Veste bună pentru cei interesați să retrăiască nostalgia adusă de Windows 95. Îl pot instala sub formă de aplicație pe macOS, Windows și Linux.
Felix Rieseberg a reușit să compileze Windows 95 într-o aplicație și a publicat codul sursă pe Github. Puteți testa aplicațiile celebre integrate în software-ul Microsoft la vremea respectivă: Wordpad, MS PAINT, Minesweeper. Momentan, înțeleg că Internet Explorer nu este complet funcțional și nu încarcă paginile web.
Aplicația are 129 MB în dimensiuni și pe Github o găsiți în varianta pentru macOS și Windows. Consumă în jur de 200 MB de memorie RAM.
Windows 95 a fost o adevărată revoluție la momentul în care a fost lansat. Aici a debutat butonul de Start, a reprezentat unificarea MS-DOS și Windows. Avea și cerințe de sistem: procesor 386, 4 MB RAM și HDD de 35 MB. Procesorul Intel 386 avea frecvența între 12 și 40 MHz, pe 32-bit și a fost fabricat între 1985 și 2007.
Microsoft a folosit experiența acumulată cu Windows 95 spre a-l lansa pe Windows 98, unul dintre cele mai apreciate sisteme de operare dezvoltate de compania americană alături de XP și Windows 7. În momentul de față aș spune că avem o stagnare, exact ca în zona de telefoane mobile unde nu este cine știe ce concurență pe partea de sisteme de operare. Microsoft domină autoritar pe piața de PC, iar Google prin Android pe telefoanele inteligente. Apple se mulțumește să fie minoritar, în ambele contexte.
Apropo, cei interesați de un software modern se pot orienta spre:
Microsoft Windows 10 Pro OEM CD-KEY GLOBAL la 13,24€, iar cu codul software18% coboară la 10.73 euro;
Office2016 Professional Plus CD Key Global la 29,99 €, iar cu codul software18% coboară la 24.29 euro.