Astăzi am avut o zi oribilă. După ce că aveam o stare groaznică datorată, presupun, în mare parte schimbărilor de vreme. Organismul meu nu este făcut să „ruleze” la 25 de grade Celsius şi a doua zi să coboare în frigider la 5 grade de pe aceeaşi scară de valori.
Microbuzul m-a făcut să aştept 50 de minute şi culmea era să fie ultima călătorie pe care o fac. În Găeşti pe la 16.10 este aglomerat pentru că lumea iese de la fabrica de frigidere, Arctic. Şoferul microbuzului de Bucureşti -Piteşti se săturase să aştepte în coloană, care apropo nu este ca acelea din Bucureşti, şi a trecut pe contrasens într-o sesiune de depăşiri furibunde.
La un moment dat era o curbă şi un Opel Corsa semnalizase schimbarea de sens. Normal că Schumacher de Colentina nu l-a observat decât în ultimul moment şi a tras violent de volan, vreo doi pasageri au fost făcuţi bagaj şi s-a oprit la vreo doi metri de o clădire, schimbând şi direcţia de mers. Noroc că era spaţiu de eşapare (ca la circuitele din Formula 1) că altfel se ducea căruţa la vale de tot. Eram în spate şi posibil scăpam doar cu vânătăi.
Ce este aiurea?
Şoferul nici nu a conştientizat greşeală şi responsabilitatea sa şi îl făcea vinovat pe cel cu Corsa care nu a semnalizat „decât în zece metri” cum literal spunea. Nu se gândea la avalanşa sa de depăşiri. Şi legea spune că autovehiculul din spate are obligaţia să se asigure, mai ales un vehicul de transport călători.
Este a doua oară când face drăcii. Data trecută a vrut să demonstrez unui moş ce înseamnă să te ridici de pe scaun prea devreme. Adică ce riscuri sunt implicate. A pus o frână brusc, fără să se asigure, şi omul s-a lovit foarte tare la picior. Nu a comentat nimic. Era bucuros că a scăpat de nebun.
Ce să mai lungesc vorba. Un şofer de mare angajament!
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.