Xiaomi Redmi Note 4X a fost lansat în luna februarie a acestui an ca o variantă globală cu procesor Qualcomm Snapdragon a versiunii de bază Xiaomi Redmi Note 4. Când spun global mă refer în special la India, ţară unde Xiaomi are un nivel al vânzărilor foarte ridicat.
Producătorul chinez are un prost obicei şi anume acela de a lansa numeroase smartphone-uri cu design aproape identic. Diferenţa estetică dintre Xiaomi Redmi 4 Prime testat în urmă cu câteva luni şi Xiaomi Redmi Note 4X este minimă, iar calitatea construcţiei este aproape identică. Chiar dacă Xiaomi mai are sclipiri interesante precum Xiaomi Mi 6 sau Mi Mix, segmentele entry-level şi mid-range sunt aglomerate cu modele similare, fără prea mare personalitate.
Trecând peste această paranteză, Xiaomi o duce foarte bine în 2017, iar modelele Xiaomi Redmi Note 4 / 4X sunt principalii factori de creştere. Se estimează că în trimestrul al doilea (aprilie – iunie) compania chineză va reuşi să comercializeze peste 20 milioane de unităţi, o creştere de peste 45% comparativ cu primul trimestru.
Aceste cifre sunt explicabile în condiţiile în care device-uri precum Xiaomi Redmi Note 4X oferă rezultate mulţumitoare, iar preţurile practicate sunt sub media altor producători. În cele ce urmează vom vedea care sunt plusurile şi minusurile acestui telefon primit în teste de la gearbest.com.
Specificaţii Xiaomi Redmi Note 4X:
Design
Xiaomi ne-a obişnuit cu un pachet de retail simplu format doar din telefon, agrafă, cablul USB 2.0 – microUSB şi încărcătorul ce are nevoie de un adaptor pentru prizele din România. Prin acest pachet limitat la maxim producătorul chinez reuşeşte să mai scadă o parte din costuri şi să ofere un preţ mult mai competitiv.
După cum spuneam şi mai devreme, Xiaomi Redmi Note 4X este similar din punct de vedere estetic cu mai multe versiuni Xiaomi Redmi şi Redmi Note, astfel că nu aş putea să vă povestesc lucruri impresionante. Avem un design comun, destul de banal, plictisitor pe alocuri, însă Xiaomi îşi respectă statutul de brand chinezesc serios şi oferă o finisare la înalte standarde de calitate. Smartphone-ul are un corp metalic tip unibody devenit deja clasic, construcţie ireproşabilă şi chiar dacă există două mici porţiuni din plastic pentru antenele de comunicaţie wireless, acestea sunt integrate excelent în restul corpului.
Nu este cel mai compact şi nici cel mai uşor telefon, de aceea utilizarea cu o singură mână poate fi puţin cam dificilă. Chiar dacă oferă senzaţia de soliditate, personal sunt adeptul utilizării unui pachet de protecţie format din folie şi husă pentru un plus de siguranţă.
Xiaomi Redmi Note 4X este genul de device căruia nu prea ai ce să îi reproşezi la capitolul construcţie, dar care nu iese din tiparele obişnuitului pe partea estetică.
Ecran și sunet
Xiaomi Redmi Note 4X aduce un display standard IPS de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920×1080 pixeli), ce oferă un raport corp-display de 72.3% şi protecţie cu sticlă curbată 2.5D. Este un ecran corect raportat la costul de achiziţie al smartphone-ului, are unghiuri de vizualizare foarte largi, contraste echilibrate, culorii puternice şi o luminozitate medie (nu impresionează din acest punct de vedere).
Display-ul poate fi utilizat în culori calde, standard şi reci, iar din punct de vedere al contrastului se pot alege contrastul automat (telefonul îl optimizează în funcţie de lumina ambientală), contrastul crescut (mai puternic) şi contrastul standard (rămâne constant). Există funcţia double tap pentru deschidere, dar şi un mod de citire care reduce reflexia fundalului.
Difuzorul amplasat undeva lateral dreapta în zona inferioară a telefonului (în spatele unei grile de protecţie) se descurcă neaşteptat de bine aducând un sunet clar, puternic şi bine optimizat astfel încât să nu existe foarte multe distorsiuni la volum maxim. Jack-ul audio de 3.5 mm împreună cu căştile Xiaomi Capsule oferă o audiţie excelentă, însă sunt sigur că şi alte căşti bune pot obţine aceleaşi rezultate, mai ales că Xiaomi oferă suficiente reglaje audio.
Hardware, sistem de operare și aplicații
Din punct de vedere hardware este identic cu Xiaomi Redmi 4 Prime: procesor Qualcomm Snapdragon 625 de tip octa-core pe Cortex-A53 la 2.0 GHz, Adreno 506 GPU, 3 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare (reali 25.23 GB) + suport pentru card microSD de până la 256 GB (pe slotul SIM 2).
Avem în faţă un hardware destul de capabil, prezent chiar şi pe device-uri mai premium precum ASUS Zenfone 3, iar prin prisma unei bune optimizări software aş putea spune că se pot obţine performanţe remarcabile în task-urile zilnice.
Informații relevate de CPU-Z pentru Xiaomi Redmi Note 4X;
Telefonul a venit cu MIUI 8.1.15 global bazat pe Android 6.0.1 Marshmallow, însă în urmă cu doar 3 zile am primit un mic update care rezolva câteva erori şi am ajuns la MIUI 8.2.10 global bazat pe acelaşi Android 6.0.1 Marshmallow. Din ce ştiu, Xiaomi Redmi Note 4X va primi şi update la MIUI 8.x bazat pe Android 7.0 Nougat, însă nu aş putea să spun exact când se va întâmpla acest lucru.
În continuare întăresc ideea că MIUI 8 este cea mai stabilă versiune a interfeţei Xiaomi, fără clasicele bug-uri de funcţionare. Diferenţe sesizabile între MIUI 8.1 şi MIUI 8.2 nu există, însă comparativ cu MIUI 7 există câteva noutăţi pe care le-am evidenţiat şi în cadrul review-ului anterior:
- Zona de setări rapide a fost regândită şi restilizată, aducând un suflu mai modern şi schimbări de culori şi animaţii în funcţie de vremea de afară;
- Funcţia Dual Apps ce permite instalarea de două ori pentru aceeaşi aplicaţie (spre exemplu poţi avea două conturi de WhatsApp pentru fiecare SIM);
- Funcţia Second Space îţi oferă posiblitatea să ai două spaţii de lucru diferite, cu alte aplicaţii, teme, wallpapere, setări de securitate, fotografii etc. Se pot crea astfel două profile complet diferite;
- Funcţia Quick Ball permite utilizarea de scurtături pe ecran pentru 5 aplicaţii diferite;
- Funcţia Scrolling Screenshots te ajută să combini mai multe capturi de ecran într-una singură de dimensiuni mai mari.
Rămâne în continuare o interfaţă fără app drawer, cu multiple elemente de customizare, teme din belşug, iar versiunea globală are un bloatware minimal. În cele câteva zile de teste nu am întâmpinat niciun fel de problemă, nu am avut crash-uri, erori sau orice altă neplăcere, interfaţa a rulat fin chiar şi în multitasking, experienţa de utilizare a fost la nivelul aşteptărilor.
La deschiderea smartphone-ului regăsim aplicaţii utile precum WPS Office, SwiftKey Keyboard, MIUI Forum, pachetul Google (Gmail, Maps, Youtube, Chrome etc.), Facebook, Vremea, Galerie, Setări, Teme, Securitate, Mesagerie, Calculator, Ceas, Radio FM, Actualizare software OTA, Scaner QR, Compas, Telecomandă, Muzică, Fişiere şi Notiţe.
Performanță
Pentru că vorbim de acelaşi hardware, am comparat rezultatele obţinute de Xiaomi Redmi Note 4X cu cele obţinute de Xiaomi Redmi 4 Prime.
Teste de benchmark rulate pe Xiaomi Redmi Note 4X;
Conectivitate
Dacă eliminăm portul USB Type-C, Wi-Fi-ul ac şi NFC-ul, Xiaomi Redmi Note 4X include întreg ansamblul elementelor de conectivitate: slot combo (nanoSIM + microSIM sau card microSD + microSIM), 4G FDD + TDD, Wi-Fi a/b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.2, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS, A-GPS, GLONASS, Radio FM, giroscop, senzor pentru citirea amprentelor şi chiar port infraroşu.
În ceea ce priveşte spectrul acoperit avem:
2G – 900 / 1800 / 1900 MHz;
3G – 850 / 900 / 1900 / 2100 MHz;
4G – LTE band 1(2100), 3(1800), 5 (850), 7(2600), 38(2600), 39(1900), 40(2300), 41(2500).
Observaţi că ştie chiar şi 4G-ul celor de la RCS & RDS:
Restul elementelor de conectivitate s-au descurcat în parametrii optimi, nu au existat probleme de funcţionare în niciun fel.
Ce îmi place la Xiaomi în general este faptul că aduce pe mai toate terminalele sale radio FM şi port infraroşu. Personal le utilizez destul de des şi poate de aceea sunt plăcut surprins. O altă prezenţă devenită standard deja este aceea a scanner-ului de amprentă. Cu o recunoaştere la 360 de grade şi o acurateţe ridicată, acesta a funcţionat aproape ireproşabil pe toată perioada testelor.
Alte elemente de conectivitate din exterior: la bază avem portul microUSB şi difuzorul, lateral dreapta regăsim tastele de volum şi butonul power, lateral stânga se află slotul pentru cele două cartel SIM, iar în zona superioară avem jack-ul audio de 3.5 mm, microfonul şi portul infraroşu.
Cameră foto și video
Xiaomi Redmi Note 4X include o cameră foto de 13 megapixeli cu senzor Sony IMX258, deschidere f/2.0, flash dual-LED, PDAF, HDR, ce filmează la 1080p şi o cameră foto secundară de 5 megapixeli cu deschidere f/2.0. La acest capitol Xiaomi suferă parcă de o eternitate şi nici nu vedem semne că s-ar schimba ceva în viitorul apropiat.
Deşi avem un senzor foarte capabil, rezultatele sunt de cele mai multe ori modeste: culorile uşor şterse, contrastele într-un dezechilibru permanent, iar lipsa unui stabilizator de imagine îţi crează neplăceri mai mereu. Se pot obţine fotografii decente, camera nu este un dezastru total, însă când ştim că alte device-uri cu Sony IMX258 obţin rezultate uneori chiar spectaculoase (vezi cazul LG G6), parcă îţi pare şi mai tare rău că Xiaomi nu este în stare să scrie mai bine softul. Sunt foarte curios dacă device-urile premium în stilul Xiaomi Mi 6 sau Xiaomi Mi Mix au rezultate mai bune.
Pentru că se foloseşte aceeaşi cameră foto, filmările sunt la fel de mediocre, cu mult zgomot de imagine şi un sunet foarte slab.
În schimb pentru camera frontală avem o mare bilă albă. În peste 90% din cazuri am obţinut selfie-uri de o calitate bună, lucru pe care nu l-aş fi aşteptat după dezamăgirea apărută la camera de pe spate. Senzorul de 5 megapixeli include detectare facială, dar şi acel algoritm controversat care îţi stabileşte sexul şi vârsta după nişte criterii doar de el înţeles (din 100 de încercări, nu cred că nimereşte vârsta corectă de 5 ori).
Clip video făcut cu Xiaomi Redmi Note 4X;
Fotografii făcute cu Xiaomi Redmi Note 4X;
Autonomie
Xiaomi este un producător al contrastelor. Dacă pe partea foto se descurcă mai mult decât mediocru, autonomia este un succes pe mai toate device-urile sale. Xiaomi Redmi Note 4X nu este o excepţie, iar acumulatorul de 4100 mAh ţine, ţine şi iar ţine. Fără a face mari eforturi, poţi obţine o autonomie de 2 zile lejer. Tind să cred că nu doar procesorul cu un consum redus de energie aduce un aport substanţial, cât şi buna optimizare software sau calitatea bateriei sunt factori importanţi.
Din păcate Xiaomi nu a implementat pe acest smartphone o tehnologie de încărcare rapidă a bateriei, astfel că un ciclul de încărcare complet durează peste 2 ore şi 30 de minute.
În testul specific Gadget.ro, în care rulăm continuu playlist-ul Unboxing de pe canalul de YouTube al site-ului, cu luminozitatea ecranului la maximum, prin conexiune Wi-Fi, Xiaomi Redmi Note 4X a rezistat 9 ore și 23 minute de la o baterie încărcată la 100% și până la 5% din capacitate. Rezultatul este unul excelent.
Preț
Xiaomi Redmi Note 4X în versiunea testată de noi cu 3 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare costă doar 149.99 dolari fără TVA pe gearbest.com. Costul final (incluzând TVA) ar ajunge undeva la 730 lei. Am putea spune că este un best-buy.
Concluzii
Xiaomi Redmi Note 4X este smartphone-ul care oferă echilibrul între hardware, software şi preţ. Gama Redmi Note 4 este cea mai vândută din portofoliul companiei chineze, iar acest lucru spune multe. Pentru o sumă ce a ajuns deja sub 150 dolari, primiţi un telefon care se descurcă bine la mai toate capitolele, excepţie făcând în opinia mea camera foto.
PRO
- construcţie solidă şi finisare fără reproş;
- ansamblu hardware suficient de puternic pentru majoritatea jocurilor şi aplicaţiilor din Google Play;
- ecran mulţumitor chiar şi pentru cei mai pretenţioşi utilizatori;
- MIUI 8 matur, stabil, bine optimizat;
- autonomie excelentă;
- cameră frontală decentă;
- port infraroşu util în multe situaţii;
- sunet corect atât prin difuzorul extern, cât şi prin jack-ul audio.
CONTRA
- cameră foto mai mult decât mediocră;
- dimensiuni incomode pentru utilizarea cu o singură mână;
- design comun;
- lipsa Wi-Fi ac şi a portul USB Type-C;
- încărcare lentă a bateriei (peste 2 ore şi 30 de minute).