TOP 5: Piața de smartphone-uri în România pe primele 3 luni din 2021 (Samsung este no. 1, creștere spectaculoasă pentru Xiaomi, cădere puternică pentru Huawei)

/
/
6 mai 21
/

Xiaomi a oferit mai multe detalii legate de evoluția pieței de smartphone-uri din România pe primele 3 luni din 2021. Sunt câteva trenduri interesante, Samsung își păstrează fotoliul de lider incontestabil cu 50% din piață ca market share, iar companiile chinezești se repozițonează.

  1. Samsung – 50%, creștere de 4% față de primele trei luni din 2020;
  2. Xiaomi – 16%, creștere de 248% față de T1 2020;
  3. Apple – 7%, creștere de 26% față de aceeași perioadă din 2020;
  4. OPPO – 6% (aici apare valoarea zero la creștere, deși m-aș mira ca OPPO în T1 2020 să fi fost la 6%, în contextul în care au lansat primele produse pe canal oficial prin vara lui 2020);
  5. Huawei – 6% (cădere de 64%).

Informațiile vehiculate de către Xiaomi pentru România sunt de la Canalys și prezintă livrările de smartphone-uri pe T1 2021.

Au venit cu mai multe date și pentru Europa:

  1. Samsung – 35%, creștere de 21% față de T1 2020;
  2. Xiaomi – 23%, creștere de 85% față de aceeași perioadă din 2020;
  3. Apple – 19%, creștere de 22%;
  4. OPPO – 4%, creștere de 153% (vedeți de ce cred că 0% pentru România nu este valid);
  5. Huawei – 3%, scădere de 81%.

Xiaomi stă puternic în Europa Centrală și de Est, aici este locul 1 (observați că România face notă discordantă cu Samsung în fotoliul de lider).

  1. Xiaomi – 32%, creștere de 82%;
  2. Samsung – 31%, creștere de 28%;
  3. Apple – 8%, creștere de 17%;
  4. Honor – 5%, nicio evoluție față de aceeași perioadă de trei luni din 2020;
  5. Huawei – 4%, scădere de 83%.

Sunt câteva concluzii ce merită a fi trase pe repede înainte. Xiaomi crește precum Făt-Frumos și pare a fi brandul aflat în pole positon spre a prelua locul Huawei. OPPO încă se află într-o poziție modestă față de ambițiile companiei, dar abia ce își calibrează ofertele & produsele pentru continentul european. Mă aștept la o luptă la baionetă între brandurile BBK și Xiaomi.

Samsung ar trebui să-și facă ceva griji legate de avansul Xiaomi, probabil de aici și actualizarea majoră de preț făcută pe mid-range-urile de pe seria A (A52 și A72, la doar câteva săptămâni de la debut). Huawei nu mai are stocuri de produse și nu are cu ce să iasă în față. Este imposibil să ai prezență fără smartphone-uri în stoc.

Categorii: Smartphone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Oferta zilei: Honor Magic8 Lite în varianta cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare costă acum 1710 lei

Honor România a lansat pe final de ianuarie două noi smartphone-uri interesante: Honor Magic8 Lite şi Magic8 Pro. Ambele device-uri pun accent pe o experiență de utilizare matură, cu multe funcții AI integrate, iar gradul lor de rezistenţă este cu mult peste media industriei.

Google Pixel 10a sau cum arată o ciorbă reîncălzită (luminozitate a display-ului cu 10% mai mare, bluetooth 6.0 și SMS-uri via satelit, încărcare la 30W și atât)

Google a prezentat Pixel 9a..., scuze - pe ăsta l-au lansat în martie 2025. Pixel 10a este cel mai mic upgrade pe care l-a primit vreodată un telefon de la o generație la alta. Au dat puțin refresh la culori și aproape atât.

HUAWEI Mate X7 – review (Nu-i chiar CameraPhone, dar putem să-i spunem CameraFold!)

Anul acesta ar putea fi cel în care vânzările de smartphone-uri pliabile să explodeze. Spun asta fiindcă sunt zvonuri ce par tot mai aproape de adevăr despre Apple, care ar urma să prezinte și să lanseze comercial primul pliabil din istoria companiei.