Oferta de telefoane mobile de la RCS&RDS se îmbogățește cu un nou model. Smartphone-ul Huawei Ascend Y330 este unul din gama low-cost și în consecință specificațiile hardware nu sunt cele mai grozave. Totuși, prețul întreg, dar mai ales posibilitatea de a-l cumpăra în până la 12 rate egale și fără dobândă, îl fac atractiv pentru cei nu au posibilitatea sau nu doresc să cheltuie prea mult pentru un smartphone.
Huawei Ascend Y330 costă 249 de lei la preț întreg sau puteți opta pentru un avans de 70 de lei și 12 rate a câte 15 lei/lună (dacă ești abonat la minim un serviciu fix RCS&RDS cu minim 6 luni de abonament achitat). Condiția este să încheiați un contract pentru unul dintre abonamentele Digi Optim, ce pornesc de la 2 euro/lună TVA inclus.
Digi Mobil Optim 2 (2 euro/lună TVA inclus) – minute nelimitate în rețeaua Digi, 200 de minute naționale și internaționale în principalele rețele de telefonie din Europa, nelimitat internet mobil (viteze de până la 21,6 Mbps pentru traficul până la 3 GB).
Specificații detaliate pentru Huawei Ascend Y330:
– ecran TFT de 4 inci cu rezoluție 480 x 800 pixeli;
– procesor MediaTek MT6572 dual-core la 1.3 GHz pe Cortex-A7, GPU Mali-400, 512 MB de RAM, 4 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD de până la 32 GB;
– single sim 3G, Wi-Fi 802.11 b/g/n, hotspot, bluetooth 4.0, GPS cu A-GPS, radio FM cu RDS, microUSB 2.0 și jack de 3.5 mm;
– Android 4.2 Jelly Bean;
– 3.2 Megapixeli, filmează 480p cu 30 fps;
– baterie de 1500 mAh, grosime de 11.3 mm și greutate de 126 gr.