10 ani de Allview

/
/
1 nov. 14
/

Allview a aniversat 10 ani de la lansare. Au ales să organizeze evenimentul în Fratelli Social Club. Într-un cadru select și-au adunat parteneri, vedete, jurnaliști, bloggeri etc. A fost un show și un prim semn era tras de la intrare. La loc de cinste era prezentat un Ford Mustang Shelby modificat special pentru drifting și colantat cu imaginea lui Allview P7 Xtreme.

Prezentarea a rămas în sarcina lui Mihai Găinușă, Codruț Kegheș și George Buhnici. Interesant să vezi vedete de la posturi concurente pe aceeași scenă (Cusurgii de la Prima TV și omul cu tehnologia & iLikeIT de la PRO TV). George Buhnici împreună cu un CTO al Allview au făcut o introducere amplă în ce privește evoluția brandului brașovean.

Lucian Peticilă este directorul & fondatorul companiei. A urcat pentru puțin timp pe scenă și la invitația lui George Buhnici a făcut și etimologia termenului Allview. A spus că ideea din spatele Allview ar fi legată de noțiunea de casă inteligentă.

Am văzut câteva borne din istoria Allview: primele electronice sub acest brand, primul telefon mobil, primul smartphone, prima tabletă etc. S-a vorbit puțin și despre noile modele ce așteaptă a fi comercializate pe sfârșitul lui 2014: Allview X2 Soul Mini – cel mai subțire smartphone din Europa cu 5.1 mm grosime și Allview X1 Xtreme Mini pe care de altfel l-am văzut folosit de un oficial al companiei brașovene. Pot spune că au fost și câteva surprize: muzică fusion de la trupa Devas, barmanii din Brașov ce s-au evidențiat la Românii au talent, dans artistic (elemente din balet + dans modern).

Animatoarele au urcat pe scenă, muzica a crescut în decibeli și seara a continuat într-o notă veselă. Le urez mult succes în continuare, 1 milion de telefoane și 1 milion de tablete comercializate în 2014 mi se par borne de mare angajament.

Cuvinte cheie: Allview
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Pro TV a primit o amendă de 4,1 milioane de euro din partea Consiliului Concurenţei într-o dispută ce implică RCS & RDS (Digi) şi ceilalţi operatori de cablu şi satelit

Luna iulie se încheie într-un mod nu tocmai plăcut pentru Pro TV, compania din spatele postului de televiziune (Pro TV SRL) primind o amendă în valoare de 20,7 milioane lei (4,1 milioane de euro) din partea Consiliului Concurenţei.

Cum a reuşit Digi Mobil să revoluţioneze piaţa telecom din România? (cele 3 strategii câştigătoare)

România are una dintre cele mai accesibile pieţe telecom din lume, însă acest lucru nu ar fi fost posibil niciodată fără apariţia operatorului român Digi Mobil. Am spus acest lucru cu multe alte ocazii, însă niciodată nu am detaliat subiectul.

Samsung Galaxy Watch 9: specificații, galerie de imagini și hands-on (Qualcomm Snapdragon Wear Elite, ecran cu luminozitate până la 3000 nits și funcții AI)

Alături de Samsung Galaxy Watch Ultra 2 a fost prezentat și Samsung Galaxy Watch 9, modelul ce ar trebui să puncteze într-o altă zonă de preț.