5 gadgets de la LIDL (18.12 – 24.12.23)

/
/
18 dec. 23
/

A intrat în vigoare un catalog nou în magazinele LIDL din întreaga țară și am selectat câteva produse ce măcar tangențial pot fi considerate gadgets.

Catalogul complet îl găsiți aici👈🖱️

1. Aparat masaj și cântar cu analiză corporală 

🔺Aparatul de masaj are și o sumedenie de accesorii incluse

Cântarul cu  analiză corporală are 3 ani garanție și este suficient bonul înregistrat în aplicația LIDL+ (Android / iOS). Cei ce doresc un cântar corporal cu aplicație dedicată și preț de 63.99 lei pot alege Xiaomi Mi Smart Scale 2 (nota 4.55 din 243 de review-uri). Cântarul Silvercrest este o glumă pe lângă ce oferă Xiaomi într-un preț identic.

2. Arzător de bucătărie cu recipient de completare de 100 ml 

🔺Ceva cu care ieși în evidență la produsele făcute pentru masa de Crăciun

Nu sunt așa prieten cu bucătăria, dar nu am văzut pe nimeni să folosească un produs de genul dintre cei pe care-i cunosc. Îmi amintește puțin de Darius care aprinde grătarul cu ceva de genul, dar butelia de gaz este mai mare. Cele trei operațiuni îndeplinite de acest arzător sunt caramelizare, flambare și gratinare.

3. Aspirator robot cu funcție de mop

🔺Mi-a scăpat în screenshot și alt produs, un suport de haine cu roți

Nu dați bani pe prostii și cumpărați Xiaomi la…,

Da. Este mai ieftin aspiratorul robot de la Silvercrest, dar și Xiaomi-ul a fost pe la 650 – 700 lei la un moment dat. Un punct pro al Silvercrest ar fi mutitudinea de accesorii incluse.

4. Pulsoximetru, termometru și pătură electrică 

🔺LIDL și-a propus să ne încălzească serile cu o pătură electrică

Pulsoximetru găsiți și la 14.99 lei (4.72 din 283 review-uri). Modelul de la LIDL este de aproape 4 ori mai scump și nu face nimic în plus. Pătura electrică ar putea fi interesantă. Are 6 trepte de temperatură, diferite sistem de siguranță.

5. Râșniță electrică pentru sare și piper, feliator electric de pâine, cârnați, cașcaval, sandwich maker

🔺Feliatorul este interesant și cam atât

Cred că mare parte dintre noi cumpărăm pâinea deja feliată, dar dacă nu, aveți și feliator electric. Mă rog, îl puteți folosi și pentru cârnați, cașcavak, legume sau…, parizer.

Sandwichmaker-ul este de tip 3-in-1 și poate fi folosit și pentru wafe sau pe rol de grătar ad-hoc. Consumul de energie ajunge până la 750W.

Acest articol NU face parte dintr-o campanie desfășurată alături de LIDL. Toate parteneriatele sunt semnalate prin tag-ul advertorial și printr-o notificare la sfârșit de articol. 

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

5 gadgets de la LIDL (17.08 – 23.08.26)

În catalogul ce va fi activ de mâine dimineață sunt multe produse din categoriile unelte Parkside și Back to School, că tot suntem aproape de începutul noului an școlar în mediul preuniversitar (grădinițe, școli, licee).

5 gadgets de la LIDL (10.08 – 16.08.26)

Sunt multe oferte de genul Back to School în catalogul LIDL ce va fi activ la nivel național din cursul zilei de mâine.

TOP 10: Oferte eMAG din 8.08.26 (tabletă Android cu stylus, ecran anti-glare și reducere de 200 lei, laptop de gaming HP cu procesor AMD Ryzen AI 7 350 și NVIDIA GeForce RTX 5070 for Laptop, televizor QLED Philips pe 215 cm, AMBILIGHT și reducere de 10% etc)

Am selectat 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele se află un aspirator robot de la Philips ce îmi place design, dar dispune și de multă tehnologie. Mai dați de un sistem audio LG cu recenzii aproape perfecte, dar și un multicooker cu multiple funcții de pregătire a alimentelor.