când m-am gândit să fac acest top, primul gând care mi-a venit în minte a fost faptul că LG G4 va câştiga. Nu m-am gândit o secundă că un smartphone Sony de top care anul trecut exact în aceeaşi perioadă costa în România 3200 lei, poate costa astăzi doar 1465 lei. Chiar dacă nu am testat acest terminal, l-am ales în dauna LG G4 pentru procesorul mai puternic, aspectul mai arătos şi preţul o idee mai mic. Cu siguranţă este cea mai bună opţiune din acest top.

  • display TRILUMINOUS de 5.2 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 810 octa-core la 1.5 GHz, Adreno 430 GPU, 3 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB;
  • Android 5.0 Lollipop cu update la Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G / LTE, Wi-Fi ac, dual-band, bluetooth 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, certificare IP65 / IP68;
  • 20.7 Megapixeli, autofocus, deschidere f/2.0, filmează la 2160p, cameră frontală de 5.1 Megapixeli;
  • baterie de 2930 mAh, 144 gr. și 6.9 mm grosime.
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.