TOP 5: Cele mai utilizate minciuni de către producători în promovarea smartphone-urilor

/
/
18 sept. 16
/

Un producător cu un departament de marketing bine organizat poate vinde mult mai multe device-uri comparativ cu un altul care are un produs mai bun, însă nu excelează la capitolul promovare. Un exemplu concret în acest sens este Samsung, care deşi are terminale cu preţuri de comercializare piperate, reuşeşte prin campanii de marketing bine targetate să facă vânzări uriaşe la nivel mondial.

Cu toate acestea marketingul este de foarte multe ori înşelător, iar un necunoscător poate acumula informaţii mincinoase fără a avea habar de acest lucru. Probabil pe acest aspect se bazează şi specialiştii din publicitate deoarece  mesajele se adresează maselor care nu au cunoştinte avansate. Există oameni care vor un telefon cu ecran mare, să aibă Android, să fie frumos şi să coste puţin. Cam aceasta este limita lor de filtrare a informaţiilor. Restul sunt amănunte care contează prea puţin.

Dacă totuşi există români care vor să intre într-un magazin cu un minim de cunoştinţe, am selectat un top al celor mai utilizate minciuni sau neadevăruri în promovarea telefoanelor inteligente. Acestea nu sunt noi, însă peste 90% din populaţia ţării nu are habar de ele.

  1. Spaţiul de stocare promovat nu este identic cu spaţiul de promovare utilizabil;

spatiu-de-stocare-in-telefon

Absolut toate smartphone-urile sunt caracterizate ca având un spaţiu de stocare de 16 GB, 32 GB, 64 GB etc. În realitate niciun telefon nu va oferi utilizatorului spaţiul promovat cu atâta ardoare. De obicei cel de 16 GB va avea liberi cam 11 GB, cel de 32 GB va oferi utilizatorului cam 26 GB şi tot aşa.

Îmi aduc aminte că prin 2013 exista iPhone 5C-ul cu o capacitate de stocare de 8 GB. În realitatea liberi erau puţin peste 5 GB, iar cum terminalul nu oferea suport pentru card microSD, vă imaginaţi ce drama au trăit acei utilizatori care după câteva fotografii şi ceva muzică îşi dădeau seama că nu prea mai au spaţiu de stocare.

  1. Autonomia promovată de producător nu poate fi atinsă niciodată;

autonomie

Majoritatea companiilor promovează smartphone-urile ca atingând până la X ore de autonomie în stand-by sau în convorbire. Acele cifre sunt simple calcule teoretice care în realitate nu vor fi atinse niciodată. Dacă sunteţi în căutarea unui terminal care să ofere o autonomie ridicată, recomandarea mea este să citiţi review-uri pe diverse site-uri de specialitate pentru a afla care este autonomia reală obţinută într-o utilizare obişnuită.

  1. Diverse denumiri pompoase pentru tehnologiile utilizate în realizarea ecranelor;

optic-amoled

De obicei acest tip de promovare apare la producătorii mai consacraţi şi la produse de top. Aceştia brevetează aşa zise tehnologii cu denumiri care mai de care mai sofisticate, tocmai pentru a le utiliza agresiv în promovările ulterioare. În realitate vedem cam aceleaşi ecrane AMOLED sau IPS de foarte bună calitate cu mici modificări de importanţă scăzută.

Spre exemplu la lansarea telefonului OnePlus 3, producătorul chinez a menţionat că device-ul utilizează noul display Optic AMOLED. În realitate acesta este un Super AMOLED la care OnePlus a făcut ceva schimbări minore, însă noua denumire dă super bine în campaniile de marketing. Vorbim de aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie.

  1. Hardware demn de lumea PC-urilor ce nu este utilizabil;

vivo

În ultima perioadă au apărut smartphone-uri cu putere de procesare uriaşă ce utilizează chiar şi 6 GB RAM (în curând chiar şi 8 GB RAM). În realitate aceste componente nu pot fi utilizate la întreaga lor capacitate deoarece software-ul nu avansează în acelaşi ritm cu hardware-ul.

În plus majoritatea producătorilor “uită” după ceva timp să mai facă update-uri, iar acel hardware super-mega potent rămâne utilizat modest raportat la capacitatea sa reală. Cu toate acestea cine nu vrea un smartphone cu 6 GB RAM ? Mai contează la ce ne ajută ?

  1. Promovarea de caracteristici inedite ce sunt inutile fără un accesoriu separat.

incrcare-wireless

Nu este o practică utilizată mereu, însă există cazuri când un producător lansează un smartphone cu ceva caracteristici inedite şi utile, fără a menţiona că terminalul nu vine în echipare standard cu respectiva abilitate.

Spre exemplu este promovată în exces capacitatea de încărcare wireless a unui device, fără a se menţiona că pentru a face acest lucru trebuie achiziţionat separat un suport special care nu este deloc ieftin.

Categorii: Opinie, Recomandari
Cuvinte cheie: hardware, smartphone, top 5
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cum se prezintă grila de programe tv şi radio a celor de la DIGI la început de 2026 şi care este oferta în materie de abonamente?

DIGI este cel mai mare operator pe piaţa de televiziune din România, la jumătatea anului 2025 compania având o cotă de piaţă de 76%. Locurile 2 şi 3 sunt ocupate, la foarte mare distanţă, de Orange cu o cotă de piaţă de 13% şi Vodafone cu o cotă de piaţă de 9%.

2025 a fost un an record pentru producătorii auto chinezi în România, numărul înmatriculărilor crescând de 6 ori comparativ cu 2024 (cele mai de succes nume au fost MG, BYD, Geely şi Chery)

Piaţa auto de maşini noi din România a avut un an tensionat, însă luna decembrie a fost una de vis (+54.36% vs decembrie 2024), astfel că la nivel de 2025 putem vorbi de o creştere mică de 3.77% vs 2024 (156.083 unităţi înmatriculate).

ZTE nubia Air – review (Subțire atât în talie, cât și ca preț)

Apple și Samsung au mizat în 2025 pe segmentul smartphone-urilor foarte subțiri și destul de ușoare, dar au făcut asta strict pe zona premium, cu prețuri pe măsură. Succesul nici unuia dintre cele două modele nu a fost nici pe departe cel scontat, așa că informațiile care circulă acum sunt unele ce anunță renunțarea sau,…