Mă uitam prin statisticile legate de Black Friday 2021, iar jucăriile au fost amintite atât în comunicatul inițial, cât și în cel final cu rezultatele generate în vinerea reducerilor.
Se apropie perioada sărbătorilor și cumva trebuie să te prindă pregătit din acest punct de vedere.
Mă uitam prin comunicatul eMAG și aveau:
➡️ 600.000 de jocuri și jucării;
În comunicatul legat de vânzări au precizat că au vândut:
➡️ 92.000 de jucării.
Asta înseamnă că veți mai găsi promoții interesante în secțiunea de jucării de pe eMAG.
Am făcut o listă cu recomandări, produse pe care să le urmăriți în perioada următoare.
1. Kosmos Catan – jocul de bază;
Da. Nu este cel mai nou joc, dar eu l-am descoperit în urmă cu puțin timp și mi se pare perfect pentru pierdut timpul în nopțile lungi de iarnă ce ne așteaptă la orizont. După ce înțelegi cum funcționează, te prinde și nici nu știi când trec ore bune de la start.
Nu l-am testat, dar ținând cont de specializarea mea trebuie să recomand și ceva legat de geografie, cunoștințe generale etc. Mi se pare a fi recomandat pentru cei ce vor să testeze cunoștințele generale ale juniorului și de ce nu, să afle informații noi. Uneori rămân uimit ce launce majore sunt din acest punct de vedere și la cei cu vârstă mai mare.
3. Set inteligent de construcție cu prindere magnetică;
Mi-a atras atenția pentru că are 64 de recenzii și o notă medie mare – 4.89. Observ că și prețul a scăzut (nu luați în calcul PRP-ul), am verificat pe un site cu istoric de prețuri și era peste 100 lei până în urmă cu ceva timp. Sunt recomandate pentru un copil de 2 – 3 ani în a-i stimula imaginația.
Este o perioadă în perioada de creștere a unui copil când puzzle-urile i se par interesante. Acum nu știu cum sunteți voi, dar nu-i așa distractiv când vezi că el se încurcă și tu trebuie să-l termini și parcă nu mai ajungi o dată la sfârșit. Pe de altă parte, vei vedea cum cel mic încetul cu încetul dobândește abilități și se mișcă mai cu talent față de tine.
Apropo, puzzle-urile nu sunt chiar așa scumpe. Cel cu 500 piese costă sub 25 lei.
Nu am putut să mă abțin și am cumpărat unul. Mi-a amintit prea tare de când eram clasa a 5-a / a 6-a și mă jucam în continuu. Sunt curios dacă se strică la fel de repede. L-am comandat galben și a sosit albastru, zici că este de unică folosință, dar după câteva sesiuni a rezistat. Culmea este că s-au activat niște sinapse obosite de prin creier și deja butoanele de direcție și cel de rotire le apăsam pe repede înainte…
Acest articol este susținut de către eMAG. Conținutul este redactat de către autorul articolului.