Profesorul universitar Scott Fahlman de la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh, SUA, a fost primul care a adăugat un emoticon într-un mesaj pe care l-a trimis grupului științific al universității. Din acest grup făceau parte atât studenți, cât și profesori, iar anunțurile erau diverse, de la anunțuri de genul „am găsit un inel în baia de la etajul 5” la subiecte pe teme politice, sociale, științifice, etc.
Totuși, dată fiind natura grupului, multe dintre mesaje erau pline de umor, în schimb acestea nu erau interpretate potrivit scopului lor. De multe ori remarcile sarcastice sau ironice erau interpretate greșit sau glumele erau luate drept anunțuri serioase, importante. Astfel, Fahlman s-a gândit să rezolve problema prin următorul mesaj:
„Propun următoarea secvență de caractere pentru marcarea glumelor: :-) Citește-o într-o parte.”
Profesorul nu se gândea, la momentul scrierii mesajului, că această idee a sa avea să ia o amploare deosebită, și semnul folosit va fi debutantul unei serii ce stă sub numele de emoticon.
Au trecut 30 de ani de la acea zi, iar emoticon-urile sunt folosite peste tot, pe site-uri de socializare, în e-mail-uri, în mesaje, pe smartphone-uri, în diferite aplicații și în diferite chat-uri, acestea extinzându-se global. Cât de des folosim emoticon-uri zilnic? Punem un :) la ceea ce ne place, un :( la ceea ce nu ne place și folosim :)) mai des decât râdem în realitate. Omitem uneori, că și lucruri care ni se par banale și care le folosim atât de des, au fost invitate la un moment dat; a fost o idee strălucită, precum multe altele, și îi mulțumim, după 30 de ani, domnului Scott Fahlman, pentru ea.
Puteți citi întreaga poveste a emoticon-urilor aici.
