ZTE Blade V7 Plus – detalii complete

05/07/2017

ZTE Blade V7 Plus este un smartphone de interes pentru noi deoarece ar putea ajunge oficial şi în România (mai multe device-uri din seria Blade sunt deja comercializate în ţara noastră). Acest nou terminal nu aduce îmbunătăţiri spectaculoase comparativ cu ZTE Blade V7 (prezentat în cadrul MWC Barcelona 2016), ci unele mai mult de marketing:

  • scanner de amprentă;
  • baterie de 2540 mAh vs 2500 mAh;
  • cameră frontală de 8 megapixeli vs 5 megapixeli.

Din păcate restul specificaţiilor sunt identice, chiar şi modestul procesor octa-core MediaTek MT6753, cât şi bătrânul Android 6.0 Marshmallow. ZTE Blade V7 Plus ar urma să fie disponibil pe gri şi auriu, iar preţul este încă necunoscut.

Specificaţii complete pentru ZTE Blade V7 Plus:

  • ecran IPS de 5.2 inci cu rezoluție FullHD ( 1920 x 1080 pixeli ) protejat cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor octa-core MediaTek MT6753 pe 64 biţi tactat la 1.3 GHz, 2 GB memorie RAM și 16 GB spațiu de stocare + suport pentru card microSD;
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G, dual-sim, Wi-Fi 802.11 b/g/n, bluetooth 4.0, GPS cu A-GPS, GLONASS, Radio FM și jack de 3.5 mm, scanner de amprentă;
  • cameră foto de 13 megapixeli cu flash dual-LED şi dual-tone, autofocus și cameră frontală de 8 megapixeli;
  • baterie de 2540 mAh, 136 gr. greutate şi 7.95 mm grosime.
Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.