10 informații interesante legate de Garmin Fenix 8 (AMOLED / Solar) și Enduro 3

/
/
3 sept. 24
/

Am fost în urmă cu câteva zile la evenimentul de lansare al seriei Fenix 8 în țara noastră. A coincis cu lansarea internaționațională și debutul în magazine.

Nu sunt utilizator de Garmin, iar experiența mea cu smartwatch-urile companiei se rezumă la testarea unui Garmin Vivoactive 3 Music ce aducea plata cu smartwatch-ul prin Orange Money în 2019 + Garmin Fenix 7 Pro pe care l-am văzut la lucru pentru aproximativ 1 lună în vara lui 2023.

Ce m-a impresionat la Garmin?

Statisticile pe care le oferă pentru activitățile desfășurate. Și mi s-a părut că datele sunt cumva mai apropiate de realitate.

Au lansat o sumedenie de produse pe diferite dimensiuni, tip de display etc.

Garmin Fenix 8 AMOLED – display cu afișaj luminos și tehnologie…, AMOLED;

Garmin Fenix 8 Solar – display cu încărcare solară și de aici reiese un plus de autonomie;

Garmin Enduro 3 – smartwatch cu GPS și încărcare solară.

Mai multe detalii descoperiți pe site-ul Garmin – garmin.com/ro-ro. Am extras 10 informații interesante legate de seriile Fenix 8 și Enduro 3.

🔺Garmin Fenix 8 AMOLED și Solar
  1. Garmin Fenix 8 AMOLED și Solar au primit protecție solidă pentru senzor, butoane etanșe și limită de scufundare de până la 40 de metri;
  2. Garmin Fenix 8 AMOLED sosește în trei variante de display: 43mm, trei variante de culoare și până la 10 zile de autonomie, 47 mm, trei variante de culoare  – până la 17 zile de baterie și  51mm, 3 variante de culoare  – până la 29 de zile de autonomie;
  3. Garmin Fenix 8 Solar este adus în două variante ca dimensiune a ecranului: 47mm și 51mm, autonomie de până la 28 de zile pentru cel de 47mm și până la 48 zile pentru cel de 51mm;
  4. Seria Garmin Fenix 8 permite partajarea de locații salvate, trasee, antrenamente cu alte dispozitive Garmin compatibile prin Garmin Share. Pot fi descărcate melodii de pe Spotify, Deezer, Amazon sau YouTube Music spre a fi ascultate fără a avea telefonul în proximitate. Live Track detectează automat incidentele și permite asistență specializată, Garmin Pay ajută pe partea de plăți contactless. Garmin Messenger permite transmiterea de mesaje, direct de pe ceas;
  5. Anumite comenzi vocale în limba engleză activează diferite funcții: setează un cronometru peste 5 minute, salvează un punct de referință, începe o activitate de antrenament de forță etc;
  6. Prețurile sunt între 4959 lei și 6439 lei în funcție de dimensiunea ecranului, materiale folosite etc;
  7. Garmin Enduro 3 are ramă din titan, geam din safir și curea din nylon UltraFit. Are prețul de 4459 lei și sosește doar în diagonala de 51 mm;
  8. Autonomia lui Garmin Enduro 3  ajunge până la…, 90 de zile sau 320 ore în modul GPS cu încărcare solară, cu display always-on activ;
  9. Garmin Enduro 3 este pregătit pentru trail cu măsurare a VO2 max pentru alergarea pe munte, ritmul este ajustat pentru pante și intervine și un ghidaj NextFork.
  10. Enduro 3 include hărți TopoActive preîncărcate din întreaga lume. Există și opțiunea unui abonament Outdoor Maps+ ce include imagini din satelit, hărți topografice pe ceas etc.
🔺Variantele de Garmin Fenix 8: AMOLED și Solar, dimensiune ecran și culoare

Declarații oficiale:

„De ani de zile, linia fēnix a fost celebrată pentru caracteristicile sale premium, materiale și design. Acum suntem încântați să prezentăm cel mai capabil fēnix de până acum. Această gamă nu numai că adaugă noi detalii de design, îmbunătățiri specifice pentru antrenamente diverse și instrumente de comunicare convenabile, ci le permite utilizatorilor să aleagă între un afișaj AMOLED luminos sau încărcare solară pentru o durată de viață foarte lungă a bateriei. Dacă sunteți în căutarea unui ceas inteligent sofisticat, care să vă ajute să vă atingeți obiectivele de sănătate și wellness, răspunsul nu poate fi decât fēnix 8.” — Alexandru Moise, Sales & Marketing Garmin RO, HU, BG, MD.

🔺Garmin Enduro 3

Când vorbim despre super alergători, aventurieri sau excursioniști, Enduro 3 este conceput special pentru sportivii de ultra-anduranță. Cu o durată de viață incredibilă a bateriei, un design ușor, hărți TopoActive preîncărcate și multe altele, Enduro 3 este gata să depășească limitele celor mai îndrăznețe vise.” 

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

HUAWEI Watch Fit 5 Pro – review (Evoluție matură în segmentul ceasurilor inteligente HUAWEI cu ecran rectangular)

Gama de dispozitive purtabile de la HUAWEI este atât de extinsă încât pentru unii s-ar putea dovedi copleșitoare, de-a dreptul. Însă nu este nimic dificil în a determina care ar fi seria care ți se potrivește cel mai bine.

HUAWEI lansează Watch FIT 5 Pro și Watch FIT 5, iar noi avem coduri de reducere ce pot tăia prețul cu până la -300 de lei

Seria Watch FIT de la HUAWEI tocmai își vede lansate oficial cele mai noi modele, disponibile comercial încă de azi. În magazinul oficial HUAWEI România sunt derulate și promoții cu această ocazie, iar noi avem pentru voi, așa cum v-am obișnuit deja, coduri exclusive de reducere. Astfel, prin aplicarea codului AGADGETFPRO5 în coșul de cumpărături…

Dyson HushJet™ Mini Cool sau ce dispozitiv poți folosi acasă, la birou sau la festival să te răcorești?

Dyson este o compania fondată în Marea Britanie în 1991 și cu sediul în Singapore din 2019. Au intrat pe piața aspiratoare din anii 90 și au o sumedenie de inovații în domeniu, inovații și feedback bun din partea clienților ce le-a permis să ajungă un brand respectat în această zonă.