5 funcții / specificații utile ce au dispărut de pe smartphone-urile premium din 2022

/
/
28 oct. 22
/

Am compilat o listă de 5 elemente sau funcții ce au dispărut de pe smartphone-urile premium lansate în 2022. Este doar un punct de start pentru o discuție pe această temă, iar utilitate sau inutilitatea funcțiilor respective poate fi dezbătută în secțiunea de comentarii.

1. Slotul pentru microSD;

Samsung Galaxy S7 Edge avea și slot pentru microSD și jack de 3.5 mm;

Dacă îți doreai să suplinești spațiul de stocare era suficient să cumperi un microSD. Majoritatea producătorilor de smartphone-uri au renunțat la acest slot și au adus stocare mai mare. Minimul din 2022 pe segmentul așa-zis premium este de 128 / 256 GB. Găsiți și smartphone-uri cu 512 GB / 1 TB, dar și prețurile urcă vertiginos.

Culmea este că 256 GB era arhisuficient în urmă cu 2 – 3 ani, dar acum deja este cumva la limită. Dacă înregistrezi 4K / 60 fps, dimensiunea clipurilor ajunge la câțiva GB buni, iar jocurile de top din Android au ajuns să aibă și peste 10 GB. Aș spune că slotul pentru microSD s-ar fi dovedit util în anumite scenarii de utilare.

2. Jack-ul de 3.5 mm;

Sony este printre puținele companii ce a păstrat jack-ul de 3.5 mm și slotul pentru microSD, inclusiv pe modele lansate în 2022;

Am mai testat smartphone-uri cu jack de 3.5mm, dar aproape exclusiv a rămas în sectorul entry. Culmea este că sunt multe căști bune pe jack de 3.5 mm, iar dacă vrei să le folosești trebuie să apelezi la un adaptor de la USB Type-C la jack + sunt deja căști bluetooth ieftine la orice colț de drum.

Repet, sunt multe căști bune pe jack de 3.5 mm, iar modul în care se aud chiar și conectate cu un smartphone ieftin mi-a lăsat așa o mică nostalgie față de acest conector ce a dispărut în ultimii ani din segmentul premium.

3. Accesul la bateria smartphone-ului;

LG G4 îți aducea acces la bateria de 3000 mAh;

Nu trebuia să mergi în service ca să schimbi bateria smartphone-ului precum se întâmplă în prezent la smartphone-urile cu carcasă unibody. Plus că operațiunea în sine era mult mai ieftină, găseai bateriile originale la preț bun etc.

4. Camera retractabilă;

ASUS Zenfone 7 Pro a fost unul dintre smartphone-urile cu camera retractabilă;

Au fost mai multe soluții la un moment dat: în stilul Zenfone cu cameră principală ce se rotește și transformă în cameră frontală sau, pur și simplu, o cameră frontală de selfie-uri ce era pe un mecanism ce permite retragerea sa în carcasă.

Mi s-a părut un feature inedit, dar și util. Pe de altă parte, sunt sigur că s-a adunat feedback, iar componentele în mișcare se puteau defecta în timp, lovi în mod accidental sau, pur și simplu, erau scumpe de introdus într-un smartphone.

Xiaomi ascundea camera frontală sub un mecanism de tip slider;

Mai era și opțiunea unui smartphone slider. Xiaomi a avut un astfel de telefon în oferta sa locală.

5. Butonul fizic pentru cameră;

Xperia 1 III încă mai venea cu un astfel de feature;

Cred că doar Sony s-a încăpățânat să păstreze acest buton. Era util la un moment dat, dar între timp ne-am obișnuit să folosim un telefon în captarea de fotografii și video fără control dedicat, mai ales că acum am trecut de la fotografiatul și filmatul în mod landscape spre cel în portrait mode pentru TikTok, story-urile pe Instagram etc.

Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: smartphone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Piața de smartphone-uri în Q2 2026 – scădere 📉 de 4% față de 2025, Apple în siajul Samsung ce ocupă locul 1 în ce privește livrările

Perioada de timp desfășurată între 1 aprilie 2026 și 30 iunie 2026 a adus o scădere abruptă față de aceeași perioadă din 2025. De vină sunt indicate creșterile de costuri generate de memorii și spațiile de stocare ce a pus mare presiune pe liniile de aprovizionare etc.

Producătorii de telefoane inteligente au redus dramatic ritmul de lansare a modelelor noi (în S1 din 2026 avem cu 35% mai puţine noutăţi decât în S1 din 2024)

Nu este un secret pentru nimeni că producătorii de telefoane inteligente au rărit numărul lansărilor, acest lucru se vede cu ochiul liber şi în România (oferta de modele noi este din ce în ce mai limitată).

Elanul brandurilor secundare a apus (după realme şi OnePlus, un alt mare nume ar putea ieşi în curând de pe piaţa de smartphone-uri)

În urmă cu ceva ani, cei mai mari producători chinezi de smartphone-uri s-au luat unul după altul şi au lansat branduri secundare, unele care de obicei veneau cu un raport calitate-preţ de tipul best buy (Oppo cu realme sau chiar OnePlus, Xiaomi cu Poco sau Redmi, Vivo cu iQOO şi tot aşa).