TOP 5: Cele mai ieftine telefoane cu Windows Phone 8 [noiembrie 2014]

/
/
13 nov. 14
/

Nokia Lumia 520 a deschis calea pentru smartphone-urile ieftine cu Windows Phone 8. Cred că este și cel mai vândut telefon cu software powered by Microsoft, pe ultimii 2 – 3 ani de zile.

Între timp, Microsoft a devenit mai puțin restrictiv din a doua parte a lui 2014 și a permis companiilor de tip B-brand să intre în hora producției și comercializării de telefoane cu Windows Phone 8.1, de aici și existența unor telefoane cu preț de sub 500 lei în top.

Am selectat cele mai ieftine telefoane cu WP8 în noiembrie 2014, iar lista este formată din 2 telefoane Prestigio, 2 telefoane Nokia și un device aflat sub brand românesc. Prestigio este o companie ce are sediul în Cipru, dar originile sale sunt legate mai degrabă de Rusia. Are o prezentă destul de puternică în Europa, Orientul Mijlociu și Africa. PSP8500 și PSP8400 sunt primele sale telefoane cu WP8. Allview nu mai are nevoie de vreo prezentare, iar Nokia nici nu intră în discuție.

5. Prestigio MultiPhone PSP8500 – 549 lei la eMAG;

Prestigio-8500-Duo

Titlul de bestbuy i se potrivește din plin. La 549 lei primești un telefon cu display de 5 inch cu rezoluție HD, procesor quad-core, 1 GB RAM, cameră de 8 Megapixeli etc. Cel puțin pe hârtie promite a livra o experiență de utilizare plăcută la un preț imbatabil. 

4. Nokia Lumia 530 – 409 lei la eMAG;

Nokia-Lumia-530-2

Este urmașul lui Nokia Lumia 520, dar mai degrabă îl recomand pe predecesorul său. Microsoft Lumia 535 va fi un adevărat bestbuy, dar mai avem de așteptat 1 – 2 luni până la debutul său în stocurile magazinelor românești. Lumia 530 se bazează pe un procesor Qualcomm quad-core, în rest îl consider un downgrade față de Lumia 520 și am scris mai multe într-un articol separat.

3. Allview Impera m – 399 lei pe Allview.ro;

Allview-Impera-m (3)

Concurează direct cu Prestigio PSP8400 și Nokia Lumia 520. Prețul de debut se situează la 399 lei, iar în zilele următoare mă aștept să-l găsesc listat în toate magazinele autohtone. Momentan, Prestigio PSP8400 are date hardware mai bune și la un preț mai atractiv. Repet, momentan.

2. Nokia Lumia 520 – 399 lei la eMAG;

Nokia-Lumia-520-14

Îl pot considera un fel de veteran al acestui top cu telefoane ce rulează Windows Phone. Am unul pe acasă și am instalat Windows Phone 8.1, se descurcă destul de bine și îl consider superior unor telefoane ieftine cu Android, mai ales în ce privește fluența la nivel de interfață grafică, sunet pe jack de 3.5 mm, dar și în ce privește speaker-ul pus de defuncta companie finlandeză. Știți că divizia de telefoane mobile a Nokia a intrat în ograda Microsoft.

1. Prestigio MultiPhone PSP8400 – 329 lei la eMAG;

Prestigio-MultiPhone-PSP8400

A fost o supriză plăcută să-l văd la sub 330 lei în oferta celui mai mare magazin din țara noastră. Îl consider o alternativă fezabilă la telefoanele Android cu preț sub 350 lei. Aș vrea să văd cine are curajul să redacteze un comentariu negativ la adresa sa. Ar fi cei 512 MB RAM, dar în rest la 329 lei…

Specificații detaliate pentru cele 5 telefoane cu software Microsoft:

specificatii-telefoane-ieftine-cu-Windows-Phone-8.1

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Oferta zilei: smartphone Motorola cu 256 GB stocare, NFC şi baterie de 7000 mAh la doar 540 lei

Cei de la Motorola au în portofoliu smartphone-uri pentru toate buzunarele, iar cel pe care îl voi prezenta în articolul de faţă este unul entry-level, unul gândit mai mult ca telefon secundar sau ca soluţie pentru cei care nu au aşteptări prea mari.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.