3 tehnologii aduse de către pliabilul HONOR Magic Vs

/
/
9 feb. 23
/

HONOR a trimis un comunicat legat de HONOR Magic Vs, un smartphone pliabil pe care s-ar putea să-l vedem listat și în țara noastră.

Cele 3 tehnologii pe care HONOR le consideră revoluționare pentru Magic Vs:

1. Tehnologia de pliere single-piece;

HONOR spune că balamaua de la Magic Vs este prima de acest tip din piață. În sensul în care nu folosește angrenaje ci o tehnologie single-piece și astfel au fost reduse numărul de componente din structura de susținere de la 92 la…, 4. Ei vorbesc și de designul fără goluri, element pe care concurența nu l-ar fi rezolvat (presupun că se referă la Samsung).

„Design fără goluri”

Spațiul suplimentar redus a permis HONOR să aducă o baterie mai mare în smartphone-ul său pliabil – 5000 mAh.

2. Greutatea redusă;

Au folosit un material polimeric în balama ce permite reducerea greutății cu până la 62% față de materialele utilizate în mod obișnuit. Cum scriam și mai sus, au eliminat 88 de componente.

Un alt element ce ajută în a avea o greutate cât mai redusă este dat de către aliajul de magneziu ce ar fi cu 34% mai ușor față de aliajul de aluminiu de la smartphone-urile pliabile existente în piață (este vorba de rama ecranului extern ce a fost fabricată din aliajul amintit, ei vorbesc de aliaj de magneziu din pământuri rare).

HONOR Magic Vs cântărește 267 gr. și 12.9 mm atinge în talie când este pliat.

3. Durabilitate îmbunătățită; 

Aici se face referire din nou la balamaua denumită Super-Light Gearless Hinge ce mizează pe un polimer de calitate aerospațială. HONOR afirmă că a avut grija să reproiecteze matrița spre a rezolva eventuale probleme atinse de acest polimer la temperaturi înalte.

Fiecare parte a balamelei suportă sarcini egale când telefonul este pliat sau deschis și astfel este redus potențialul de slăbire al componentelor. A fost testat de către TUV Rheinland pentru 400.000 de plieri (10 ani cu 100 de plieri pe zi).

Cel mai probabil voi avea primul contact cu HONOR Magic Vs la MWC Barcelona 2023. O să aflăm la fața locului când îl vom găsi pe rafturile magazinelor din țara noastră.

Capturile de ecran de mai sus sunt luate de către HONOR din testul făcut pe canalul de YouTube JerryRigEverytging. 

httpvh://youtu.be/MqJp-hkOfLg

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.