UMi Touch – smartphone cu display FullHD, 3 GB RAM şi baterie de 4000 mAh la 620 lei

/
/
13 mai 16
/

UMi a demarat zilele acestea o campanie agresivă de promovare a noului său smartphone UMi Touch, un device unibody construit din metal, cu specificaţii hardware ce îl recomandă drept un terminal mid-range şi cu cea mai nouă versiune a sistemului de operare Android.

Ca puncte forte regăsim display-ul de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, 3 GB RAM, camera foto de 13 megapixeli cu senzor SONY IMX328, conectivitate dual-sim 4G şi acumulatorul de 4000 mAh ce promite o autonomie decentă. Ca puncte slabe regăsim procesorul octa-core MediaTek MT6753 destul de modest (datorită GPU-ului slab, jocurile puternice din Google Play vor merge foarte greu), spaţiul de stocare de doar 16 GB (în realitate vor fi probabil 11-12 GB) şi lipsa garanţiei în România.

UMi Touch 25

UMi Touch are un preţ standard recomandat de 170 dolari, însă pentru un număr limitat de terminale se oferă un discount de 40 dolari. Pentru a beneficia de acest discount, trebuie să intraţi pe site-ul oficial şi să aplicaţi codul wsxag98d. După aplicarea acestui cod veţi primi un cupon pe care îl veţi putea aplica în coşul de cumpărături după finalizarea comenzii pe site-ul partener. La preţul de 130 dolari veţi mai plăti şi 20% TVA, ieşind astfel suma finală de 156 dolari, adică aproximativ 620 lei.

UMi Touch

Specificaţii complete pentru Umi Touch:

  • display LTPS de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;
  • procesor MediaTek MT6753 de tip octa-core pe 64 biţi tactat la 1.3 GHz şi accelerator grafic Mali-T720, 3 GB memorie RAM DDR3 şi 16 GB memorie internă (oferă suport pentru card microSD de până la 128 GB);
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G FDD, slot combo (2 x microSIM sau 1 x microSIM + 1 x microSD), Wi-Fi a/b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS, A-GPS, GLONASS, senzor pentru citirea amprentelor;
  • 13 megapixeli cu senzor SONY IMX238 autofocus, flash dual-LED + cameră frontală de 5 megapixeli cu senzor Hynix Hi553 cu flash LED;
  • baterie de 4000 mAh, 190 g. şi 8.8 mm grosime.

UMi Touch 4

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Apple va lansa cel puțin 5 noi produse între 2 și 4 martie, printre care și un MacBook de buget

Se pare că Apple urmează ca la început de martie 2026 să nu mai organizeze un livestream keynote, ci în schimb să facă o serie de anunțuri / lansări pe durata a trei zile, mai precis între 2 și 4 martie. În ultima dintre aceste zile ar fi programat un „special Apple Experience”, despre care…

Oferta zilei: Honor Magic8 Lite în varianta cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare costă acum 1710 lei

Honor România a lansat pe final de ianuarie două noi smartphone-uri interesante: Honor Magic8 Lite şi Magic8 Pro. Ambele device-uri pun accent pe o experiență de utilizare matură, cu multe funcții AI integrate, iar gradul lor de rezistenţă este cu mult peste media industriei.

Google Pixel 10a sau cum arată o ciorbă reîncălzită (luminozitate a display-ului cu 10% mai mare, bluetooth 6.0 și SMS-uri via satelit, încărcare la 30W și atât)

Google a prezentat Pixel 9a..., scuze - pe ăsta l-au lansat în martie 2025. Pixel 10a este cel mai mic upgrade pe care l-a primit vreodată un telefon de la o generație la alta. Au dat puțin refresh la culori și aproape atât.