ZTE Axon 40 Ultra a fost lansat luna trecută şi este unul dintre cele mai complete smartphone-uri de pe piaţă. Vorbim de un flagship veritabil, unul care arată foarte bine.
Telefonul este echipat cu un ecran excelent, un AMOLED de 6.8 inci cu rată de refresh de 120Hz, luminozitate de până la 1500 nits, 100% DCI-P3, suport 10 bit, dimming 1440Hz care reduce fluctuaţiile de luminozitate şi certificare TUV Rheinland. Sub acest display se găseşte o cameră selfie de 16 Megapixeli, unică în rândul producătorilor de smartphone-uri. La nivel foto avem trei senzori a câte 64 Megapixeli fiecare, iar aceştia sunt capabili individual să filmeze la rezoluţie 8K.
Sunt multe specificaţii de top pe acest device, unul care poate fi acum comandat şi în România la următoarele preţuri:
- 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 829 euro;
- 12 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 949 euro.
Vânzarea efectivă începe din 21 iunie, până atunci puteţi cumpăra un voucher de 1.99 euro pentru a primi o reducere de 50 euro din preţul standard.
La prima vedere aş recomanda fără probleme acest ZTE, însă el are o mare, dar foarte mare hibă. Producătorul chinez nu oferă update-uri software. Generaţia anterioară ZTE Axon 30 a rămas blocată la Android 11, inclusiv modelul de top ZTE Axon 30 Ultra. Eu personal nu pot trece peste acest aspect, vorbim de o sumă foarte mare de bani investită într-un smartphone care în mod normal ar trebui să primească minim 2-3 ani actualizări importante.
Specificaţii complete pentru ZTE Axon 40 Ultra:
- display curbat AMOLED de 6.8 inch cu rezoluție 2480 x 1116 pixeli, rată de refresh de 120Hz, accelerare tactilă la 360Hz, 10-bit, acoperă 100% gama de culori DCI-P3, luminozitate de până la 1500 nits, dimming 1440Hz, certificare TUV Rheinland;
- procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 de tip octa-core dezvoltat pe 4nm, Adreno next-gen GPU, 8 / 12 GB RAM LPDDR5 și 128 / 256 spațiu de stocare UFS 3.1;
- Android 12 cu interfaţa MyOS 12;
- 5G NSA + SA, 4G VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.2, USB Type-C, A-GPS, GPS, GLONASS și BDS, jack de 3.5 mm, scanner de amprentă în display, difuzoare stereo frontale, Hi-Fi Audio;
- cameră principală cu senzor custom Sony IMX787 de 64 Megapixeli și f/1.6, Pixel Binning 4 în 1, OIS, detecție de fază, LED flash, 64 Megapixeli ultra-wide cu senzor Sony IMX787, 64 Megapixeli telephoto periscop, OIS, zoom optic 5.7x, f/3.4, senzor TOF, filmare 8K la 24 fps, cameră frontală sub display de 16 Megapixeli, f/2.45;
- baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 80W, dimensiuni de 163.28 × 73.56 × 8.41 mm, 204 gr greutate.